PREMII… Neculai Sauciuc si Ion Spãtaru sunt câstigãtorii Concursului „Te abonezi si câstigi cu Vremea Nouã” – luna ianuarie. Amândoi sunt pensionari, au în spate multi ani de muncã în domenii grele – agricultura si productia de rulmenti – si au luat aproape aceeasi decizie: sã îsi împartã premiul obtinut, în valoare de o sutã de euro de fiecare, între nepoti si necesitãtile de zi cu zi. „Chiar aveam nevoie de banii acestia, pentru cã am cu mine în curte trei nepoti care au rãmas orfani de mamã. Nu mã asteptam sã câstig, pentru cã am mai câstigat o datã si am zis cã nu merge ulciorul la apã de douã ori”, ne-a declarat Ion Spãtaru. Acesta si-a ridicat premiul chiar în ziua în care a împlinit 75 ani. „Chiar cã e un cadou frumos”, ne-a mãrturisit acesta. Pentru Neculai Sauciuc este primul premiu câstigat, desi este abonat al ziarului Vremea Nouã de multi ani. „Când am vãzut cã faceti concursurile astea, am zis sã mã înscriu si eu, cã cine stie de unde sare iepurele. Într-o zi m-am uitat în ziar si am vãzut Cauciuc Neculai. <Care Cauciuc? Cã eu sunt Sauciuc>, mi-am zis. Am sunat la redactie si mi s-a explicat cã despre mine este vorba, cã s-a gresit, în loc de „S” s-a pus „C”. Bine cã am primit premiul ãsta, ca sã mã duc sã plãtesc la primãrie, am de dat la gunoi si la apã, si apoi le dau si la nepoti”, ne-a povestit Neculai.
Cele douã premii puse în joc au ajuns, luna aceasta, la doi pensionari cu palmele bãtãtorite de muncã. Ion Spãtaru locuieste în comuna Bãcani si toatã viata a lucrat în agriculturã. „Am lucrat la Agromec Zorleni, fostul SMA, cum era înainte, dar la mai multe puncte de lucru. Eu am fost la Alexandru Vlahutã, la Zorleni si la Bãcani. Am fost maistru si sef de sectie. În 2007 am iesit la pensie cu grupa a II-a. Am o pensie de 2000 si ceva de lei, unora poate li se pare mult, dar sã stiti cã la câte nevoi sunt într-o casã, nu e suficientã. Sunt bineventi banii acestia din premiu, chiar aveam nevoie de bani, cã am trei nepoti care au rãmas fãrã mamã si îi mai ajut si eu. Nora mea a murit, era bolnavã. Pentru copii, e foarte greu, vã dati seama. Trebuie sã îi ajut, cã doi dintre ei sunt la scoalã la Bârlad. Nu mã asteptam sã mai câstig, cã am mai primit un premiu anul trecut, dupã Anul Nou, tot o sutã de euro, doar cã atunci au fost cinci premii. Eu sunt abonat la ziar de pe vremea când se numea Adevãrul, îmi place sã citesc stiri, sã vãd ce probleme mai sunt în judet. Toate stirile sunt interesante, am vãzut cã ati început sã mai dati si stiri din agriculturã, asta e foarte bine”, ne-a declarat Ion Spãtaru.
Neculai Sauciuc si evenimentul care i-a schimbat viata: „piciorul stâng a rãmas în urmã, iar pe cel drept l-am pus pe peron”
Cel de-al doilea câstigãtor, Neculai Sauciuc, este din comuna Zorleni. Acesta este pensionar din 1989, când un teribil accident i-a dat viata peste cap. „Am adormit în tren si când m-am trezit, am dat sã cobor repede si a intrat plasa între barã si vagon. Piciorul stâng a rãmas în urmã, iar pe cel drept l-am pus pe peron. Stângul s-a prins între scarã si peron, fix în momentul în care trenul dãdea sã plece. Doar cã eu gresisem si statia: trebuia sã cobor în Zorleni, dar când m-am trezit, am vãzut „i”-ul de la urmã si am crezut cã e Zorleni si trebuie sã cobor, cã am ajuns acasã. Când mi-am prins piciorul, am vãzut era Dodesti, nu Zorleni. A început sã curgã sânge, s-a oprit trenul, a venit seful de statie, s-a uitat, mi-a zis cã nu e tãiat, ci rupt în douã locuri… A venit un cetãtean si mi-a legat piciorul cu cureaua, între timp a venit si Salvarea, care m-a dus la spital la Bârlad. Acolo era tovarãsul doctor Teodorescu, care, dupã ce m-a vãzut, mi-a zis <ia si semneazã cã îti amputãm piciorul. Eu i-am zis „nu semnez nimic>. <Bine, lasã cã te facem flãcãu>, mi-a zis. Si flãcãu m-a fãcut. Pânã la urmã, mi-a amputat piciorul. Au trecut 33 ani de atunci. Acum port protezã”, a povestit Neculai. De la momentul accidentului, bãrbatul nu a mai putut sã lucreze. „Eu munceam la IRB Bârlad, la Depozit-Transfer, eram sofer pe transport intern, adicã mã deplasam doar în incinta IRB, cãram otel, profil, tot ce trebuia. Unde era nevoie, acolo mã duceam. Din ’90 si pânã când am fãcut etatea de 65 ani, am avut pensie pe caz de boalã. Prima datã am primit deicizia de pensionare pentru gradul 2, iar prin ’96 m-a dat la gradul 3, cu drept de muncã patru ore. Am umblat pe la IRB, voiam sã mai lucrez, dar mi-au zis <pãi noi îi dãm afarã pe ãia buni de muncã si sã te luãm pe tine cu un picior>. Si nu m-am mai angajat, m-am descurcat cum am putut, cu patru copii”, a povestit Neculai. De asemenea, acesta ne-a mãrturisit si rutina sa zilnicã: „eu fac abonament la ziar în fiecare lunã la postas. Nu mã las si vã spun de ce: ziua mai lucrez prin ogradã, iar seara, când mã pun sã mã odihesc putin, pun ochelarii la ochi si scot ziarul. <Ia sã vedem ce mai zice unu’-altu’. Pe mine mã intereseazã cam toate stirile, dar cel mai mult mã intereseazã sã vãd ce mai zice domnul Ciolacu. Cel mai tare mã doare sufletul sã vãd cã se promite, dar nu se face”, ne-a spus Neculai.
