spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Drumul European 85, BLOCAT în semn de protest faţă de starea DEZASTRUOASĂ a Drumurilor Naţionale 2N şi 2R

- Advertisement -

Aproximativ 400 de persoane au blocat, miercuri dimineaţă, DN 2 E85, în zona localităţii vrâncene Dumbrăveni, în semn de protest faţă de starea dezastruoasă în care se află două drumuri naţionale, 2N şi 2R. Protestatarii au traversat încontinuu o trecere de pietoni şi au venit cu diverse părţi componente ale maşinilor despre care au spus că au fost distruse, din cauza stării celor două drumuri. „Guvernul României discriminează oamenii de pe Valea Râmnicului“, „Ati distrus ţara!“, „Mă mut în Congo, acolo nu sunt gropi“, „Plătim taxe, vrem drumuri“, „Hoţilor, demisia!“, sunt câteva dintre mesajele transmise de protestatari guvernanţilor. Protestatarii susţin că vor continua protestele în fiecare zi, de la ora 10:00, până când guvernanţii vor decide să înceapă lucrările de reabilitare a celor două drumuri, Bogza-Căiata-Dumbrăveni-Dumitreşti-Jitia-Vintileasca.

Câteva sute de vrânceni au blocat, ieri, drumul naţional 2 / E 85 traversând încontinuu un marcaj pietonal. Ei s-au declarat total nemulţumiţi de starea dezastruoasă în care se află drumurile naţionale DN 2 N Bogza – Căiata – Dumbrăveni – Dumitreşti – Jitia şi DN 2 R Jitia – Vintileasca – Bahnele. Protestatarii au scandat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale şi au purtat pancarte pe care scrie: „Plătim rovinieta, vrem drumuri bune“, „Valea Râmnicului egal valea plângerii“, „Vrem drumuri, nu gropi“, „DN 2N DN 2R egal drum forestier“, „Jos mafia de la drumuri naţionale“, „Guvernul României discriminează oamenii de pe Valea Râmnicului“, „Ati distrus ţara!“, „Mă mut în Congo, acolo nu sunt gropi“, „Plătim taxe, vrem drumuri“, „Hoţilor, demisia!“.

Printre protestatari s-au aflat primarii localităţilor Vintileasca, Jitia, Chiojdeni, Dumitreşti, Bordeşti, localităţi traversate de aceste două drumuri, precum şi deputatul PNL Nini Săpunaru. „Timp de patru ani am fost minţiţi de actualul guvern că vă repară cele două drumuri. Ne-au chemat la diverse întâlniri, ne-au prezentat pe hartă diverse proiecte de reabilitare şi refacere a celor două drumuri. Ne-au promis că vor fi complet modernizate, dar în realitate şi-au bătut joc de noi şi de cei peste 30 de mii de oameni afectaţi de starea deplorabilă în care se află DN 2N şi DN 2R. Atitudinea guvernanţilor faţă de această situaţie este una de bătaie de joc faţă de oamenii din această zonă. De patru ani de zile suntem daţi la o parte de parcă noi nu am plăti impozite şi taxe şi de parcă noi nu suntem cetăţeni ai României, cetăţeni europeni. Acesta este motivul pentru care protestăm şi vom protesta în continuare. Să le fie ruşine guvernanţilor pentru că patru ani de zile ne-au amăgit cu repararea acestui drum“, a declarat primarul comunei Vintileasca, Marian Georgescu.

Şi primarul comunei Bordeşti, Vasile Moldoveanu, a declarat că oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi după ce îşi rup de ani de zile maşinile prin gropile formate în rămăşiţele de asfalt. „Drumul arată ca după războiul din 1944, parcă este bombardat. Sunt atâtea maşini care s-au distrus din cauza gropilor. Copiii nu se pot duce la şcoală pentru că microbuzele nu pot ajunge la timp, iar lumea este total nemulţumită că nimeni nu face nimic. Oamenii plătesc taxe şi primesc doar gropi. Vrem ca organele guvernamentale să ia măsuri pentru că nu se mai poate. A fost reabilitat acum doi ani şi este din nou plin de gropi. Toate lucrările care s-au făcut pe acest drum s-au decontat, dar nu s-a rezolvat nimic, nu se poate circula pe el. Este o nemulţumire totală a celor cinci localităţi de pe Valea Râmnicului care s-au adunat aici să blocheze E 85“ , a afirmat primarul din Bordeşti, Vasile Moldoveanu.

