Local

Executări silite pe bandă rulantă pentru patronii de localuri care difuzează muzică ambientală

BUNI DE PLATĂ… Executorii judecătorești primesc dosare în fiecare lună, de la cel mai mic bar din mediul rural până la marile restaurante și hoteluri.

MUZICĂ CONTRACOST… O unitate din domeniul HoReCa din municipiul Vaslui a fost obligată, în această săptămână, să plătească despăgubiri după ce a difuzat muzică ambientală! Magistrații au obligat localul la achitarea de daune către CREDIDAM! Astfel, judecătorul din cadrul Judecătoriei Vaslui a admis în parte acțiunea formulată de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și a obligat restaurantul la achitarea daunelor, reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual.

Conform Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, din domeniul comunicării publice, orice agent economic care utilizează muzica în scop ambiental (audio/video), indiferent de sursă sau mijloace tehnice folosite, este obligat să plătească drepturile de autor. Astfel, în cazul restaurantelor, barurilor, cafenelelor sau sălilor de jocuri, această taxă este de 38 de lei lunar (audio) și 19 lei lunar (video). Hotelurile plătesc și ele, în funcție de numărul de stele și camere, începând cu 52 de lei lunar (audio) și 52 de lei lunar (video), ajungându-se la o valoare de 244 lei lunar (audio și video) în cazul hotelurilor de 5 stele. Sume mai mari trebuie să achite cluburile (500 de lei lunar). Conform datelor obținute de Vremea Nouă, mai bine de jumătate dintre agenții economici care ar avea obligația de a plăti drepturi de autor, nu dețin licență sau au întârzieri la plată pentru difuzarea muzicii. În momentul de față, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți are mii de procese în întreaga țară cu agenții economici care refuză să plătească aceste drepturi de autor sau au mari întârzieri la plată.

Executorul judecătoresc, Alin Silitră: „Primim dosare în fiecare lună, de la cel mai mic bar din mediul rural până la marile restaurante și hoteluri”

Astfel de procese au fost deschise și în județul Vaslui, unde zeci de unități din domeniul HoReCa au fost executate silit. Cea mai recentă cerere de încuviințare executare silită a fost admisă miercuri, de către Judecătoria Vaslui, pentru unul dintre cele mai mari restaurante din municipiul reședință de județ. Alin Silitră, executor judecătoresc, spune că în majoritatea cazurilor s-a ajuns la executare nu din rea-voință, ci mai degrabă din cauza neglijenței. „Avem mai multe dosare cu CREDIDAM, de la cele mai mici bărulețe din mediul rural până la restaurantele și hotelurile cu nume. Toți agenții economici sunt obligați, prin lege, să plătească aceste drepturi. Vorbim de sume de ordinul sutelor, sau chiar miilor de lei. Sunt unități care află abia în momentul în care sunt executate silit că trebuie să dea acești bani. Este știut că trebuie plătite aceste drepturi, dar, probabil, pentru un agent economic asta este ultima lui grijă.Nu cred că vorbim de rea-voință, cât mai degrabă de neglijență pentru că niciunui patron de bar, restaurant sau hotel care desfășoară activități economice nu-i convine să apară cu încuviințare de executare silită pe portal” a declarat executorul judecătoresc.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button