Local

Doliu în familia lui Lucian Onciu, directorul Centrului Cultural: tatăl său s-a stins din viață la aproape 77 de ani. Va fi înmormântat chiar de ziua lui

Vasile Onciu, alături de fiul său, Lucian Onciu

Doliu în familia directorului Centrului Cultural Județean Vaslui, Lucian Onciu. Tatăl său, Vasile Onciu, s-a stins din viață la aproape 77 de ani. „Drum lin, tata! Te voi iubi mereu!”, a scris Lucian Onciu pe rețelele de socializare, într-o mărturisire în care se regăsesc durerea despărțirii și iubirea care rămâne dincolo de ea. Trupul neînsuflețit al lui Vasile Onciu a fost depus la capela Bisericii „Sfânta Treime”, din cadrul Cimitirului Eternitatea. Cei care l-au cunoscut, l-au apreciat și doresc să fie alături de familie în aceste momente grele pot veni să îi aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc joi, 29 octombrie, chiar în ziua în care acesta ar fi împlinit 77 de ani. Va fi o zi în care urările de „La mulți ani!” vor fi înlocuite de rugăciuni, iar bucuria unei aniversări se va transforma în tristețea unei despărțiri definitive.

O mărturisire făcută în urmă cu doi ani de Lucian Onciu, pe rețelele de socializare, conturează povestea unui tată care a trecut prin multe greutăți, dar care a reușit să le ofere copiilor săi un trai mai bun. Directorul Centrului Cultural Județean Vaslui vorbea atunci cu recunoștință și emoție despre sacrificiile și încercările prin care a trecut tatăl său: „Îi sunt recunoscător pentru felul în care a știut să ne aibă de grijă. Nu i-a fost ușor pentru că viața nu i-a întins vreun covor roșu, ba chiar părea că nu-i surâde. A rămas fără mamă pe când împlinea trei ani și tot ce-și mai aduce aminte despre ea e o blândă mângâiere. E cel mai mic dintre cei șase frați și-mi povestește lucruri despre copilăria lui pe care cu greu le pot duce fără să vărs lacrimi. E genul de poveste care implică o mamă vitregă cu tot ce decurge din acest statut, cu muncă într-un alt județ de pe la 14 ani. Îl prețuiesc pentru că a pornit alături de soția lui, mama mea, de la lingură, prin muncă onestă și, astăzi, copiilor lui le e bine”, povestea Lucian Onciu în urmă cu doi ani de zile, de ziua tatălui său.

Copiii, cea mai de preț moștenire

Vasile Onciu se confrunta cu probleme de sănătate specifice vârstei. Plecarea sa lasă însă în urmă mai mult decât tristețea unei pierderi: lasă dorul de tată, amintirile unei familii și toate acele lucruri care, deși nu pot fi măsurate în cuvinte, dau sens unei vieți petrecute alături de cei dragi. Lasă în urmă doi copii care și-au construit propriile cariere și au devenit, la rândul lor, oameni cu responsabilități și realizări. Lucian Onciu este directorul Centrului Cultural Județean Vaslui, iar fiica sa, Irina Corozel, a lucrat ca asistentă medicală la Terapie Intensivă și Medicină Legală. Numele Irinei Corozel a atras atenția opiniei publice în urmă cu aproximativ zece ani, când a demonstrat că ambiția și dorința de a învăța nu au vârstă. La 45 de ani, aceasta a susținut admiterea la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, alături de fiica sa, într-un gest care a devenit o adevărată lecție de curaj și perseverență. Astăzi, dincolo de realizările profesionale ale copiilor săi, rămâne legătura de familie, cea care nu se măsoară în funcții sau diplome, ci în anii petrecuți împreună și în amintirile care capătă o altă valoare odată cu pierderea unui părinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button