Exces de zel al polițiștilor sau suspiciuni de evaziune fiscală la Redcon Unu Vaslui?
CONTROL… Suspiciuni de evaziune fiscală la Redcon UNU din Vaslui, constatate de polițiștii vasluieni. Una din mașinile companiei nu a putut prezenta, la un control al Poliției, actele de proveniență a mărfii (material lemnos), așa că aceștia au dispus confiscarea mărfii și sancționarea șoferului cu o amendă contravențională. Pe mașina companiei, șofer era chiar fiul patronului de la Redcon Unu, Vlad Micu. Acesta spune că a fost doar o confuzie. Avea acte pe toată marfa, numai că aceasta fusese încărcată inițial pe o singură mașină, nu pe două câte au plecat cu marfa către un client. În trafic cele două mașini mergeau una după alta și una dintre acestea, cea fără acte în regulă a fost oprită de polițiști. Acesta se apară și mai spune că dovada celor spuse stă în notificarea pe care a făcut-o pe aplicația Inspectorul Pădurilor, numai că nu a împărțit marfa pe cele două camionete, dar a trecut ambele mașini în aplicație. Vlad Micu consideră că polițiștii au făcut exces de zel și își cere scuze clientului de la Târzii pentru întârziere, unde trebuia să ajungă toată marfa. Este vorba despre 2,5 metri cubi de grinzi din lemn care au fost confiscate și care nu au mai ajuns la client.

Sâmbătă, polițiștii au avut o acțiune specifică și au verificat toate mașinile care erau încărcate cu lemne, bușteni sau cherestea. În plasa lor a căzut chiar fiul patronului de la Redcon Unu Vaslui, care conducea o camionetă plină cu niște grinzi din lemn pentru care, la prima vedere, nu avea documente de însoțire a mărfii. În fața acestuia era o altă mașină a companiei, cu cherestea și alte materiale, iar actele pentru marfă erau făcute pe o singură mașină. Polițiștii au dispus confiscarea mărfii și sancționarea șoferului. În replică, Vlad Micu spune că este vorba de un exces de zel al polițiștilor, pentru că avea toate documentele care-i trebuiau, numai că erau în prima mașină. Iată ce spun polițiștii: „La data de 11 martie 2023, un echipaj de ordine publică al Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, care acționa, în baza unui plan de acțiune, pe drumul național DN 24, în comuna Albești, județul Vaslui, a depistat o autoutilitară, înmatriculată în județul Vaslui, ce transporta cherestea, condusă de către un bărbat de 37 de ani, din municipiul Vaslui. Conducătorul autoutilitarei nu a prezentat documente justificative pentru cantitatea (2.45 m³) sau transportul de cherestea, în cauză fiind dispusă sancționarea contravențională, conform Legii 171/2010, ridicarea în vederea confiscării masei lemnoase și predarea acesteia către reprezentanții Direcției Silvice”.
Ce spune contravenientul despre sancțiunile polițiștilor


Fiul patronului de la Redcon Unu se laudă cu cifra de afaceri de 60 de milioane lei pe an și spune că nu lucrează la negru, dovadă fiind aceste cifre