Primarul din Dumbrăveni: „Starea acestui drum naţional 2 N este deplorabilă“

Spectator la protestul oamenilor a fost şi primarul comunei Dumbrăveni, pedelistul Ionel Strîmbei, care, deşi nu a participat la acţiunea de protest propriu-zisă, a recunoscut că starea DN 2N şi DN 2R este una „dezastruoasă şi deplorabilă“, iar Guvernul, din care fac parte şi colegii săi de partid, nu a luat nicio măsură pentru a repara aceste drumuri. „În urmă cu doi ani s-au făcut nişte lucrări de plombare, iar în primăvară drumul era mai prost ca în toamnă. Acea plombare a fost dezastruoasă. Am prezentat problema acestui drum chiar doamnei ministru Anca Boagiu, la care am fost cu toţi primarii de pe Valea Râmnicului, ni s-a promis că va fi reparat. Acest drum nu arată a drum naţional şi nu poate fi vorba de reparaţii. Acest drum trebuie reabilitat în totalitate“, a susţinut primarul din Dumbrăveni. El a fost de acord cu primarii de pe Valea Râmnicului şi a susţinut că până acum „guvernul a dat doar promisiuni, iar starea în care se află acest drum este una deplorabilă, o bătaie de joc la adresa oamenilor“. „Starea acestui drum naţional 2 N este deplorabilă. Normal că sunt solidar cu colegii mei primari de pe Valea Râmnicului, deoarece trec pe acest drum de 20-30 de ori pe zi. Este un dezastru!“, a spus primarul Ionel Strîmbei, adăugând că „starea în care se află acest drum îmi creează mari deservicii la alegerile locale din 10 iunie“.

Săpunaru, solidar cu protestatarii

Deputatul liberal Nini Săpunaru este solidar cu protestatarii şi s-a alăturat acestora. În opinia sa, drumul național 2N este deplorabil şi nu se mai poate circula pe el. ,,În această zonă locuiesc peste 15 mii de persoane care nu mai pot. Adevărul, pe care săracii oameni nu prea îl ştiu, este acela că pe Regionala Iaşi se duc toți banii. Din 2008 încoace nu au pus o lingură de asfalt aici. Lasă camioanele de mare tonaj să treacă pe drum, nu au controlat niciodată zona şi nu au de gând să facă nimic. A venit un prieten din Italia care are 82 de ani. A văzut drumul şi îmi spunea că dacă la ei se întâmpla aşa ceva, coborau cu prietenii, cu familiile, cu maşinile şi cu tot şi blocau drumul. Este dreptul lor de cetățeni să protesteze spontan“, a afirmat deputatul Nini Săpunaru.

Piese de la maşini distruse în gropi, prezentate de protestatari

Protestatarii au venit cu diverse părţi componente ale maşinilor despre care au spus că au fost distruse în timp de traversau cele două drumuri mai sus amintite. „Protestăm împotriva guvernului şi a CNADNR care nu face nimic pentru a repara drumurile naţionale Bogza-Căiata-Dumbrăveni-Jitia şi Jitia-Vintileasca-Bahnele care se află într-o stare dezastruoasă. Ne-am distrus maşinile în gropile care au o adâncime şi de o jumătate de metru. Uitaţi, acest amortizor cu arc cu tot s-a rupt ieri pe acest drum şi am fost în pericol să ne pierdem viaţa toţi cei din maşină. Nu e normal ca un drum naţional să arate ca după bombardament, dar noi, şoferii, să fim obligaţi să plătim roviniete. Pentru ce să plătim, pentru un drum care practic nu există? Dar dacă nu avem rovinieta suntem amendaţi, ni se iau puncte de pe permis şi ni se reţine talonul pe motiv că este drum naţional. Acest guvern pedelist îşi bate joc de vrânceni şi de români. Lucrurile nu mai pot continua aşa şi vom protesta până când se vor face lucrări de reabilitare“, a spus Stanciu Militaru, unul dintre protestatari.

