Fără vedete în reclamele la jocuri de noroc. Noua regulă intră în scurt timp în vigoare

Textul deciziei CNA interzice oricărei „personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane, care, datorită notorietăţii în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri” să apară în reclame la păcănele.
Noua prevedere devine obligatorie la 90 de zile după ce Codul Audiovizual, adoptat în iunie 2025 de Consiliul Național al Audiovizualului, intră în vigoare. Mai exact, de la 6 octombrie. În cazul în care este încălcată, CNA poate sancționa televiziunile cu amendă de până la 50.000 de lei.
Așa cum este elaborată decizia, nu este cunoscută definiția unei „personalități a vieții publice” sau persoane cu „notorietate” în media care, începând de astăzi, nu mai are voie să facă publicitate la jocuri de noroc.
„Am avut dezbateri între noi încercând să vedem care ar fi cea mai bună definiție pentru «notorietate». Și am evitat să formulăm o definiție de teama faptului că ne-am restrânge aria de intervenție”, spune Mircea Toma, în discuția cu HotNews.
În același timp, el susține că CNA va găsi argumente prin care să demonstreze că o persoană este suficient de cunoscută cât să intre sub incidența legii, fie că este vorba despre influenceri, artiști sau sportivi: „Putem valida calitatea de notorietate prin măsurarea ad-hoc a fiecărui caz în parte”. ..https://hotnews.ro/fara-vedete-in-reclamele-la-jocuri-de-noroc-incepand-de-azi-noua-regula-intra-in-vigoare-insa-cna-inca-lucreaza-definitia-unei-persoane-cu-notorietate-2077286