Explozie la o şcoală evreiască din Amsterdam. „Un atac ţintit”

Școala, situată într-un cartier rezidențial de lux din partea de sud a Amsterdamului, a suferit doar pagube limitate, a transmis primarul Femke Halsema într-un comunicat de presă.
„Este un act laș de agresiune împotriva comunității evreiești. Evreii din Amsterdam se confruntă din ce în ce mai des cu antisemitismul. Acest lucru este inacceptabil”, a declarat Halsema.
Poliţia şi pompierii au reuşit să intervină rapid la fața locului. Nu au fost raportate victime.
Îngrijorările cu privire la posibile atacuri împotriva comunităților evreiești din întreaga lume au crescut în urma atacurilor SUA și Israelului asupra Iranului și represaliilor din partea Teheranului.
Securitatea la sinagogi și instituții evreiești din capitala olandeză fusese deja sporită după un atac care a incendiat vineri peste noapte o sinagogă din centrul orașului Rotterdam…https://hotnews.ro/explozie-la-o-scoala-evreiasca-din-amsterdam-un-atac-tintit-2193789