Explozie pe un petrolier în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Nava a fost lovită”

Nu există niciun risc pentru turiști, populație sau activitățile de pe litoralul românesc, în urma incendiului izbucnit la bordul petrolierului Gas Lisbon, care arde în continuare în Marea Neagră, fiind monitorizat de autorități, a transmis marți după-amiază Autoritatea Navală Română.
Primele poze cu petrolierul care a explodat în Marea Neagră. Imagini de la intervenția din timpul nopții
Avertizare de navigație
Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Hidrografică Maritimă, a transmis o avertizare de navigație pentru a se evita zona incidentului, potrivit unui comunicat al instituției.
Un elicopter IAR-330 Puma Naval și două nave militare ale Forțelor Navale Române au fost pregătite să sprijine instituțiile care intervin la locul incidentului.
Marinarii răniți, îngrijiri de urgență la Tulcea
Cele trei victime transportate de nava multirol din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au fost preluate de către echipajele medicale cu o ambulanță de terapie intensivă SMURD și o autospecială transport personal și victime multiple și transportate pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate la UPU Tulcea, a transmis ISU Tulcea
Victimele, transportate la spital
Cele trei victime au ajuns, cu ajutorul navei multirol aparținând ISU Tulcea în municipiul omonim, de unde vor fi preluate și transportate la spital cu ambulanțe SMURD și ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanta ( SAJ), a mai transmis DSU.
Petrolierul arde lângă Sulina. Ce încărcătura avea
„Nava plecase din portul Alexandria (Egipt) și se îndrepta către Reni (Ucraina), având la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.
În urma producerii „unui incident” la bordul navei, care a provocat avarii majore și izbucnirea unui incendiu la nivelul suprastructurii, echipajul s-a refugiat în zona prova, fără posibilitatea de a utiliza mijloacele proprii de evacuare, a adăugat DSU.
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, intervenția aeriană cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI nu a putut fi realizată.
3 din cei 17 membri ai echipajului au avut nevoie de ajutor medical. „Trei dintre persoanele salvate necesitau îngrijiri medicale de urgență. Două victime prezentau arsuri pe aproximativ 10-15% din suprafața corpului, iar cea de-a treia suferise multiple plăgi și prezenta hemoragie”, potrivit DSU…https://hotnews.ro/explozie-pe-un-petrolier-langa-sfantul-gheorghe-2305536