Durerea mamei profesorului Valentin Damian, la un an de la moartea fiului: „Se rupe o bucatã din fiinta ta”

LACRIMI SI DURERE… Sunt dureri pe care timpul nu le vindecã, ci doar le învatã pe mame sã le poarte. Pentru Ecaterina Damian, ziua de 22 septembrie ar fi trebuit sã fie, ca în fiecare an, ziua în care îsi sãrbãtorea fiul. Valentin Damian ar fi împlinit acum 47 de ani. Numai cã, de un an si cinci luni, ziua lui de nastere este pentru familie si o zi a dorului, a lacrimilor si a amintirilor. „Doamne, la noi te-ai gândit cã ne-ai lãsat cu inima frântã, îndureratã, cã ai lãsat doi pãrinti în vârstã care, de când le-ai luat puiul, nu mai au liniste, cã sufletul le este inundat de lacrimi în fiecare zi? Poti sã ai si zece copii, când unul dintre ei pleacã, se rupe o bucatã din fiinta ta„, scrie mama profesorului Valentin Damian într-o postare pe Facebook.

Profesorul Valentin Damian s-a stins din viatã pe 22 aprilie 2025, în urma unui infarct, la doar 45 de ani. A plecat în perioada Pastelui, lãsând în urmã o familie care încã nu reuseste sã se obisnuiascã cu absenta lui. Mama sa, Ecaterina Damian, a scris un mesaj sfîsietor în ziua în care fiul ei ar fi trebuit sã împlineascã 47 de ani. Un mesaj în care durerea unei mame se amestecã cu amintirile frumoase, cu credinta si cu acea sperantã imposibilã cã, poate, într-o zi, telefonul va suna din nou si la capãtul celãlalt va fi „Tinel”.

„La aceastã orã, acum 47 de ani, încã nu luase contact cu lumea pãmânteanã„

Ecaterina Damian îsi începe mesajul adresat fiului cu imaginea unei dimineti de acum 47 de ani, când Valentin încã nu venise pe lume. „Bunã dimineata, Îngerul nostru drag! La aceastã orã, acum 47 de ani, încã nu luaseși contact cu lumea pãmânteanã. Mai erau câteva ore… Da, mamã, astãzi, în pretioasa zi de 22 septembrie, ai venit în familia noastrã cu mare bucurie, însã tot într-o zi de 22, dar aprilie si de Paste, cu 45 de ani mai târziu, a hotãrât Bunul Dumnezeu sã te ia dintre noi si sã mergi la El, în armata îngerilor”, a scris mama profesorului. Pentru ea, data de 22 septembrie a rãmas legatã pentru totdeauna de venirea pe lume a fiului sãu, dar si de plecarea lui, cîtiva ani mai târziu, într-o zi de Paste. În mesajul sãu, mama vorbeste despre omul care a fost Valentin. Nu doar despre fiul ei, ci despre profesorul, omul si sufletul pe care cei din jur l-au cunoscut. „Da, pentru El este, cred, o bucurie cã a luat un tânãr cu o inimã blândã si bunã, un tânãr învãtat, un om care iubea lumea si aproapele si mai ales copiii. Era «topit» dupã copilasi. Asta a fost Valentin al nostru si asa vrem sã rãmânã în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut: un om bun, un om care a iubit oamenii si copiii”, mãrturiseste Ecaterina Damian. Pentru pãrintii lui, însã, nicio explicatie nu poate umple golul lãsat în urmã.

„Când unul dintre copii pleacã, se rupe o bucatã din fiinta ta„

Ecaterina Damian vorbeste deschis despre durerea pãrintilor care si-au pierdut fiul la o vârstã la care nimeni nu se asteaptã sã-si conducã propriul copil pe ultimul drum. „Doamne, la noi te-ai gândit cã ne-ai lãsat cu inima frântã, îndureratã, cã ai lãsat doi pãrinti în vârstã care, de când le-ai luat puiul, nu mai au liniste, cã sufletul le este inundat de lacrimi în fiecare zi? stiu cã toti încearcã sã ne încurajeze, cã e bine cã nu am rãmas singuri, cã mai avem un copil, o nepoatã. Este foarte adevãrat, poate si eu as zice la fel pentru încurajare, dar sã stiti cã poti sã ai si zece copii, când unul dintre ei pleacã, se rupe o bucatã din fiinta ta”, scrie mama lui Valentin. Este, poate, cea mai grea mãrturisire din mesajul femeii care încearcã sã explice un sentiment pe care cuvintele cu greu îl pot cuprinde. Au trecut 17 luni de la moartea lui Valentin, însã pentru pãrintii sãi reflexele au rãmas aceleasi. Un telefon care sunã poate aduce pentru o fractiune de secundã aceeasi întrebare: poate este el? „Noi, dragul nostru, nu te vom lãsa singur astãzi, de ziua ta, când trebuia pe pãmânt sã faci 47 de ani. Dar faci exact un an si cinci luni de când ai plecat la Domnul. Si astãzi mai tresãrim când ne sunã telefonul, din instinct ne întrebãm: «Cine e, e Tinel?». Când se deschide usa, te asteptãm… Nu mai vii, mamã, suntem constienti, dar suntem prea îndurerati si nu vrem sã acceptãm despãrtirea, cu toate cã stim cã trebuie”, mãrturiseste Ecaterina Damian.

În fiecare sãptãmânã, familia îl viziteazã la cimitir

DRAGOSTE PE VECI…Dorul nu se mãsoarã în zile sau luni. Pentru familia lui Valentin, se mãsoarã în drumuri fãcute în fiecare sãptãmânã, în tãceri si în asteptarea unei usi care nu se mai deschide. „Oricum noi venim în fiecare sãptãmânã sã vedem ce mai faci, dar nu ne deschizi usa. Ne lasi sã asteptãm si cu lacrimi în ochi si în gât, plecãm pentru a reveni sãptãmâna urmãtoare. Stim cã trebuie sã acceptãm, dar sufletul nu poate face întotdeauna ceea ce stie mintea cã trebuie fãcut”, scrie mama. Familia a mers la Valentin si pentru câteva clipe a încercat sã vorbeascã despre el nu prin prisma mortii, ci prin prisma vietii pe care a trãit-o. „Dar gata, venim la tine si ne vom aduce aminte si vom vorbi numai de lucruri frumoase, apoi te vom lãsa sã te linistesti si sã te odihnesti în liniste. Nu vrem ca ziua ta sã fie doar despre durere. Vrem sã ne amintim de omul care ai fost, de copilul nostru, de profesorul care iubea copiii si de toate momentele frumoase pe care ni le-ai lãsat”, transmite mama. La final, printre lacrimi, apare si o urmã din umorul familiei, ca o ultimã mângâiere adresatã fiului plecat prea devreme. „Îti voi adãuga câteva poze, de care am gãsit si sper sã-ti placã. Dacã nu… asta e, sã cauti tu altele. Glumim, hai, nu te botosi, cum îti spunea mama”. Iar apoi, simplu, fãrã alte cuvinte, rãmâne rugãciunea unei mame pentru copilul ei: „Dumnezeu sã te odihneascã în pace si luminã!”