spot_img
17.7 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Fără lumină, învinși de sistem, trei familii din Dragomirești stau la lampă, în era internetului (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

INCREDIBIL… Trei familii de tineri din comuna Dragomirești se încăpățânează să rămână în sat și plătesc un preț uriaș. Trăiesc ca în evul mediu, fără electricitate, dar și cu povara că statul i-a învins. Povestea lor e una desprinsă din film și descrie disprețul cu care reprezentanții statului îi tratează pe cei care vor să rămână acasă și să dezvolte comunitățile în care au văzut lumina zilei. Discursurile sforăitoare a politicienilor care spun că acordă facilități celor care vor să se dezvolte în mediul rural sunt doar propagandă, iar pățania acestor trei familii e dovada că pe aceștia îi interesează doar bunăstarea lor. În administrația publică, ei au un singur aliat, primarul comunei, Dănuț Iacob, care a mers cu jalba-n băț la toate instituțiile statului. Pentru că problema acestor familii nu ține doar de faptul că primăria nu are resurse să extindă iluminatul public, ci că terenul unde aceștia și-au făcut casele și care a fost dat de fostul primar teren pentru tineri acum 10 ani, este în extravilanul satului, pe imaș, și nici până acum Planul UIrbanistic General (PUG) nu este terminat pentru ca cele trei familii să fie incluse în sat. Drama aceasta se petrece în satul Popești, iar cele trei familii au câte doi copii mici, unii dintre ei bebeluși. Familia Romașcu și Coromelcea stau efecticv în acele case, la lumânare, după ce au făcut tot ce trebuie pentru a avea acte în regulă. Ba mai mult, familia Romașcu a cheltuit peste 30.000 de lei pentru panouri fotovoltaice, dar mare lucru nu a reușit, mai ales în nopțile lungi de iarnă sau când este ceață, rămâne pe întuneric. Oamenii au toate taxele plătite la zi, au proiecte pe casă, dar nu au autorizația emisă, au contracte de concesiune valabile, însă le lipșeste esențialul: bunăvoința unor funcționari publici, care-i împinge să trăiască ca acum 100 de ani, la lumânare.

Chiar dacă este greu de crezut, în județul Vaslui încă se mai trăiește la lumina lumânărilor. Și acest lucru se datorează lipsei de interes a unor funcționari care au uitat să fie oameni, dar și a unor șmecheri cu firme în domeniul cadastrului. În satul Popești, trei tinere familii așteaptă izbăvirea. Vor ca de Crăciun să aibă lumină, după zece ani de așteptări. În anul 2011, cele trei familii au semnat un contract de concesiune, pe o perioadă de 49 de ani, și au primit câte 1.000 de metri, atenție, pentru construcție de case. Terenul era în extravilanul satului, dar primarul de la acea vreme se angajase să-l treacă în intravilan în maxim un an, pentru ca proprietarii să demareze construcția caselor. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Firma de cadastru adusă să facă acest lucru s-a împotmolit. Sunați, de față cu prefectul, venit și el la Dragomirești pentru a lămuri această situație, managerul firmei a dat vina pe un arhitect de la Iași, care din cauza unor avize nu a putut pune ștampila pe acel PUG, pentru ca ulterior în ședință de CL, terenul să intre în intravilan. Prin urmare, când cele trei familii au cerut autorizația de construcție, după ce au cheltuit bani să-și facă proiectele, s-au trezit că nu o pot obține. Și de aici a început calvarul lor. Fiindcă au plătit redevența pe teren și fiindcă aveau acel contract, au început lucrările la case fără autorizație și au ajuns în momentul în care trebuiau să le branșeze la energie electrică. Și aici toată fericirea lor s-a terminat. A început coșmarul de la lumânare.

