spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
16-nov.-2024
spot_img
spot_img

Dumneavoastră aţi ales: Ei sunt noii parlamentari ai Galaţiului

- Advertisement -

În loc de 13 parlamentari, gălăţenii ar putea avea 15 sau chiar 16 reprezentanţi, în funcţie de ceea ce va decide ruleta redistribuirii mandatelor * Iată rezultatele obţinute de cei mai importanţi competitori din colegii
La Galaţi, la fel ca în toată ţara, USL a câştigat detaşat alegerile parlamentare. Înfrângerea ARD este şi mai usturătoare, pentru că în 11 din cele 13 colegii a mâncat bătaie şi de la PP-DD, nu numai de la USL.
Colegiul nr. 1 – deputat Victor Paul Dobre (PNL)
Liderul PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a fost reales, cu peste 70 la sută din voturi, deputat în Colegiul nr. 1 (Brăhăşeşti, Buciumeni, Cerţeşti, Corod, Drăguşeni, Ghidigeni, Gohor, Munteni, Negrileşti, Nicoreşti, Poiana, Priponeşti şi Ţepu). Fost ministru al Administraţiei, în vârstă de 60 de ani, Dobre are asigurat cel de-al treilea mandat parlamentar. Candidata PP-DD Daniela-Simona Hapeci s-a ales cu 18,95 la sută din voturi, iar Gheorghe Găinaru (ARD) – cu 5 la sută.
Colegiul nr. 2 -deputat Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR)
Noul deputat al Colegiului nr. 2 (Tecuci şi Cosmeşti, Cudalbi, Matca şi Movileni) este Laurenţiu Chirvăsuţă, ales cu un scor de 54,95 la sută. Inginer, 47 de ani, Chirvăsuţă a fost în mandatul trecut senator PSD şi apoi UNPR. Candidatul ARD, deputatul PDL Mircea-Nicu Toader, aşteaptă la ruleta redistribuirii să afle dacă mai prinde sau nu un mandat parlamentar cu cele peste 20 de procente obţinute. Avocatul Rivelinio Ţirică (PP-DD) n-a prins decât 12 procente, şi, de restul, notorietate.
Colegiul nr. 3 – deputat George Scarlat (PNL)
Tânărul liberal George Scarlat, în vârstă de 33 de ani, este noul deputat al Colegiului nr. 3 (Barcea, Costache Negri, Drăgăneşti, Fundeni, Griviţa, Iveşti, Lieşti, Pechea, Suhurlui, Umbrăreşti). Fiul patronului din Hanu Conachi, economist de profesie, a obţinut peste 63 la sută din voturi. Fosta deputată a Colegiului nr. 3, Carmen Axenie (ARD), rămâne acasă cu cele 7,6 de procente câştigate. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, candidat PP-DD, speră la un mandat parlamentar prins pe calea redistribuirii, cu un procent consistent de 23,29 la sută.
Colegiul nr. 4 – deputat Viorel Ştefan (PSD)
Cu un scor de 68,42 la sută din voturile valabil exprimate, Viorel Ştefan (PSD) a rămas deputat în Colegiul nr. 4 (Braniştea, Cuza Vodă, Independenţa, Nămoloasa, Piscu, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan, Şendreni, Tudor Vladimirescu, Tuluceşti şi Vânători). După trei mandate de senator, economistul, în vârstă de 58 de ani, a obţinut cel de-al doilea mandat de deputat. Marian Vicleanu (PP-DD) rămâne acasă cu cele 17,98 de procente, la fel şi Emil Dragomir (ARD), cu cele 10,87 procente.
Colegiul nr. 5 – deputat Dan Nica (PSD)
Liderul PSD Galaţi, Dan Nica, rămâne deputat în Colegiul nr. 5 (Bereşti, Târgu BujorBălăbăneşti, Bălăşeşti, Băleni, Băneasa, Bereşti-Meria, Cavadineşti, Corni, Cuca, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Jorăşti, Măstăcani, Oancea, Rădeşti, Rediu, Scânteieşti, Smulţi, Suceveni, Valea Mărului, Vârlezi şi Vlădeşti). Ministrul Comunicaţiilor, în vârstă de 52 de ani, şi-a îmbunătăţit recordul personal de voturi, cel de-al cincilea mandat fiind cucerit cu un scor de 75 la sută din voturile exprimate. Cu 5,6 procente, chirurgul Valeriu Ardeleanu (ARD) n-a avut nicio şansă, la fel şi Gheorghe Mănăilă (PP-DD), cu cele 14,62 procente acumulate.
Colegiul nr. 6 – deputat Florin Pâslaru (PSD)
Contestat, urmărit de ANI pentru incompatibilitatea de a-şi fi angajat fiul pe bani publici, considerat „turnător” sau alintat „Pintea”, după ce a recunoscut că a colaborat cu fosta poliţie politică, Florin Pâslaru (PSD) rămâne deputat în Colegiul nr. 6. Gălăţenii din zona veche a Galaţiului, zona Gării, Traian, Port, Valea Oraşului, Centru, Mazepa 1, Mazepa 2, Ţiglina 1, pe un aliniament până la Saturn şi sud de Coşbuc i-au dat 15.652 de voturi (56,33 la sută) şi astfel politicianul în vârstă de 53 de ani, de profesie inginer, va mai petrece un mandat în Parlament. Marele înfrânt al colegiului este liderul interimar al organizaţiei judeţene PDL Galaţi, Doruleţ-Nelu Resmeriţă (candidat ARD), care a adunat 5.237 de voturi (18,84 la sută). Liderul municipalei PP-DD, Picu Apostol Roman, rămâne şi el pe tuşă cu cele 3.575 de voturi (12,86 la sută).
