spot_img
15.8 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

Emil Boc: Raportul pe Justiţie arată drumul bun în ceea ce priveşte MCV

- Advertisement -

Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene a arătat că România este pe drumul cel bun bun în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, a declarat vineri, la Ploieşti, premierul Emil Boc.

Primul ministru a atras atenţia, însă, că mai rămân câteva aspecte restante, între acestea fiind blocarea de către Parlament a anchetelor pe justiţie.

„Practic, avem un raport obiectiv, echilibrat şi de departe cel mai bun raport tehnic pe care îl are România de când este acest MCV. Adică, se subliniază în raport, pe de o parte, că am modificat legislaţia, pentru a permite controlul averilor demnitarilor şi că am eliminat din legislaţie posibilitatea abuzurilor prin utilizarea excepţiilor de neconstituţionalitate ca demnitarii să nu ajungă la judecata justiţiei”, a explicat şeful Executivului.

Potrivit premierului, Justiţia este acum în măsură să-şi spună cuvântul. Emil Boc a adăugat că alte aspecte menţionate pozitiv în raport se referă la adoptarea codurilor şi a legii micii reforme.

Raportul intermediar al CE arată că România a răspuns într-o manieră constructivă la recomandările Comisiei Europene de la ultima evaluare făcută de executivul UE, iar pentru a consolida ritmul reformei, care a fost revigorat, trebuie să se concentreze pe o pregătire cuprinzătoare a implementării noilor coduri. Raportul consemnează faptul că, prin decizia de a reduce bugetul ANI, în urma constrângerilor financiare, s-ar putea împiedica activitatea de cercetare a declaraţiilor de avere şi de interese.

Potrivit documentului CE, au fost trimişi în instanţă, printre alţii, trei foşti miniştri, doi foşti secretari de stat şi un număr de magistraţi. Parlamentul român a votat împotriva percheziţionării unui computer personal în cazul unei anchete în desfăşurare contra unui fost ministru acuzat de corupţie, precum şi împotriva autorizării unei investigaţii în acelaşi caz, relevă raportul.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.