Facturi de infarct pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în ceea ce privește consumul de energie electrică, dar mai ales în ceea ce privește gazul metan. Preotul Viorel Ilișoi, consilier eparhial la sectorul economic-financiar din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a precizat că sumele au fost deja achitate, dar că s-a trimis o notificare pentru plafonarea prețului și speră ca următoarele facturi să nu mai fie atât de mari. Factura pentru energia electrică a fost peste 24.000 de lei, în timp ce la gaz suma achitată se ridică la aproape 100.000 de lei. Trebuie spus că factura cuprinde trei obiective, respectiv sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, căminul de bătrâni și Mănăstirea Sf. ”Ioan cel Nou”. ”Am fost surprinși neplăcut de valoarea facturilor, care sunt mai mult decât duble. De exemplu, pentru consumul de gaz metan am plătit în cea mai geroasă lună de iarnă până în 40.000 de lei, iar acum avem aproape 100.000 de lei. Avem un contract cadru la nivelul întregii Arhiepiscopii pentru furnizarea de energie electrică și gaz metan, iar între timp am depus actele necesare pentru plafonarea prețului și sper că sumele ce vor veni de plată luna viitoare vor fi mai rezonabile”, a arătat preotul Viorel Ilișoi.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.