„Guvernanţii se comportă ca nişte fanarioţi“

Oamenii de pe Valea Rîmnicului cred că acest drum arată mai rău decât drumurile din Kosovo, imediat după război. Florin Pantelimon susţine că guvernanţii se comportă ca nişte fanarioţi, care iau taxe şi impozite, dar care îi tratează pe români ca pe nişte iobagi. Omul crede că, dacă nu se schimbă nimic, vrâncenii de pe Valea Râmnicului se vor răscula ca la 1907. ,,Este drum naţional şi ne rupem maşinile pe el. Nu mai putem circula. Trecem cu maşina prin găuri ca să ajungem şi noi la civilizaţie. Această guvernare se comportă groaznic cu noi. Vin ca fanarioţii, ne iau taxe şi impozite, plătim roviniete, asigurări şi ei ne tratează ca pe nişte iobagi. Nu este normal aşa ceva. Am ajuns la limita răbdării, suntem mai rău ca în Kosovo. Domnul prim-ministru a venit aici cu zăpezile şi ne-a garantat că nu ne va uita. A minţit. Uitaţi cât a trecut şi nu s-a rezolvat nimic. Ni s-au depopulat satele. Riscăm să părăsim zona. Avem copii, avem familii şi trebuie să trăim civilizat. Mai avem puţin şi ne răsculăm ca la 1907, vin toţi ţăranii din vârful muntelui şi baricadăm tot aici. Să nu mai vină să ne ceară voturi. Să nu mai vină că vor pleca cu coada între picioare“, a spus Florin Pantelimon, din comuna Jitia.

Senatoarea second hand, ţinta nemulţumirii protestatarilor

Senatoarea second hand, pedelista Sorina Plăcintă, a fost ţinta centrală a nemulţumirii protestatarilor. Aceştia au susţinut că anul acesta nu va mai ţine „prosteala“ din 2008, când „cu o bucată de halva şi o cutie de icre“ i-a păcălit pe oameni să o voteze. Oamenii spun că de la alegerile din 2008 nu au mai văzut-o pe Valea Râmnicului pe senatoarea second hand. „Au venit cu pomeni electorale şi au promis marea cu sarea, dar nu au făcut nimic. Să le fie ruşine. Plăcintă a venit aici cu pomeni, credea că suntem proşti şi ne scoate ochii cu un pachet de halva. S-a terminat cu prosteala! A venit la noi la Biserică cu pachete care conțineau halva, icre şi nu mai ştiu ce. De atunci nu a mai văzut-o nimeni. Să le fie ruşine că au nenorocit ţara. Suntem ca în Evul Mediu. Nu se mai poate circula pe drumul acesta care mai este şi naţional. Şi comunal dacă era, ar fi fost mai bun. Să le fie ruşine“, a spus şi Leonora Gheba, din satul Lăstuni, comuna Dumitreşti.

„Nu mai putem suporta să-şi bată joc de noi pedeliştii!“

Un alt bărbat, tot din Dumitreşti, ne-a precizat că şi-a stricat maşina de trei ori numai în acest an, pe acest drum şi că nu mai poate suporta atâta indiferenţă din partea guvernanţilor care mint românii cu neruşinare . „Nu mai putem suporta să-şi bată joc de noi pedeliştii. Sunt ani de când nu s-a mai făcut nimic pe acest drum, nici măcar un petec de asfalt nu au mai pus. Îşi fac pentru ei tot ce vor şi de amărâţi îşi bat joc. Să se ducă naibii şi să ne lase în pace. Vin în campanie şi ne mint cu tot felul de lucruri şi apoi nu mai calcă pe aici. Dacă i-aş avea în fața ochilor pe ăştia de la PDL i-aş lua cu pietre. Este dreptul nostru să protestăm şi să ne cerem drepturile. Ei cred că ne duc cu zăhărelul, dar nu le mai merge. Să vină iar cu pomeni că le pun pomenile în cap. Vrem să repare acest drum că ne-am distrus maşinile. Să se ducă naibii şi să ne lase în pace că ne este scârbă de ei“, a spus un alt protestatar.