Articolul de mai sus relatează despre o presupusă reaua voință a poliției din Vaslui care a declanșat o anchetă pentru evaziune fiscală la firma Redcon Unu. Potrivit articolului, poliția a făcut un exces de zel și a tratat toți participanții din trafic ca pe niște infractori, creând un climat de intimidare și nedreptate.
Într-adevăr, astfel de abuzuri ale organelor de poliție sunt inacceptabile în comunitatea europeană, unde drepturile și libertățile individuale sunt respectate și protejate. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că poliția are datoria de a aplica legea și de a proteja societatea de activitățile ilegale, inclusiv de evaziunea fiscală.
Potrivit articolului, poliția ar fi căutat să demonstreze că firma Redcon Unu a evitat plata taxelor și impozitelor datorate. Cu toate acestea, firma susține că nu a comis nicio ilegalitate și că toate tranzacțiile sale au fost transparente și legale.
Este important să subliniem că această situație este încă sub investigație și nu avem suficiente informații pentru a face o judecată definitivă. Cu toate acestea, este important să se respecte drepturile și libertățile individuale ale tuturor persoanelor implicate și să se asigure un proces corect și echitabil.
În cazul în care se dovedește că poliția a acționat cu rea voință și că nu a respectat procedurile legale în timpul anchetei, este necesară o investigație riguroasă și luarea măsurilor adecvate pentru a evita astfel de abuzuri în viitor. În același timp, trebuie să ne asigurăm că organele de poliție au resursele și instruirea adecvate pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficient și echitabil.
În concluzie, trebuie să se respecte drepturile și libertățile individuale ale tuturor persoanelor implicate într-un proces de investigație sau de justiție, indiferent de acuzațiile care li se aduc. În același timp, trebuie să se asigure aplicarea corectă a legii și protecția societății împotriva activităților ilegale, cum ar fi evaziunea fiscală.
Daca este concurentul in vanzari al lui nea Sandu normal ca Vremea veche l-a dat imediat in ziar. Daca era Sandel la volan sigur nu afla nimeni.
Sandu primar!! Să îi pună pe toți cu botul pe labe!! Sandu primar!! 💪👏
La comuna la Albesti de unde era si polițistul.
Nu îl mai acuzați pe domnul Sandu degeaba, ca să pui la cale așa ceva trebuie să ai minte iar el săracul nu are.
La prostii e radical nr1
nea săndel intră în faliment și vrea să fie primar, altă ieșire n-are. Degeaba băgați voi vremea noua fumigene, redcon sunt serioși.
Trec camioanele zi de zi pardon seara de seara pline cu lemne dar nu au ochi să le vadă , a mai fost cineva oprit nu de mult ducea ceva lemne cuiva căruia îi arsese casa,nu mica mi-ar fi mirarea sa fie aceiași agenți și ăștia de acum.asa își ocupă ei tipul.zic și ei că au facut ceva….
Sandu Ionel sa ai grija de societatea Radical Grup ca falimentul este aproape.
Mie mi-a adus sambata Micu Vlad un palet de ciment Romcim. Mi-a dat bonul , i-am dat banii . E super baiat.
Fâs ai miros de Sandu , dar poti doar sa te oftici, cum
a fost cu marca înregistrată . Acuși trebuie sa platesti cheltuieli de judecată .
Chiar nu am nicio legătură cu dl Sandu. Dar am lucrat in comerț, și știu că atunci când un patron se bagă el „la tejghea” ,e din cauza că ceva dă „cu virgulă” .
De data asta n-a fost cu virgula, de data asta a fost dorinta mea de a livra marfa la timp. Si in articol sunt toate dovezile, respectiv bonul fiscal si raportarea online in Sumal care este o platforma de înregistrare a mișcărilor in transportul cu material lemnos. Raportarea s-a facut pe toata cantitatea, dupa cum se vede si in documente. Polițistul a interpretat dupa cum a vrut el, si de aceea vom face plângere la Judecătorie.
Ce sa-i ceri are doar 3 luni de scolarizare !
Al naibii, cum toți șoferii odată erau în pauza de 45h…iar săracu patron junior a pus el umărul la treabă 🤣 s-a dus și el cu o mașină în caz de erau prinși, să poată trage sforile repede😒 oricum nu pățesc nimic că sunt mâna în mână cu autoritățile și totul se va mușamaliza, cum a fost și cu accidentul acelui gestionar acum câțiva ani…
Nu mă interesează speța în sine… dar: DOI metri cubi…. Și ăia scot lemn din țară cu TRENURILE…..
Pai aici e problema , ca am avut si pentru cei 2.63 mc , raportarea s-a facut in Sumal pentru toata cantitatea transportată, dar ei vroiau altfel. Ne vom judeca.
Daca atunci cand iti gaseste in plus iti confisca, vad normal ca atunci cand ai mai putin, sa puna de la ei 🙂
corect
Vezi bonul fiscal. Evaziune este cand nu emiți bon fiscal.
Aici e mana lui Sandu.Crapa de ciuda ca ati castigat impotriva lui.Poate ii inchideti si statia aia.Se si vede deja primar,dar o sa avem grija altii sa nu iasa.M M Sandu.
Să o lase mai moale cu excesul de zel.!Nu se știe că unii mecherii fac evaziune fiscală..pentru ași umple teșcherele prin a trage în piept statul.!Fiecare mijloc de transport cu marfă aflat în cursă..este obligatoriu să dețină actele legale .
Dute-n pula mea cu actele tale legale cu tot.Sugi pula bulangioaico.