Eduard Ponea, golgheterul Vasluiului

Eduard Ponea (26 de ani) a reușit câte o dublă în meciurile cu FC Bacău 2 și USV Iași, fiind decisiv în obținerea punctelor. De asemenea, atacantul CSM-ului a mai punctat o dată în remiza cu Aerostar Bacău (1-1) și în victoria de la finalul săptămânii trecute cu CS Gheorgheni (2-0). În spatele său, trei jucători au contribuit cu câte 3 goluri, Robert Rusu, Alex Militaru și Gabby Batchabi, demonstrând că echipa nu depinde exclusiv de un singur marcator. Cu câte două reușite, apar pe lista marcatorilor Dragoș Grigore, Cristi Sonea, Albert Cuculescu și Vali Hagiu. Alte două goluri au fost reușite de Bogdan Baciu și Mario Epure, iar un autogol al adversarilor a fost consemnat în partida tur cu AFC Odorheiu Secuiesc, încheiată la egalitate, 2-2. Campionatul Ligii 3 se reia pe 28 februarie, atunci când Vasluiul are un meci decisiv, în deplasare, cu Viitorul Onești, ocupanta locului trei, cu 27 de puncte.