spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Doina Silistru la raport: peste 200 de luãri de cuvânt, în actualul mandat

- Advertisement -

Senatorul PSD de Vaslui, Doina Silistru, se laudã cu o prezentã de 100% la sedintele Senatului României, în mandatul actual, fiind unul dintre cei mai harnici parlamentari români. Asa se face cã, în intervalul 2008-2011, Doina Silistru a înregistrat peste 60 de declaratii politice si peste 200 de luãri de cuvânt. Din cele 67 de initiative legislative ale senatorului PSD, nouã au devenit legi, care privesc, în special, agricultura si domeniile conexe.

Doina Silistru este unul dintre cei mai activi parlamentari români, cu prezentã de 100% la sedintele Senatului sau ale plenului Parlamentului (“am lipsit doar la douã sedinte, dar si atunci eram în cadrul unor delegatii strãine, ceea ce înseamnã cã eram prezentã”, explicã senatoarea PSD). De la 1 septembrie si pânã pe 31 decembrie 2011, Silistru a pus 14 întrebãri cãtre diverse ministere sau institutii deconcentrate, a avut 10 interpelãri si 12 declaratii politice. Are 20 de luãri de cuvânt în plen, de multe ori pe teme concrete, fie cã este vorba de problemele învãtãmântului vasluian, de sãnãtate sau de problemele din agriculturã. “M-am implicat mult în tot felul de initiative legislative, însã ceea ce am observat este cã în cazul legilor importante acestea nu mai trec pe la noi, s-a ajuns tot mai mult la asumarea rãspunderii de cãtre Guvern, iar rezultatele se vãd. Oamenii au iesit în stradã, nemultumiti de modul cum sunt aplicate aceste legi prin asumarea rãspunderii, iar ultimul caz cu legea Sãnãtãtii spune totul despre cum se lucreazã în România. O lege care ar fi fost discutatã în comisii la Parlament le-ar fi încurcat treburile celor de la Guvern, care decid tot mai des sã-si asume rãspunderea”, afirmã Doina Silistru. Ca membru al Comisiei pentru Educatie din Senat, senatorul vasluian s-a implicat foarte mult în discutiile pe bugetul Educatiei Nationale, reusind sã treacã unele amendamente extrem de discutate. La fel, s-a implicat în mai multe probleme care tin de sãnãtatea populatiei, subiectul cel mai sensibil, în acest moment. “Fac parte dintre aceia care nu acceptã ideea ca românii, indiferent de veniturile pe care le au, nu se pot trata în tara lor, cred cã este nevoie de un pachet minim de servicii medicale la care sã aibã acces fiecare cetãtean al tãrii. Pentru mine este foarte importantã situatia persoanelor bolnave de cancer, care trec prin chinuri cumplite. Numai la nivelul judetului Vaslui, sunt 6.500 de bolnavi de cancer, din care peste 600 au decedat în 2011. Alte 800 de cazuri au fost descoperite recent. Este clar cã ne confruntãm cu un numãr foarte mare de cazuri de cancer, boalã care se declanseazã pe fondul stresului si a alimentatiei necorespunzãtooare”, mai spune senatoarea Silistru.

O lege care ajutã toate primãriile din România

Din cele 67 de initiative legislative avute de la începutul mandatului de cãtre senatoarea PSD de Vaslui, adicã din 2008 încoace, nouã au fost promulgate si au devenit legi, spre marea satisfactie a parlamentarului vasluian. “Am satisfactia cã trei legi initiate de mine, cu un mare impact social, au devenit legi. Este vorba de propunerea legislativã privind modificarea si completarea Legii nr. 255/1998, privind protectia noilor soiuri de plante, propunerea legislativã privind trecerea în administrarea Administratiei Nationale “Apele Române” a unor platforme de teren în judetul Tulcea sau legea privind organizarea si administrarea pajistilor, o lege extrem de importantã pentru toate primãriile din România”, a mai adãugat Silistru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.