IasiMoldova

Dosar revoltător, după accidentul cu trei morți de la Rădășeni. Bărbat schilodit trupește pe viață de șoferul vinovat, apoi „schilodit” moral și financiar și de IML Iași

Victima unui grav accident de circulație așteaptă de 7 ani să primească despăgubiri pentru faptul că dintr-un bărbat în putere a ajuns un invalid. Din cei patru ani în care dosarul s-a aflat pe masa judecătorilor Tribunalului, trei ani au trecut doar în așteptarea expertizei făcute de Institutul ieșean de Medicină Legală.

Exasperat de tergiversări, avocatul victimei a ajuns să ceară instanței desemnarea altui IML, din alt județ. Expertiza a fost depusă în cele din urmă la dosar, iar judecătorii au mai avut nevoie doar de o lună pentru a-și pronunța sentința. Va urma probabil contestația din fața Curții de Apel. Alți ani…

Romulus R. a avut ghinionul ca, în dimineața zilei de 8 februarie 2019 să fie pasager în autoturismul Mercedes Sprinter condus de Răzvan Ungureanu, care se îndrepta spre Gura Humorului. Față de limita legală de 90 km/h, automobilul circula cu o viteză de 122 km/h. La ora 7.24, pe raza comunei Rădășeni, anvelopa dreapta spate a explodat din cauza uzurii, dar și a supraîncărcării cu bagaje a mașinii. Șoferul a pierdut controlul asupra volanului, iar Mercedes-ul a ajuns pe contrasens, unde a lovit o autoutilitară care circula regulamentar. Șoferul acesteia și doi pasageri au decedat. Șase persoane, printre care se afla și Romulus R., au fost rănite. Bărbatul a ajuns la spital în comă. Suferise un grav traumatism cerebral, dar și fracturi ale coloanei vertebrale, 7 fracturi ale coastelor, plămânul fiindu-i perforat. A rămas internat timp de trei săptămâni, pentru vindecarea rănilor având în total nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale.

Devenise un invalid care își pierduse mai mult de jumătate din capacitatea de muncă

„Vindecare” este un fel de a spune, pentru că Romului R. nu și-a mai revenit pe de-a întregul. A fost diagnosticat ulterior cu o serie de deficiențe psihice și cerebrale, inclusiv o leucoaraioză. Aceasta reprezintă o modificare a substanței albe cerebrale care afectează conexiunile nervoase și mărește riscul de accident vascular cerebral, demență și tulburări cognitive. De regulă, ea este întâlnită la vârstnici. Medicii nu au putut stabili o legătură clară între accident și diagnosticile psihiatrice ulterioare. Cert a rămas doar că înainte de accident era sănătos, iar după, devenise un invalid, care își pierduse mai mult de jumătate din capacitatea de muncă, ca și dorința de viață. Luni de zile fusese imobilizat la pat. Timp de aproape un an fusese îngrijit de soția sa, dar schimbările apărute în caracterul bărbatului, devenit irascibil și agresiv, o făcuseră în cele din urmă să cedeze, iar căsnicia se destrămase. Problemele de sănătate ale bărbatului aveau să se accentueze în timp. A mai fost internat de patru ori și a fost încadrat în gradul de handicap accentuat. Cei doi soți aveau să-și acorde ulterior o nouă șansă și s-au recăsătorit…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dosar-revoltator-dupa-accidentul-cu-trei-morti-de-la-radaseni-barbat-schilodit-trupeste-pe-viata-de-soferul-vinovat-apoi-schilodit-moral-si-financiar-si-de-iml-iasi–1845019.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button