În mod normal n-ar trebui sã mai explic ce presupune activitatea traditionalã de limbism administrativ, dar pentru savoarea explicatiei, mã vãd plãcut obligat sã fac acest efort. În principiu, este vorba de tendinta cultivatã cu smerenie si discernãmânt de a aduce elogii sefului si deciziilor sale radicale. La modul realist, limbistii de profesie nu se apucã sã trânteascã laude directe boss-ului preferat pentru cã au si ei un micut simt al ridicolului, dar se dedicã cu o fervoare rar întâlnitã descrierii cât mai complete si mai frumoase a realizãrilor. De exemplu, dacã un drum oarecare este finalizat în judetul Vaslui, veti gãsi articole trase la indigo despre cât de harnic, muncitor si bine intentionat este presedintele Trifan. Apropo, doar în judetul Vaslui am numãrat peste 20 de site-uri de stiri fantomã în care subiectele principale sunt realizãrile edililor din judet, realizãri asezonate de nevoie cu ceva comunicate de presã de la institutiile din judet. Însã, ne întoarcem cu un motiv bine întemeiat la aceste presupuse realizãri. Personal si probabil subiectiv fiind, n-am sã înteleg niciodatã de ce alocarea unor fonduri publice pentru un obiectiv public este o realizare? Unde este efortul, calitatea sau geniul unui primar sau al unui presedinte de consiliu judetean care propune sã fie realizatã o investitie, iar aceasta este finalizatã într-un târziu. De unde obiceiul absolut idiot ca aceastã realizare sã fie marcatã prin tãieri de panglicã sau alte manifestãri tâmpito-festiviste? E ca si cum un instalator a desfundat un closet si asteaptã aplauze. Pãi asta e munca lui. De asta a fost angajat. De asta asta ne alegem conducãtori: ca sã dirijeze fonduri în diverse scopuri menite sã îmbunãtãteascã calitatea vietii sau a mortii cetãtenilor. Nu e ca si cum si-ar jertfi propriul portofel pentru binele comunitãtii. Chestia cu moartea nu a fost neapãrat o glumã pentru cã au fost cazuri în care s-au inaugurat cu fast capele mortuare. Ei bine, tocmai aceste activitãti sunt cele care suscitã un interes feroce al limbistilor, iar cei linsi sunt în extaz. Paradoxul este cã în lumea bucilor extaziate, aceste false materiale de presã sunt absolut inutile. Dacã domnul presedinte Trifan crede cã îsi va îmbunãtãti imaginea pentru cã cele 20 de site-uri aservite au publicat stirea trasã la indigo despre inaugurarea unui drum se însealã dramatic. Nici dracu’ plictisit de iad nu stã sã-si piardã timpul cu aceste baliverne. Dacã mâine am chef si dispozitie sã fac un material despre cum actualul presedinte Trifan a vândut un teren în numele lui Dumitru Buzatu, iar valoarea tranzactiei n-a apãrut în declaratia sa de avere, cum e si firesc, as putea face lejer de o sutã de ori mai multe vizualizãri decât toate materialele de bine scrie în slujba lui Trifan de când este el presedinte. Nu se întâmplã asta doar pentru cã cetãtenii frustrati sunt predispusi si pofticiosi sã citeascã „de naspa” despre conducãtori, ci pentru cã asta reprezintã de fapt o stire de presã. Nu tãierile de panglicã, nu besinile de birou pe care la adulmecã cu mouse-ul în erectie si tastatura umedã limbistii de serviciu! Nu e un fenomen nou si nici observatiile mele obscene nu sunt noi. Am observat prima datã acest obicei generalizat în era Buzatu si identificam atunci o subspecie politicã si administraticã distinctã: cãteii de birou! O observ si acum si dupã o analizã elaboratã cred cã pot sã rãspund la întrebarea existentialã care e diferenta dintre cãteii lui Buzatu si cãteii lui Trifan? Niciuna! Nu existã nicio diferentã!
P.S. Exemplul cu tranzactia imobiliarã în care Buzatu l-a folosit pe Trifan ca sãgeatã nu e imaginar si are intime legãturi cu realitatea! Singurul motiv pentru care nu pot scrie acest material este faptul cã l-am scris deja în 2024 si nu-mi place sã mã repet!
