Mascaţii au descins în urmă cu o lună într-un apartament din Iaşi, acolo unde mai multe fete practicau videochat-ul, obligate de un tânăr care a reuşit ulterior să fugă din oraş. Unul dintre cei mai tineri proxeneţi din România, Alexandru M., în vârstă de doar 25 de ani, a fost prins de poliţişti la Braşov, încercând să fugă de pedeapsă, după ce a fost acuzat de pornografie infantilă. În urmă cu circa o lună, „mascaţii” au spart un apartament din Iaşi, chiar în momentul în care mai multe minore erau în direct, la videochat. Calvarul fetelor de vârste fragede a început în momentul în care au fost atrase de către inculpat în această afacere, în care erau obligate să presteze diverse servicii, în mai multe apartamente închiriate de pe raza municipiului Iaşi. Deşi a fugit după ce a aflat că a intrat în vizorul poliţiştilor, tânărul a fost prins pe raza judeţului Braşov, după o colaborare între Biroului de Urmăriri Iaşi şi poliţiştii braşoveni. „În urma colaborării dintre poliţiştii Biroului Urmăriri Iaşi şi cei din cadrul IPJ Braşov a fost depistat, în judeţul Braşov, un tânăr de 25 de ani, urmărit naţional şi internaţional. Pe numele acestuia, Tribunalul Iaşi a emis un mandat de arestare preventivă, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infrantilă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza mandatului, tânărul a fost depus în Arestul IPJ Iaşi”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Alexandru M. nu este la prima abatere. Conform unor surse, în trecut, el a convins o fată minoră să se mute în acelaşi apartament, unde au practicat videochat-ul împreună, iar cu o altă ocazie, a fost din nou acuzat de pornografie infantilă, după ce a filmat scene deocheate cu minori şi le-a vândut mai apoi unor persoane „abonate”.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.