Arestați după ce și-au bătut un consătean cu pumnii în cap

GRAV… Doi bărbați din comuna Pungești au primit mandate de arestare preventivă după ce au fost acuzați de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștei publice. Mai exact, în urmă cu câteva zile, pe fondul consumului de alcool, Adi Chirilă și Costel Petrilă au tăbărât pe un consătean și l-au lovit de mai multe ori, mai ales în zona capului. În urma loviturilor primite, victima a ajuns la spital și, conform medicilor, are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale. „La data de 27.04.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a solicitat Tribunalului Vaslui arestarea preventivă a doi inculpați, dintre care unul recidivist, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor, și tulburarea ordinii și liniștii publice. În esență s-a reținut că, la data de 23.04.2026, în jurul orei 18:30, aflându-se pe drumul pubic din sat Toporăști, com. Pungești, jud. Vaslui, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, inculpații P.C.I. și C.A. au aplicat persoanei vătămate C.I. lovituri intense cu pumnii și picioarele, în special în zona capului, în total 36 lovituri, provocând victimei leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată printr-un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Cei doi agresori au ajuns și în fața unui judecător de drepturi și libertăți care a emis mandate de arestare pentru cei doi. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și dispune arestarea preventivă a inculpaților: Chirilă Adi pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, și tulburarea ordinii și liniștii publice și Petrilă Costel Irinel, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.04.2026 și până la data de 26.05.2026, inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru inculpați. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru procuror”, se arată în decizia judecărilor.
Ce mai crapă rachiu în ei mârlanii….
Spânzurați cu capul in jos lângă statuia lui Stefan cel Mare din centrul orașului Vaslui, asta da exemplu, a doua zi nu mai mișcă niciun marlete din mediul „rural”in fata unui astfel de exemplu.Pana atunci suntem spectatori la sirenele ambulanțelor și la sărăcirea bugetului acestei țări care aloca fonduri pentru aceste ” acte de violența” care se lasă cu zeci de zile de spitalizare, suportate de noi toți, până când?Supravegheați cu armata ar merita aceste brute care consuma alcool de toate tipurile in loc de apa de izvor.