Colegiul nr. 7 – deputat Lucreţia Roşca (PSD)
Medicul Lucreţia Roşca, 54 de ani, a fost ţinta unei campanii negative intense care a mers până la împrăştierea unor fluturaşi de forma unei sticle de vodcă botezată ironic „Lucreţkaia”. Cu toate acestea, Roşca este deputatul reales (pentru un al doilea manat) cu 15.281 de voturi (63,51 la sută) de gălăţenii din Colegiul nr. 7 (zona Cartierului Dunărea, Micro 18, 19, 20 şi 21). Constantin Dumitriu (ARD) îşi va putea vedea în continuare de afaceri, pentru că politica nu i-a adus decât 3.415 voturi (14,19 la sută), iar avocata Lăcrămioara Stavire (PP-DD) a reuşit să-l întreacă – 3.575 de voturi (14,85 la sută).
Colegiul nr. 8 – deputat Bogdan Ciucă (PC)
Reales fără emoţii, cu 18.699 de voturi (69,56 la sută), deputatul Bogdan Ciucă – notar, 44 de ani – îi va reprezenta în Parlament pentru un al treilea mandat pe gălăţenii din Colegiul nr. 8 (Ţiglina II, Micro 16, 17, zona Siderurgiştilor Vest până aproximativ în zona Viaductului). Cu cele 3.494 de voturi (12,9 la sută), Mirela Praisler (ARD) îşi va vedea în continuare de catedra universitară. Despre Ştefănel Dan Marin, candidatul PP-DD, vă spunem că aşa cum n-aţi aflat nimic despre el până la aceste alegeri, n-o să ştiţi nici de acum încolo. El se va întoarce în Consiliul municipiului Bucureşti, unde se va putea mândri cu cele 3.123 de voturi (11,61 la sută) obţinute la Galaţi.
Colegiul nr. 9 – deputat Aurel Nechita (PSD)
Dr. Aurel Nechita şi-a luat revanşa, după ce în urmă cu patru ani redistribuirea l-a lăsat acasă, deşi avea cel mai bun rezultat din Colegiul nr. 9 (Cartierul Aviaţiei: Aurel Vlaicu, Micro 13B, Micro 14, 38, 39 A, B şi C şi Micro 40). Cu un scor de 15.569 de voturi (64,72 la sută), Nechita, în vârstă de 61 de ani, va fi nevoit să renunţe la funcţia de decan al Facultăţii de Medicină pentru Parlament. Nicolae-Viorel Trif (ARD) va rămâne pe tuşă cu 3.289 de voturi (13,67 la sută), la fel şi Gheorghe-Adrian Cîrdei (PP-DD), cu 3.556 (14,78 la sută).
Colegiul nr. 1 – senator Ionel-Daniel Butunoi (PSD)
Liderul PSD Tecuci, Ionel-Daniel Butunoi, în vârstă de 37 de ani, de profesie economist, este noul senator al Colegiului 1 (format din colegiile 1, 2 şi 3 de deputat), ales cu 65,36 la sută din voturi. Rămâne acasă Constantin Petrea (ARD), cu 10 la sută din voturi. Speranţe are candidatul PP-DD, Nicolae Marin, care este gata să renunţe la funcţia de primar al comunei Pechea pentru fotoliul de senator, obţinut prin redistribuire, graţie celor 20 de procente.
Colegiul nr. 2 – senator Gheorghe Saghian (PSD)
Cu un nou record electoral personal – 74,24 la sută din voturi, Gheorghe Saghian (agronom, 62 de ani) rămâne senator pentru cel de-al doilea mandat în Colegiul nr. 2 (format din colegiile de deputat 4 şi 5). Aurel Zamfir (ARD) n-a agonisit decât 8 procente, iar Victor Malinovici (PP-DD) – 17.
Colegiul nr. 3 – senator Paul Ichim (PNL)
Chirurgul Paul Ichim a fost reales senator PNL pentru cel de-al doilea mandat consecutiv, în Colegiul de senat nr. 3, care cuprinde colegiile de deputat 6 şi 7 din municipiul Galaţi. Medicul, în vârstă de 57 de ani, s-a bucurat de încrederea a 32.590 de gălăţeni (62,55 la sută). Fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco a contabilizat cea de-a doua înfrângere după cea de la locale: cele 9.132 de voturi (17,52 la sută) pot fi considerate o sancţiune pentru înregimentarea politică la ARD. Avocatul Romeo-Daniel Cosma (PP-DD) şi-a câştigat mai degrabă notorietate plus 6.996 de voturi (13,42 la sută).
Colegiul nr. 4 – senator Eugen Durbacă (PC)
La cei 69 de ani ai săi, Eugen Durbacă va părăsi scaunul de consilier judeţean PC pentru fotoliul de senator în Colegiul nr. 4 (format din Colegiile nr. 8 şi 9 de deputat), unde a fost votat de 32.911 gălăţeni (64,67 la sută). Mihai Turcu (ARD) a acumulat 6.449 de voturi (12,67 a sută), fiind învins şi de jurnalistul Aurel Stancu (PP-DD) – 7.693 de voturi (15,11 la sută).

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.