Sute de milioane cheltuite pentru câțiva kilowați

Pentru familia Romașcu, lipsa curentului electric a devenit un adevărat coșmar, mai ales că au apărut și copiii. De aceea, s-au gândit că panourile fotovoltaice ar fi o soluție. Și-au încercat norocul și cu ele dar, nefiind vorba de o casă construită în baza unei autorizații de construcție, nu au putut beneficia de fonduri europene sau guvernamentale și au plătit întreaga investiție din buzunar. «Am cheltuit 322 de milioane de lei vechi pentru 5 panouri fotovoltaice, dar ne-am dat seama că nu sunt de ajuns. Panourile generează un total de 3,2 kw și sunt puțini pentru consumul unei locuințe. Așa că, dacă trebuia să folosesc mașina de spălat, eram nevoită să scot din priză lada frigorifică și frigiderul. Nu vă închipuiți cât de grea a fost viața fără curent. Pentru că noi locuim aici de 4 ani și panourile le-am pus acum un an. Ar trebui să vadă cei responsabili cum este să crești copiii la lumina lumânării. Poate că acum vor reuși autoritățile să rezolve această problemă. Am investit toți banii noștri în casa asta. Am fost plecat și în străinătate și acum am ajuns să lucrez la Cluj, în construcții, să-mi întrețin familia”, spune capul familiei Romașcu. Soția sa, Ștefania, încă mai are puterea să lupte. Cu un copil în brațe și cu celălalt de mână a venit la Primărie, la întâlnirea cu prefectul. E bucuroasă că a auzit că dacă-și asumă Primăria lucrarea de branșare, E-on le va trage lumină.

Familia Coromelcea își dorește, de la moș Crăciun, electricitate

Chiar dacă au fost nevoiți să aștepte ani la rând ca cineva să se aplece și asupra problemelor lor, familia Coromelcea, familie vecină cu Romașcu, speră într-o rezolvare cât mai rapidă a problemei lor. Mai mult, spun că-și doresc de la Moș Crăciun, mai ales pentru copilașul lor, Andrei, lumină. “Ne este foarte greu să trăim în acest vremuri, într-o locuință fără electricitate. Dacă până acum eram doar noi doi, mai era cum mai era, dar a apărut și un copil mic și nu vă imaginați cât de greu este să nu poți folosi un frigider sau o mașină de spălat. Vin Sărbătorile de iarnă și nu ne dorim altceva decât să ne aducă și nou Moș Crăciun electricitate în casă. Noi ne descurcăm cum putem. Trăim vremuri în care majoritatea tinerilor pleacă de la țară, la oraș sau în străinătate. Noi nu am plecat și am rămas în satul în care am deschis ochii”, spune Laurențiu Coromelcea.

Primarul se zbate și, în disperare, a apelat la Prefectura Vaslui

Dănuț Iacob

HOTĂRÂT… Primarul comunei ține cu dinții ca acele familii să aibă lumină de Crăciun. A plecat cu uratul pe la institutuțiile statului și pe la E-on. Până acum nu a rezolvat nimic, însă de la Prefectură a primit o undă de speranță: “Demersurile au fost începute încă din 2010 și am plătit și firma de cadastru pentru un nou PUG, dar acesta s-a încurcat în niște vize de la arhitect. Noi le-am înțeles durerea și încercăm să facem tot ceea ce ține de noi, dar demersurile noastre trebuie să respecte legislația în vigoare. Așteptăm și sperăm că, în cel mult două luni, să obținem și acele avize pentru a demara lucrările. Va fi nevoie de o extindere a rețelei, dar Primăria Dragomirești are banii necesari și pentru aceste lucrări, mai ales că jumătate din ei îi putem recupera. Acum sperăm să ne ajute domnul prefect, să urgentăm lucrurile, mai ales că am schimbat destinația terenului din imaș, în teren de construcții”, a spus edilul.

Prefectul Daniel Onofrei învață multe dacă face teren

Daniel Onofrei

SOLUȚIE… Prefectul județului, Daniel Onofrei, a ținut să vină la Dragomirești și să afle direct de la cei implicați care sunt problemele cu care se confuntă. Noroc cu angajata sa de la Fondul Funciar, prezentă la discuții, care are soțul inginer la E-on, că a aflat că se poate trage rețea la acele case, chiar dacă terenul este în extravilan. Numai că cererea trebuie făcută de Primărie. Și primarul a și demarat procedura la îndemnul lui Onofrei. “Cu puțină răbdare, vom reuși să intrăm în legalitate. Dacă nu până la sfârșitul anului, atunci cel târziu la începutul anului viitor aceste probleme vor fi rezolvate, mai ales că primarul ne-a dat asigurări că PUG-ul este aproape gata și mai are nevoie doar de un singur aviz. În plus, și noi, ca Prefectură, vom face tot ce ține de noi pentru rezolvarea acelor probleme, mai ales că am aflat că cei de la E-on pot branșa locuințele chiar dacă sunt în extravilan», spune prefectul Daniel Onofrei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.