DIFERENTE… De câtiva ani, un ritual pare sã fi devenit obligatoriu în administratia vasluianã: atunci când un mare retailer national îsi deschide un magazin la Vaslui, autoritãtile locale se încoloneazã frumos, îsi pun zâmbetul de protocol si sunt prezente, cu mic, cu mare, la tãiatul panglicii. Ieri am mai bifat un asemenea moment. De la Primãria Vaslui si de la Consiliul Judetean Vaslui, reprezentantii administratiei au lãsat totul deoparte pentru a fi prezenti la marele eveniment. Sã ne întelegem: nu este nimic rãu în faptul cã un mare magazin vine la Vaslui. Dimpotrivã. O investitie înseamnã locuri de muncã, taxe si impozite, concurentã si, de ce nu, o diversificare a ofertei pentru consumatori. Comunitatea are de cîstigat atunci când apar investitori si se creeazã activitate economicã.
Problema nu este cã autoritãtile îi primesc cu bratele deschise pe marii retaileri. Problema este cã, atunci când vine vorba despre oamenii locului care vor sã investeascã aici, bratele acestea par sã se închidã. Uneori chiar sã împingã. Pentru cã în ultimii ani am vãzut suficient de multe situatii în care vasluieni întorsi din strãinãtate, oameni care au strâns bani ani de zile si au decis sã-i investeascã acasã, s-au lovit nu de sprijinul administratiei, ci de birocratie, nepãsare si, în unele cazuri, de piedici.
Sã ne amintim de povestea Dino Park. Investitia fusese gânditã, în prima fazã, pentru municipiul Vaslui, undeva în zona pãdurii Paiu. Un proiect care putea aduce bani, turisti, locuri de muncã si vizibilitate orasului. Numai cã investitorului i s-a transmis, dinspre birourile primãriei, cã Vasluiul nu are nevoie de un asemenea parc de distractie. Omul s-a reorientat. A gãsit întelegere la Primãria Muntenii de Jos, care a primit investitia cu bratele deschise. Astãzi, Dino Park este prezentat cu mândrie de administratiile locale si judetene atunci când se vorbeste despre obiective turistice ale judetului Vaslui. Îl punem pe pliante, îl recomandãm turistilor, îl asezãm la loc de cinste în discursurile despre dezvoltarea turisticã a judetului. Doar cã uitãm un mic detaliu: atunci când investitorul a bãtut prima datã la usa Vasluiului, nu l-am primit.
Mai avem si cazul unui alt vasluian, întors din Spania cu bani munciti acolo, care a vrut sã investeascã în oras si sã deschidã o spãlãtorie auto la iesirea spre Negresti. Nu cerea bani de la Primãrie. Nu cerea subventii. Nu cerea sã i se construiascã afacerea. Voia doar sã fie lãsat sã investeascã banii lui, respectând legea. A încercat sã parcurgã toate etapele legale, însã degeaba. Omul a fost plimbat de la Ana la Caiafa pentru completarea dosarului, pus sã astepte pe holurile institutiei, iar autorizatia de functionare a întârziat. Dupã aproape un an si jumãtate de amânãri si tergiversãri, în 2019, vasluianul a ajuns la Parchet si a depus o plângere împotriva unor functionari din Primãria Vaslui. Cinci angajati ai institutiei au fost cercetati penal în acel caz pentru presupuse fapte de abuz în serviciu si fals în înscrisuri. Dosarul a fost, în cele din urmã, clasat de procurori. Însã dincolo de deznodãmântul juridic rãmâne întrebarea esentialã: de ce trebuie un cetãtean sã ajungã la Parchet pentru ca o investitie privatã sã poatã merge înainte?
Sunt doar douã exemple, douã povesti suficiente pentru a pune o întrebare incomodã: cât de mult îsi doreste administratia vasluianã dezvoltarea mediului de afaceri local? Pentru cã, dacã la inaugurarea unui mare retailer se poate mobiliza rapid întreaga administratie, dacã existã zâmbete, discursuri si panglici, ar fi firesc sã vedem aceeasi disponibilitate si atunci când la usa institutiei bate un vasluian cu economiile lui.
Nu spune nimeni cã primarul sau presedintele Consiliului Judetean trebuie sã lipseascã de la inaugurarea unui supermarket. Nu spune nimeni cã marile investitii nu trebuie încurajate. Ar fi absurd. Dar trebuie sã existe aceeasi mãsurã pentru toti. Un investitor nu ar trebui sã fie tratat bine pentru cã are buzunarele adânci si prost pentru cã are doar câteva sute de mii de euro strânsi în ani de muncã în strãinãtate. O administratie serioasã nu se mãsoarã în numãrul de panglici tãiate la inaugurãri. Se mãsoarã în cât de usor îi este unui om sã construiascã ceva în comunitatea lui.
Poate cã ar fi timpul ca, înainte sã ne mai fotografiem lângã marile branduri nationale, sã ne uitãm putin si la antreprenorul vasluian care stã cu lunile sau cu anii pe holurile unor institutii cu dosarul în brate. Pentru cã marile magazine vin si pleacã. Brandurile îsi fac strategiile, îsi mutã investitiile si îsi cautã pietele. Omul care a decis sã-si investeascã banii acasã, însã, este cel care rãmâne aici. Iar dacã administratia nu stie sã-i deschidã usa, mãcar sã nu-i punã piedicã. Altfel, riscãm sã ajungem într-o situatie absurdã: sã fim gazde perfecte pentru cei care vin cu buzunarele pline si sã devenim cãlãi pentru cei care vor sã-si construiascã o afacere, acasã, cu banii lor.
