Rusia reprezintă în acest moment o amenințare pentru întreg spațiul estic la NATO, inclusiv pentru România, în contextul actualelor tensiuni cu Ucraina, dar Alianța Nord-Atlantică este pregătită și are scenarii și planuri pentru orice situație, a declarat noul ministru al apărării, social-democratul Vasile Dîncu, vineri seara, la Digi24.
Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Cât de probabil este un conflict armat, un război, în următoarele săptămâni sau luni, în Ucraina?
Vasile Dîncu, ministru al apărării: Este o situație complicată din punct de vedere strategic, însă dincolo de faptul că trebuie să fii mereu pregătit pentru o situație de criză, pentru o surpriză strategică pe care o poate face Rusia, de exemplu, dincolo de aceste lucruri, nivelul de alarmă, să zicem, este unul coborât, din perspectiva asta. Sunt mișcări strategice și aici analizele sunt de multe tipuri. Ieri, de pildă, George Friedman avea un articol interesant în care vorbea despre faptul că este o mișcare mai degrabă de impresionare pe care o face Rusia în acest moment – încearcă să câștige teren în următoarea negociere cu Statele Unite. Există un pachet de negociere în acest moment între Statele Unite și Rusia…https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/este-vladimir-putin-un-pericol-pentru-romania-vasile-dincu-ministru-al-apararii-rusia-este-in-acest-moment-o-amenintare-1766281