Șoferii solidari cu protestatarii

Şoferii care au tranzitat, ieri dimineaţă, DN 2 E 85 au declarat că oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi dacă drumurile naţionale la care fac referire sunt impracticabile. „Au dreptate. Nu se mai poate. Cunosc zona şi ştiu foarte bine cum e. Îi înţelegem şi îi lăsăm să se descarce, că nu mai pot. Drumul de pe Valea Râmnicului este jalnic şi problema acestor oameni este veche“, a spus unul dintre şoferii prinşi în blocaj.

Un alt participant la trafic ne-a spus că actuala guvernare a distrus România. „Mă bucur că oamenii nu sunt indiferenţi şi că îşi cer drepturile. Dacă aş putea, m-aş alătura lor. Drumul naţional la care fac oamenii referire este jalnic şi nu se mai poate circula pe el. Ăştia de la guvernare sunt nişte nenorociţi care s-au gândit doar la ei nu şi la oamenii pe care i-au ales. Oricum s-au lins pe bot că nu-i mai votează nici moartea. Nici moartea nu-i mai vrea…“.

Protestatarii susţin că vor continua protestele în fiecare zi, de la ora 10:00, până când guvernanţii vor decide să înceapă lucrările de reabilitare a celor două drumuri naţionale.

Oprişan a cerut fonduri pentru cele două drumuri, pedeliştii s-au opus

În linie, prefecţii pedelişti Oprea, Hornea, Mircea şi parlamentarii second- hand ai PDL – Trăşculescu, Mustea, Plăcintă – nu au făcut absolut nimic pentru judeţul Vrancea, deşi sunt la putere. Ei nu au mişcat un deget pentru a schimba în bine starea drumurilor naţionale care traversează localităţile de pe Valea Râmnicului, drumuri care sunt în administrarea CNADNR şi a Ministerului Transporturilor. Dimpotrivă, au votat împotriva amendamentelor propuse an de an, de parlamentarii PSD, din iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, la legile bugetului de stat.

Oprişan a cerut ca, prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2012, să fie alocate 10 milioane de lei pentru realizarea documentaţiei tehnice şi începerea lucrărilor la DN 2R Mărtineşti-Bogza-Dumbrăveni-Dumitreşti-Jitia şi DN 2N Jitia-Vintileasca-Bahnele. Parlamentarii pedelişti s-au opus însă acestui amendament.

Într-o scrisoare adresată, anul trecut, fostului premier Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean preciza că DN 2R Mărtineşti-Bogza-Dumbrăveni-Dumitreşti-Jitia şi DN 2N Jitia-Vintileasca-Bahnele se află într-o stare dezastruoasă, menţionând că a cerut în fiecare an alocarea de sume prin Legea bugetului de stat, pentru reabilitare. „Aceste două drumuri sunt într-o stare jalnică, pline de gropi, afectate de alunecări de teren, nesemnalizate şi pun zilnic în pericol viaţa şi integritatea vrâncenilor care circulă pe ele. Miniştrii Transporturilor din guvernele conduse de dumneavoastră au promis de nenumărate ori alocarea de fonduri pentru aceste două drumuri, dar acest lucru, evident, nu s-a întâmplat. Asta şi pentru că parlamentarii PDL de Vrancea au votat împotriva amendamentelor la legea bugetului care vizau reabilitarea acestor drumuri“, scrie Marian Oprişan.

Guvernanţii pedelişti nu au catadicsit însă să răspundă nici în ziua de azi.

www.monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.