SFÂNTA LITURGHIE… ,,Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărțit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări. și, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. și, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-și în sine, a zis: Cîți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. și, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi, aducând vițelul cel îngrășat, înjunghiați-l ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. și au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la țarină. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atîția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat pierdut era și s-a aflat.” (Luca 15, 11-32)
Pericopa evanghelică care se citește astăzi la Sfânta Liturghie în bisericile ortodoxe ne vorbește despre bucuria Lui Dumnezeu atunci când un păcătos se întoarce de pe drumul păcatului pe calea dreptei credințe
Contextul rostirii acestei pilde de către Mântuitorului este următorul: El nu refuza pe nimeni. Oricine îl chema în casa lui sau la masă sau îl ruga să îl ajute, primea bunăvoință din partea Domnului Hristos. Astfel, intrase în casa vameșului Zaheu, se așezase la masa căpeteniei fariseilor sau stătea și vorbea vameșilor și păcătoșilor care voiau să îl asculte. în această situație, cărturarii poporului iudeu și fariseii cârteau, spunând că un învățător, așa cum de multe ori era numit Mântuitorul, nu ar trebui să vorbească cu vameșii și cu cei păcătoși. Ne amintim de Duminica trecută atitudinea de superioritate și, chiar de dispreț, pe care o aveau fariseii față de cei care nu făceau parte din rândurile lor. Cunoscând gândurile lor perfide, Domnul Hristos le spune că ,, se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește.” (Luca 15, 10). Apoi, le rostește acestora această frumoasă pildă a fiului care risipise toată averea primită de la părintele său și, după ce și-a venit în fire, s-a întors înapoi, acasă, recunoscându-și greșeala și cerând iertare.
Așadar, personajul principal al parabolei este fiul cel tânăr care, după ce și-a cheltuit partea de agoniseală a tatălui său, a ajuns să pască turmele de porci și să își astâmpere foamea cu roșcovele (niște semințe ce cresc într-o păstaie) pe care le mâncau porcii.
FIII RISIPITORI DIN ZILELE NOASTRE
ÎNVĂȚĂTURI… Cât de actual este acest tablou!… Pilda de față parcă ar fi fost rostită de cineva din zilele noastre care a ascultat mărturisirile miilor sau milioanelor de părinți care au dat fiilor și fiicelor lor ultimii bănuți din pensie sau din agoniseala pusă deoparte pentru sfârșitul creștinesc, pentru ca să-și mai îndeplinească un vis: să plece în lumea largă să își găsească un rost în viață, să ajungă ,,oameni”. Numai că, de prea multe ori, visul părinților de a-și vedea copiii ajunși oameni de nădejde, a fost înlocuit cu visul frivol și libertin al tinerilor ca vor să ,,își trăiască viața”. și, când nu mai au cu ce să ,,își trăiască viața”, apelează iarăși la sărmanii părinți -bătrâni, bolnavi, rămași singuri și îndurerați- pentru a le trimite bani pentru a se întoarce acasă. și, din păcate, acum începe o altă tragedie… Pentru că nu sunt mulți cei care își recunosc greșeala și își cer iertare. Mulți dintre aceștia se întorc acasă și, plini de infatuare, nu se coboară la nivelul muncitorului de aici, pentru a munci pentru doar 10-20 de euro într-o zi. Pe mulți îi auzim: ,,Decât să muncesc pentru un salariu atât de mic, mai bine stau acasă!”… și am putea adăuga: ,,pe pensia părinților mei”.
Deci, puțini își vin în fire așa cum a făcut-o tânărul din parabolă, adică se întorc de la viața prinsă în mrejele desfrânărilor diavolești, la firea umană pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și care tinde spre dumnezeire. Prea puțini sunt cei care îșî recunosc păcatele tinereților și își cer iertare pentru ele și pun un nou și bun început în viața personală. și sunt prea mulți cei care continuă să își obijduiască părinții care i-au născut și i-au crescut și care, în loc să aibă un sprijin la bătrânețe în cei cărora le-au dat viață, se aleg cu încă o povară până în ceasul morții.
RECUNOAȘTEREA GREȘELILOR, IZVORUL PĂCII
IERTARE… Tatăl din parabola de astăzi, este unul fericit: l-a regăsit și pe fiul cel risipitor care și-a recunoscut greșeala și a cerut îndurare, și, totodată, l-a împăcat și pe fiul cel mare în care încolțise sâmburele invidiei, pentru că el întotdeauna a făcut ascultare și nu primise răsplată pentru aceasta.
Prin urmare, învățăm din pilda fiului risipitor că Dumnezeu, asemenea tatălui din pildă, respectă libertatea fiilor săi și nu îngrădește niciodată voința acestora. Dar, totodată, mai învățăm că libertatea însemnă și responsabilitate. Iar libertatea înțeleasă ca libertinaj duce întotdeauna la pierzanie.
Și mai învățăm că, oricât am greși, Dumnezeu ne va ierta dacă ne vom întoarce de pe calea păcătoasă pe care ne-o așterne diavolul, pe calea firii omenești căreia Dumnezeu i-a dat puterea de a se asemăna cu El. E atât de simplu… dar, uneori, atât de greu!…
