
CEI MAI BUNI… CSM Hușana Huși a câștigat în premieră titlul de campioană județeană, după ce a învins-o pe FC Vulturești, scor 5-3 (2-1), în etapa a 6-a a play-off-ului din Liga 4. Deși mai sunt patru etape de jucat, echipa antrenată de Cătălin Nicolau este matematic campioană și va reprezenta județul la barajul de promovare în Liga 3.
Fotbaliștii hușeni au dominat autoritar Liga 4 Vaslui, obținând până acum 16 victorii din 17 posibile. Singura „sincopă” a Hușanei a fost meciul de pe teren propriu cu Flacăra Muntenii de Sus, din etapa a 10-a a sezonului regular, scor 1-5! CSM Hușana a cucerit matematic titlul după o victorie cu 5-3 (2-1) pe terenul celor de la FC Vulturești. Golurile Hușanei au fost reușite de Octavian Nicolau (2), Cătălin Solomon, Vlad Andrei și Vasile Buhăescu. „Felicit jucătorii pentru rezultatul obținut și pentru munca depusă pe tot parcursul sezonului. Am câștigat titlul în Liga 4, însă gândurile mele se îndreaptă deja către cele două meciuri de baraj. Ne pregătim serios pentru duelul cu campioana Bacăului și sunt convins că vom da totul pentru a reuși promovarea”, ne-a declarat antrenorul Cătălin Nicolau. Hușenii vor primi trofeul Ligii 4 și medaliile de campioni la partida de pe teren cu Voința Perieni, care va avea loc pe 24 mai. La barajul de promovare în Liga 3, CSM Hușana Huși se va duela cu cea mai bună echipă a județului Bacău, pe 20 iunie, turul, la Huși, respectiv 27 iunie, returul, în deplasare. Pe primul loc în play-off-ul Ligii 4 Bacău, cu două etape înainte de final, se află AS Negri (62 de puncte), urmată de AFC Bubu Bacău (59 de puncte) și CS Bârsănești (56).
Liga 4, Play-off, etapa a 6-a:
FC Vulturești – CSM Hușana Huși 3-5 (1-2)
Comstar Vaslui – Flacăra Muntenii de Sus 1-1 (1-0)
Unirea Dodești – Voința Perieni 3-1 (0-0)
Clasament Play-off:
Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
1 CSM Hușana 6 6 0 0 41-6 48
2 Comstar Vaslui 6 3 1 2 11-14 32
3 Unirea Dodești 6 3 2 1 22-21 31
4 Muntenii de Sus 6 1 3 2 11-12 31
5 Voința Perieni 6 1 0 5 12-22 24
6 FC Vulturești 6 0 2 4 11-33 20
Felicitari! Munca si seriozitatea sunt rasplatite, cred ca incepe un drum, care va dura foarte multi ani, plin de satisfactii si provocari in esaloanele superioare ale fotbalului romanesc.
Hai in liga a 3’a vreo 2-3 ani dupa care desfiintam si o luam de la capat. Asa se intampla mereu la Husi.