EditorialLocal

EDITORIAL | Cântecul de jale al primarilor vasluieni: drama doamnei Hultoană!

Gelu Irimia

Corect ar fi să precizăm din start că cei mai mari bocitori sunt baroneii și baronesele din marile comune de tradiție în cultivarea trandafirilor pe afișele electorale, adică cei care își făceau poze de campanie obraz la obraz cu Dumitru Buzatu. La adunarea primarilor asociați în organizația comunelor din țară, doamna Hultoană de la Zorleni a luat cuvântul și a cuvântat lacrimogen despre devotamentul față de electorat, sacrificiile sale și oportunitățile din mediul privat pe care domnia sa, cu diplomele și studiile groaznice, le-ar fi avut dacă n-ar fi făcut imensa greșeală să candideze la primărie și, culmea ghinionului, să devină primăriță. Așa cum am înțeles eu din această cuvântare sinceră din capul coafat cu atenție până la vârful pantofului cu toc de firmă, pare că cea mai mare greșeală din viața și cariera domniei sale a fost decizia nesăbuită de a candida la primărie. Pare că de aici i s-au tras toate ghinioanele și nenorocirile abătute asupra familiei și firmei familiei și averii familiei extinse. Ca să fie mai clar și pe înțelesul cetățenilor acestei comune, trebuie spus că, înainte să devină primăriță, doamna Hultoană a avut un serviciu la o firmă de turism în Iași, dar nu a urmat o carieră în acel domeniu. S-a întors acasă și așa a ajuns angajată din oficiu la propria firmă. Într-un exces de dramă, doamna Hultoană s-a plâns că ia o indemnizație minusculă de primăriță de doar 6.900 de lei (net) pe lună și ne-a invitat chiar să consultăm declarația ei de avere dacă nu ne vine să credem. Și pentru că nu e politicos să refuzi invitația unei doamne, eu am căutat și am văzut că ultima declarație vizibilă și accesibilă utilizatorilor de internet a fost făcută în 2024, iar aceasta arată că în anul anterior aceasta a câștigat aproximativ 120.000 de lei pe an, adică 10 000 (net) pe lună. E vorba probabil despre niște sporuri pe care doamna Hultoană a uitat să le menționeze, cum e cel de 25% pentru fonduri europene. Oricum, la valoarea baroneilor și baroneselor din județul Vaslui, astfel de amănunte de câteva mii de lei pot fi ignorate. Pentru o bună înțelegere a democrației românești, trebuie să înțelegeți că salariul sau indemnizația unui ordonator de credite este doar o chestiune absolut insignifiantă în comparație cu alte beneficii care rezultă din capacitatea legală de a ordona bugetul local. Dar astea sunt doar legende transmise din gură în gură și din portbagaj în portbagaj, până în portbagajul mașinii se serviciu al lui Dumitru Buzatu. Revenind la ideea și bocetul inițial, doamna Hultoană s-a declarat scandalizată că guvernul a lăsat-o cu fundul în balta de la inundații și nu mai vrea să mai trimită fonduri! La acest moment al discursului, a amintit iar de cetățenii amărâți care au votat-o și acum îi cer socoteală, iar ea este gata să lase totul baltă și să plece acasă că s-a săturat de atâtea nedreptăți, acuzații și de tot felul de calomnii răutăcioase. E clar că s-a umplut paharul doamnei Hultoană! Până când o viață amară și calomniată? De ce nu mai vin banii de la guvern? Cum mai ajustează doamna investițiile și cum o să mai fie toată lumea fericită?

Doar că, dacă e să ne întoarcem în trecutul fericit al primarilor pesediști sau cel puțin pesedibili, adică agreați în principiu de conducerea buzată a Consiliului Județean Vaslui, aceste fonduri guvernamentale nu se revărsau direct în capul primarilor. Erau dirijate elegant de conducerea județului după nevoi existențiale și după culoarea politică. Dacă e să mă uit aleatoriu după o rectificare de buget din 2019 a Consiliului Județean Vaslui, în dreptul comunei Zorleni apare o sumă de cinci, chiar șase ori mai mare față de alte comune cu o altă culoare politică la conducere. Asta ca înțelegeți de ce doamna coafată, cu pantofi de lux a căzut în depresie administrativă!

6 comentarii

  1. Mazgosul de primar de la Ivanesti nu mai are bani acum zice. Ia furat pe toti sa cumpere baza de receptie. cum a putu lingurarru asta sa cumpere tot in ivanesti? Nu va mai treziti prosti din Ivanesti?

  2. Nu ii mai merge deloc hoția golania si jjjjmmmeenaaaaria acolo ca foamea de loz în gaoz e mare și aduce disperare……. între picioare.. … ca jmenaria și hotia acoperita moare…… și atunci e jale mare….. bre ……

  3. Chiar nu mai sunt primăria in alte comune. Numai de Hultoana, toată ziua. Nu e frumos. De Tanacu de ce nu ziceți nimic. Chiar aici nu s-a făcut nimic bun sau mai deloc. Cum se descurca cu strânsul gunoiului, cu acele containere de pe marginea DJ 244 K, aruncate ca după război. Ca in aceste containere se aruncă tot felul de deșeuri, nesolicitate, fier, plastic, cenușă. resturi vegetale, cauciucuri, etc, etc. E posibil ca unele comune nu finanțează Vremea nouă.

  4. Nu mai departe un alt specimen – rapanoasa de la Perieni care, venită proaspăt în funcția de primar, fost consilier local deci în cunoștință de cauză despre starea financiară dezastruasa a primăriei a decis ca să adopte strategia vieții ca primar: să ceara bani de la Bolovan liderul partidului de la care a plecat la PSD. Cu așa strategie mai prinde vreo 2 mandate. Altceva nu o poate duce tartacuta ca să aducă bani la buget.

  5. Cum să nu plângă săraca când vede că nu mai vin bani de la guvern și nu mai au de unde să mai fure.Toate instituțiile de stat care trebuie să verifice cum s-au cheltuit banii de primari ,nu sunt în stare să-și facă datoria sau au fost complici la aceste fraude făcute de ei și firmele de casă. Au făcut averi imense.au luat terenul agricol de la oamenii necăjiți și au făcut firme.pe care le au trecute pe cei din familiile lor.Deputații și senatorii plângeau de mila lor și au votat ca să le dea și pensii speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button