Executorii judecătorești bat la ușa Prefecturii Vaslui după ce instituția condusă de Șerban a ignorat o sentință definitivă a instanței

Miza este una importantă: emiterea titlului de proprietate pentru un teren în suprafață de 4.396 de metri pătrați, situat pe strada Eternității nr. 7, în municipiul Vaslui, chiar în zona în care a funcționat fosta Școală de Cooperație de lângă Cimitirul Eternitatea, unde în prezent mai mulți dezvoltatori imobiliari intenționează să dea o altă folosință celor două clădiri abandonate. Potrivit cererii formulate de creditor, Comisia Județeană nu și-a îndeplinit obligația de a elibera acest titlu, deși existența dreptului a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Executorul judecătoresc reține că titlul executoriu îl reprezintă sentința civilă nr. 1389/2025, rămasă definitivă după respingerea apelului la data de 25 martie 2026 de către Judecătoria Vaslui. În baza acestei hotărâri, s-a apreciat că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, ceea ce permite declanșarea executării silite împotriva instituției obligate să emită documentele de proprietate. În motivarea încheierii, executorul arată că au fost analizate toate înscrisurile depuse de creditor, inclusiv hotărârea definitivă și dovada achitării taxei judiciare de timbru, concluzionând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru deschiderea dosarului de executare. De asemenea, se precizează că executarea poate fi realizată prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Practic, odată cu deschiderea dosarului de executare, litigiul trece din faza judecății în cea a punerii efective în executare a hotărârii definitive. Dacă obligația nu va fi îndeplinită în mod voluntar, creditorul poate solicita aplicarea măsurilor coercitive prevăzute de legislație pentru obligarea autorității să respecte decizia instanței. Documentul executorului nu stabilește însă un termen concret pentru emiterea titlului de proprietate și nici nu precizează ce măsuri vor fi dispuse în continuare, acestea urmând să fie adoptate în funcție de evoluția procedurii.
O executare ce nu poate fi atacată
Încheierea emisă ieri nu poate fi contestată, fiind menționat expres că este pronunțată fără cale de atac și că va fi comunicată creditorului. Pentru CENTROCOOP, deschiderea executării silite reprezintă un alt pas în demersul de a obține, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, punerea în aplicare a hotărârii definitive privind terenul de pe strada Eternității, una dintre cele mai disputate proprietăți din zonă.
Dar guvernele democratice de ce nu au desființat aceste patrinomuri Daca nu si mai aveau rostul? Asa si la palatul pionerilor etc etc. Toate aceste edificii au fost construite de muncitori romăni, pe teren romănesc.. iar acum sa plateasca prefectura… ? Ce sa plareasca?