spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Doi polițiști au fost amendați după ce au parcat pe două locuri de parcare pentru persoanele cu handicap

- Advertisement -

O mașină de poliție a fost surprinsă sâmbătă dimineață în parcarea unui supermarket din orașul Suceava pe locurile destinate persoanelor cu handicap. În urma cercetărilor, cei doi polițiști au fost amendați cu 20.000 de lei, relatează Monitorul de Suceava.

Autoturismul Dacia Logan staționa pe două locuri de parcare special amenajate pentru persoanele cu handicap. Echipajul era format dintr-un agent de la Poliția municipiului Suceava și un polițist local.

Cei doi agenți au invocat o urgență, anume verificarea unor persoane care deranjau oamenii în zonă.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, a declarat că în urma apariției fotografiei în spațiu public, colegii de la Biroul Rutier Suceava au aplicat o amendă de 2.000 de lei colegilor care au săvârșit contravenția.

Amenda a fost dată în baza Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu referire la articolul care pedepsește parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, sancțiunea prevăzută de lege fiind amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/doi-politisti-au-fost-amendati-de-colegii-lor-dupa-ce-au-parcat-pe-doua-locuri-de-parcare-pentru-persoanele-cu-handicap-1467766

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.