IasiMoldova

Doi frați s-au bătut cu un topor și o țeavă din cauză că unul dintre ei ar fi urmat să rămână fără acces la toaleta comună

Doi frați au ajuns în fața judecătorilor din cauza câtorva kilowați de electricitate. Cearta dintre ei s-a tranșat cu toporul și o țeavă. La aproape 70 de ani, unul dintre ei a încasat prima condamnare penală din viață.

Sava și Constantin Dumitriu locuiau în satul Brădicești din comuna Dolhești, având casele așezate una lângă cealaltă. Constantin locuia în vechea casă părintească, în aceeași curte aflându-se și cotețul păsărilor, deținut de Sava, dar și toaleta comună.

Un clește, un topor și o țeavă

Pe 9 iulie 2022, Sava s-a apucat să construiască un gard care să separe casa bătrânească de cotețul său, ajutat fiind de doi consăteni. Sculele electrice pe care le foloseau erau alimentate de la tabloul electric aflat în partea de curte care aparținea lui Constantin.

Pe seară, în jurul orei 20.00, când gardul era aproape gata, Constantin Dumitriu s-a dus la cei doi săteni, pentru a se interesa cât mai aveau de lucru. Răspunsul l-a nemulțumit: lucrătorii aveau de gând să taie complet curtea în două, ceea ce ar fi însemnat să-l lase pe Constantin fără acces direct la toaletă. Ar fi trebuit să iasă în drum și să ocolească prin ograda fratelui său. Nemulțumit de situație, Constantin și-a adus aminte și că lucrătorii folosesc curentul „lui” electric. A izbucnit o ceartă, în care a intervenit și Sava. În cele din urmă, Constantin s-a hotărât să închidă curentul. S-a îndreptat spre tabloul electric cu un clește într-o mână și toporul în cealaltă. Din jumătatea lui de curte, în apărarea tabloului a venit Sava, înarmat cu ce găsise la îndemnână, respectiv o țeavă metalică.

Confruntarea dintre cei doi frați s-a petrecut în apropierea tabloului electric. Constantin a ridicat topoul pentru a-și lovi fratele. Acesta a parat lovitura cu țeava, reușind să-l dezarmeze. Apoi, a contraatacat. Constantin a fugit spre vie, urmărit de fratele său. Acesta a fost oprit de cumnata sa și de cei doi săteni veniți la lucru și nu și-a putut ajunge fratele. Acesta a profitat de momentul de respiro pentru a se refugia în casă, închizând ușa în urma lui. Fianalul i-a aparținut lui Sava, care i-a spart cu țeava două ochiuri din geamul ușii și i-a distrus lacătul magaziei…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/doi-frati-s-au-batut-cu-un-topor-si-o-teava-din-cauza-ca-unul-dintre-ei-ar-fi-urmat-sa-ramana-fara-acces-la-toaleta-comuna–1868029.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button