Doi egipteni au vrut să intre ilegal în România, pe la Albița! Au venit din Chișinău cu „Ia-mă nene”! (FOTO)

Ieri, în jurul orei 00.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în punctul de efectuare a controlului coordonat al autorităților Poliției de Frontieră de pe sensul de intrare România, s-a prezentat un cetățean român care a semnalat polițiștilor un fapt ieșit din comun. Acesta le-a spus că în autoturismul său, aflat la o distanță de aproximativ 500 metri anterior liniei de control, se află doi cetățeni de sex masculin, străini, nevorbitori de limba română. El i-a luat la ocazie din Chișinău, către România, dar cetățenii respectivi n-au documente de călătorie asupra lor și refuză să coboare din mașină. În baza protocoalelor de cooperare comune, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Albița s-au deplasat la autoturismul indicat, le-au cerut bărbaților să se legitimeze și pentru că aceștia nu aveau documente de identitate asupra lor, i-au condus pe cei doi bărbați la sediul Poliției de Frontieră Albița, în vederea stabilirii identității,continuării cercetărilor și clarificării situației.
