MISIUNI… În ultimul weekend de vară, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui va acționa cu efective suplimentare pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ, în contextul desfășurării mai multor evenimente publice la care participă un public numeros. Echipajele vor avea în atenție atât zonele aglomerate cu aflux mare de participanți, cât și desfășurarea în bune condiții a evenimentelor publice. Jandarmii vor fi prezenți la următoarele adunări publice: la bâlciurile organizate în municipiul Bârlad și comuna Băcești, la turneul de K1 de la Negrești iar, duminică, la ceremonia de sfințire a bisericii din satul Ghergheleu, comuna Codăești. Obiectivele principale ale misiunilor jandarmilor sunt legate de prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, asigurarea intervențiilor rapide la solicitările cetățenilor, asigurarea unui climat de siguranță pentru participanții la evenimente.
Recomandările jandarmilor pentru participanți: respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, manifestați un comportament civilizat și responsabil, supravegheați copiii și bunurile personale, evitați implicarea în conflicte, în cazul în care observați fapte antisociale sau situații periculoase, adresați-vă celei mai apropiate patrule de jandarmi sau apelați 112. „Suntem încrezători că acest ultim weekend de vară va fi unul liniștit și plăcut pentru toți cetățenii. Vă dorim să vă bucurați de momente frumoase alături de cei dragi, în siguranță!”, au transmis jandarmii vasluieni.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.