Penitenciarul de la Unguriu va respecta normele Uniunii Europene şi recomandările adresate României de CEDO, inclusiv prin alocarea a patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Ani de zile, România a fost condamnată la CEDO pentru condiţiile necorespunzătoare din penitenciare. Mai mult decât atât, pedepsele deţinuţilor au fost substanţial reduse din acelaşi motiv, după ce prin Legea recursului compensatoriu mii de deţinuţi, unii periculoşi, fiind eliberaţi mai devreme din cauză că nu erau respectate standardele europeni. O închisoare cu regim semideschis, care va putea găzdui 900 de deţinuţi, administrată de Penitenciarul Focşani, va fi realizata la Unguriu, în judeţul Buzău, în spaţiul unei foste unităţi militare. Imobilul va fi ridicat pe un teren pe care au funcţionat trei unităţi militare. Potrivit Hotărârii de Guvern prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, valoarea totală a investiţiei este de 234 de milioane de lei, adică aproape 50 de milioane de euro, bani asiguraţi dintr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Clădirea va avea un regim de înălţime P+3E şi va avea o suprafaţă construită de câteva de mii de metri pătraţi, cu spaţii ample destinate plimbării şi terenuri de sport. „Pavilionul cu destinaţie spaţii medicale pentru deţinuţi se va amenaja prin transformare pavilionului P4 şi va fi supraetajat, devenind P+1. În cadrul acestui pavilion va funcţiona cabinetul medical de medicină primară pentru deţinuţi. …cel puţin 2 camere de izolare respiratorie pentru suspecţi/ bolnavi de tuberculoză în forma contagioasă a bolii. În aceste camere va fi cazat câte un singur deţinut, la indicaţia personalului medical. Cabinetul medical şi camerele de infirmerie vor funcţiona la nivelul parterului clădirii, cu facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii (rampe de acces). La parter, pot fi amenajate camerele speciale de protecţie (inclusiv pentru supravegherea afecţiunilor psihice grave/ evitarea autovătămării şi a suicidului) şi camere pentru izolatorul de pedeapsă. La etajul clădirii va funcţiona cabinetul medical de stomatologie şi cabinetul de tehnică dentară”, se arăta în documentaţia pentru studiul de fezabilitate.
Condiţii ca în tabără
În proiect mai sunt prevăzute cluburi pentru activităţi de reintegrare socială, săli de clasă, bibliotecă, sală de calculatoare, spaţii pentru activităţi de tip hobby, club multifuncţional care să poată fi utilizat pentru activităţi de reintegrare socială, o sală de spectacole cu capacitate de100 locuri, un spaţiu pentru activităţi, un studio radio–tv, un spaţiu pentru activităţi sportive, dar şi un întreg pavilion cu destinaţia de capelă. Se estimează că la viitorul penitenciar, care ar urma să fie finalizat până în 2025, vor lucra aproximativ 550 persoane. Pe lângă investiţie, autorităţile din zonă vorbesc despre despre o listă de avantaje, cum ar fi crearea locurilor de muncă, taxele ce urmează să ajungă la bugetul local, dar şi posibilitatea extindererii reţelei de gaze în comună precum.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.