Dumitru Buzatu, către Secretatul General adjunct al Guvernului: „vă rog să transmiteți asta la București” (FOTO)
SOLICITARE… Mircea Abrudean, Secretarul General adjunct al Guvernului, s-a aflat, marți, într-o vizită de lucru în județul Vaslui unde s-a întâlnit cu primarii UAT-urilor din județ și reprezentanții autorităților publice județene. Discuțiile s-au purtat pe marginea proiectului Planului Național de Investiții „Anghel Saligny”, însă au fost abordate și alte teme, precum modificările legislative privind achizițiile publice și energia electrică. Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, edilul Bârladului, Dumitru Boroș, primarii comunelor Ivănești, Zorleni și Grivița, dar și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu au fost printre cei care au intrat în dialog cu invitatul de la București. Șeful Consiliului Județean Vaslui i-a pus în vedere lui Mircea Abrudean că aproape jumătate dintre comunele din județ nu au fonduri pentru investiții din cauza formulei care stă la baza repartizării bugetare. Dumitru Buzatu i-a cerut lui Abrudean ca la nivel de Guvern să fie identificați indici de corecție, în așa fel încât și primăriile mici, cu mai puțin de 2000 de locuitori, să beneficieze de bugete care să le permită finanțarea proiectelor de investiții.

Proiectele privind modernizarea infrastructurii, scoase de la CNI
Potrivit lui Mircea Abrudean, PNI ar putea finanța și parte din proiectele de infrastructură depuse deja la Compania Națională de Investiții (CNI), acesta sfătuindu-i pe primarii care au asemenea proiecte să le revizuiască și, mai ales, să actualizeze costurile. „PNI va funcționa pe principiul PNDL. Este o variantă eficientă. (…) Intenția noastră este să finanțăm proiectele de la CNI, să le preluăm prin PNI, doar că ele nu vor fi preluate automat. (…) Sfatul pe care vi-l dau și îndemnul meu este să revedeți proiectele depuse la CNI, în sensul în care au crescut foarte mult prețurile la materiale în ultima vreme. Probabil că devizele la materiale pe care le aveți acolo vor trebui actualizate și să fiți pregătiți cu proiectele pentru a fi depuse prin PNI. Pentru că PNI va prelua toată partea de infrastructură. Pe CNI nu mai rămâne nimic din infrastructură, decât lucrările în primă urgență care erau și sunt în diverse etape de evaluare, derulare, licitație unele dintre ele. CNI va finanța mai departe toate subprogramele pe care le cunoașteți deja, cultural, social, sănătate, sport, educație. Deci cămine culturale, dispensare, grădinițe, creșe”, a mai spus Abrudean.
Primarii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a depune proiectele
Reprezentantul Guvernului i-a asigurat pe primarii vasluieni că Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” nu va avea coloratură politică, fiind „singura variantă de dezvoltare a infrastructurii”, iar edilii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a depune solicitările de finanțare. „Încercăm să mergem înainte cu ceva ce a funcționat. Nu cred că e cazul să inventăm roata, că au făcut-o alții. Sigur, sunt anumite modificări în ceea ce privește modalitatea de aprobare a proiectelor pentru că, din momentul în care vom deschide sesiunea de proiecte, asta înseamnă 15 septembrie ca și dată orientativă, veți avea la dispoziție 30 de zile pentru a trimite solicitările de finanțare, (…) urmând ca apoi Ministerul Dezvoltării să centralizeze, să analizeze și să propună guvernului o listă de obiective care urmează să fie finanțate anul acesta, pentru că vorbim de un program multianual, în limita creditelor de angajamente, iar Guvernul va decide, prin hotărâre de Guvern, lista obiectivelor finanțate. (…) Este foarrte probabil ca Ordonanța de urgență să fie aprobată în această săptămână, pentru că este clar pentru toată lumea că este singura variantă de dezvoltare a infrastructurii, prin investiții masive în proiecte publice. Este vorba de un program național de investiții care nu are niciun fel de coloratură politică”, a mai precizat Mircea Abrudean.
Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui: „Avem comune care nu pot încheia bugetele”



Cate județe trebuie sa cumpere Buzatu că sa se trezească vasluienii?
Atat timp cat au bani sa facă zilele comunei,a orașului, nu merita un leu! Primarii sa mai reducă din personal și din salarii și vor avea bani!
Mama ta de hoț, ai dat grămezi de bani către republica Moldova din bugetul județului și către biserici și mănăstiri și acum urli la guvern ca nu au comunele cum să închidă bugetele? Nu ai un pic de rușine, mă! Buzatu ești rușinea județului! Să vă fie rușine celor care votați PSD!
Subscriu!