Local

Doi șoferi, unul din Șuletea și altul din Vaslui, au testat vigilența polițiștilor rutieri: s-au urcat băuți la volan

IRESPONSABILI… Polițiștii rutieri ies tot mai mult pe drumurile publice, iar verificările de rutină dau roade. Doi vasluieni petrecăreți, unul din Vaslui și altul din Șuletea, care s-au urcat la volan după ce au băut, au fost surprinși în trafic de oamenii legii. Unul dintre ei nu doar că avea o alcoolemie peste limita contravenției, dar nu deținea nici permis auto. Ambii s-au ales cu dosare penale. Cazul de la Șuletea este unul mai special. Bărbatul de 52 de ani nici nu mai avea permis. I-a fost luat de tot, în urma mai multor episoade bahice la volan. Sătenii spun că nici nu-l prea mai interesează consecințele gesturilor sale. Este bolnav cronic, sătul de suferință și se află într-o depresie profundă. Bine că nu a produs vreun accident.

Vineri, pe 24 iulie 2026, la ora 11.30, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe șoseaua Bacăului din municipiul Vaslui, au procedat la oprirea din trafic a unui autoturism condus de un bărbat de 44 ani din municipiul Vaslui. „Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la Seviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea recoltării de probe biologice. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului cercetat”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

Un bărbat din Șuletea a pornit la plimbare cu mașina prin sat, deși nu avea permis

La data de 28 iulie 2026, ora 23.25, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Municipiului Murgeni, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Șuletea, județul Vaslui, care ar fi circulat pe un drum public din comuna Șuletea, la volanul unui autoturism. „În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că barbatul nu deține permis de conducere. Totodată, s-a procedat la testarea bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind de 0,76 mg/L alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la Spitalul de Psihiatrie Murgeni din Orașul Murgeni, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru savârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button