SPORT

Două rugbiste din Bârlad au îmbrăcat tricoul României la Europeanul U18

PARTICIPARE… Sorina Tilici și Andreea Botoșăneanu, rugbiste formate la CSȘ Bârlad, au participat cu naționala României la European Championship 7s – Under18, competiție desfășurată la Rícany, în Cehia. Naționala 7s – U18 este antrenată de bârlădeanul Daniel Tufaru.

În lotul lărgit al României au fost convocate patru jucătoare crescute la CSȘ Bârlad. Dintre acestea, două au fost selecționate pentru turneul final, Andreea Mihaela Botoșăneanu (Politehnica Iași), și Sorina Tilici (CSM Unirea Alba Iulia). În plus, Sorina Tilici a fost desemnată căpitanul României U18. Repartizată în Grupa A, echipa tricoloră a pierdut toate cele trei partide din faza grupelor, calificându-se în meciurile de clasament pentru locurile 5-8. Nici în această fază România nu a reușit să obțină victoria, încheind competiția pe locul 8 și retrogradând în eșalonul Trophy pentru sezonul 2027. Titlul european a fost cîștigat de Franța, care s-a impus în finală în fața Spaniei, campioana en-titre, cu scorul de 31-7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button