spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

Durere fără margini la Băcăoani: un bărbat și-a pus capăt zilelor în pădure. Intrase în depresie după ce mama lui murise de COVID-19

- Advertisement -

TRAGEDIE… Un bărbat din satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, și-a pus capăt zilelor în pădure. Potrivit unor surse, acesta traversa o perioadă grea, de depresie, după ce mama sa murise de COVID-19. Alături de această durere, bărbatul mai trăia o mare nemulțumire: nu reușea să-și găsească un loc de muncă. Lucrase ca șofer în străinătate și își dorea să profeseze, în domeniu, și acasă, însă nu găsea un astfel de post în Vaslui. Era foarte nemulțumit că peste tot unde fusese să se angajeze, i se ceruse șpagă. Tocmai de aceea i-a încolțit gândul să plece din nou peste hotare. Recent își vânduse mașina, ca să-și acopere niște cheltuieli, motiv pentru care a rugat un prieten să-i împrumute puțin autoturismul. Îi spusese acestuia că trebuie să rezolve ceva, pentru că urmează să plece în străinătate. Planul său a fost însă altul, acela de a-și pune capăt zilelor. A urcat în mașină și s-a deplasat la marginea pădurii, unde și-a pus ștreangul de gât. Fost cadru militar, Florin Iordache e plâns acum de toată comunitatea, fiind foarte apreciat în sat.

Vestea sinuciderii a căzut ca un trăsnet pentru familia sa, care nu se aștepta ca acesta să recurgă la un gest extrem. Mai mulți prieteni, precum și rude, i-au transmis în mediul online un ultim gând. Iată câteva dintre mesaje:

„Scriu acum… Atât de tânăr ai plecat… Ori ai avut nevoie de ajutor sufletește și nu ai cerut nimănui un sfat. Dumnezeu să te ierte scumpul meu verișor. Drum lin către cer!”

„Vestea a venit ca un șoc… Condoleante familiei! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace. Mi-e greu să vorbesc de el la trecut”

„Dumnezeu să te ierte și să ne veghezi de acolo de sus. Trebuia să te gândești la copiii tăi. Te iubesc enorm de mult verișorul meu. Cred că te-a cerut mama ta, ca te-a iubit foarte mult Dumnezeu să te ierte”

 

„Dumnezeu să te primească în Împărăția Lui. Să te ierte pentru gestul necugetat. Ce-o fi fost în mintea ta…”

„Fără prea multe cuvinte! Sunt interzisă! Am sufletul amar! Erai copilul meu de suflet. Ne-ai umplut de atâtea ori casa cu prezența ta! Cu orice gând ai plecat. Dumnezeu să te odihnească în pace!”

„Odihnă veșnică, alături de mama ta. Celor rămași îndurerați în urma ta, multă putere de a trece și peste dureros moment”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.