EXAMEN… Emoții pentru dascălii vasluieni, care vor să obțină Definitivatul în învățământ. Aceștia vor susține mâine, 19 iulie, la Liceul “Emil Racoviță” Vaslui, proba scrisă. Potrivit Inspectoratului Scolar Județean, vor participa 165 de candidați din tot judetul. Cei mai mulți profesori înscriși sunt educatori (55) și învățători (24). La Psihopedagogie specială s-au înscris 14 candidați, la Educație fizică și sport – 12 candidați, iar la Eucație muzicală – nouă candidați. Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.
În județul Vaslui, examenul de Definitivat se va desfășura în 11 săli de la Liceul “Emil Racoviță”. Va începe la ora 9:00 și va dura patru ore de la primirea subiectelor. Accesul se face în intervalul 7:30 – 8.00, pe baza actului de identitate valabil, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate, ori în lipsa acestuia, pe baza pașaportului în termen de valabilitate. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, primele rezultate vor fi publicate pe data de 25 iulie. Contestatiile vor putea fi făcute în zilele de 25 iulie 2023 până la ora 20.00 și 26 iulie 2023 până la ora 12.00, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 1 august. Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar.
Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă pierd dreptul de înscriere la examen
Potrivit procedurii de desfășurare a examenului de Definitivat, candidații au dreptul de a se retrage după ce văd subiectele. “Candidații care renunță din proprie inițiativă la examen pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații și pot părăsi sala după cel puțin o oră, dar nu mai mult de trei ore de la deschiderea plicului cu subiecte. Candidații care din motive de sănătate sunt obligați să părăsească sala de examen pot solicita anularea lucrării. În această situație se încheie un proces-verbal semnat de responsabilul de sală și profesorii asistenți”, se arată în procedura de desfășurare a examenului de Definitivat. Documentul include și măsuri pentru cei surprinși copiind: “candidații care în timpul desfășurării probei scrise sunt surprinși copiind, transmițînd soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistați, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a președintelui comisiei din centrul de examen, situație în care profesorii asistenți care asigură supravegherea sau membrii comisiei din centrul de examen încheie un proces-verbal. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare, iar sesiunea în care au fost eliminați din examen este luată în considerare între cele trei sesiuni fără taxă, prevăzute de lege”.