Întâlnirile pe care oligarhul Vladimir Plahotniuc le-a avut în cadrul Consiliului Atlantic au fost neoficiale. Astfel toate declaraţiile făcute în cadrul întrevederilor nu pot fi atribuite reprezentanţilor Consiliului Atlantic.
Este declaraţia Consiliului Atlantic care, într-o declaraţie pentru Unimedia, accentuează că este o instituţie independentă şi nu reprezintă Guvernul Statelor Unite.
Precizările instituţiei de peste ocean deconspiră astfel informaţiile manipulatoare din comunicatele venite de la PD, potrivit cărora Vladimir Plahotniuc ar fi primit asigurări de la reprezentanţii Consiliului Atlantic că Moldova va beneficia de „mai mult sprijin” din partea Statelor Unite.
„În ceea ce priveşte citatul evidenţiat mai jos, acesta nu este o afirmaţie care poate fi atribuită vreunui expert al Consiliului Atlantic, întrucât aceste reuniuni au fost neoficiale. În plus, Consiliul Atlantic este o instituţie independentă şi nu reprezintă guvernul Statelor Unite”, se spune în declaraţia Consiliului Atlantic.
Totodată, într-o înregistrare publicată pe YouTube, vicepreşedintele Consiliului Atlantic, Damon Wilson, face precizări în legătură cu vizita lui Plahotniuc în SUA, afirmând că instituţia a avut discuţii cu politicieni moldoveni de pe toate segmentele politice şi că nu favorizează anumite persoane.