
Acuzația de luare de mită adusă de procurori este susținută de o singură situație în care cardiologul ar fi primit 100 de lei de la o pacientă în scaun cu rotile. Cercetările procurorilor au avut un parcurs încurcat, din dosarul principal rezultând alte două dosare, trimise deja în instanță.
Un prejudiciu de două milioane de lei
Partea publică a dosarului a început în 2023, când medicul Dan Tesloianu, fostul șef al Clinicii de Cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon” și coordonatorul Programului Național de Boli Cardiovasculare din cadrul unității medicale a fost reținut pentru 238 de fapte de abuz în serviciu. Acestea reprezentau tot atâtea situații în care, în perioada 2017-2022, medicul ar fi prelevat stimulatoare cardiace și defribilatare de la pacienți decedați, reimplantându-le altor bolnavi, fără știința acestora sau a familiilor lor. Situația era cu atât mai gravă cu cât refolosirea dispozitivelor nu este permisă în România, iar unele dintre ele ar fi chiar avut termenul de valabilitate expirat.
Pe parcursul cercetărilor, numărul faptelor reținute de procurori au scăzut, dar acuzațiile au fost aprofundate. Ieri, când Parchetul General l-a trimis pe Tesloianu în judecată, mai erau menționate în rechizitoriu 185 de reimplantări a dispozitivelor medicale. Procurorii au afirmat că resterilizarea stimulatoarelor erau făcute în alte condiții decât cele recomandate de producători, cu soluții dezinfectante, cu cu radiații gamma, ceea ce ducea la riscul unor infecții, dar și al apariției unor defecțiuni ulterioare ale dispozitivelor. Multe dintre intervențiile de implantare a stimulatoarelor cardiace nici măcar nu erau necesare, fiind efectuate în urma unor diagnostice fictive. Procurorii au apreciat că activitatea ilegală a lui Tesloianu ar fi produs Spitalului „Sf. Spiridon” un prejudiciu de 2,07 milioane lei…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/doctorul-dan-tesloianu-care-ar-fi-implantat-stimulatoare-si-defibrilatoare-cardiace-prelevate-de-la-decedati-a-fost-trimis-din-nou-in-judecata–1878336.html