EFECTUL ȘAORMA… Doar două doamne respectabile și un misogin celebru au rămas să apere onoarea pesediștilor vasluieni în Parlament! Misoginul e chiar președintele organizației. Alături de el, merge în Parlament doar Victoria Stoiciu (organizația PSD București) și Ana Rinder (Organizația PSD Vaslui). Asta înseamnă că, de fapt, PSD Vaslui trimite în parlament doar doi reprezentanți. Nu este vorba doar de efectul Buzatu pentru că s-a văzut la alegerile locale faptul că asta n-a contat pentru electoratul vasluian. Nu este nici scuza trendului național în scădere pentru că mereu județul Vaslui a fost un fief glorios al PSD-ului. Este doar meritul conducătorului Adrian Solomon!
Pe data de 7 octombrie, Adrian Solomon anunța cu surle și trâmbițe lista câștigătoare a organizației pe care o conduce. La acel moment, conducătorul pesediștilor vasluieni dădea ca sigure 6 locuri eligibile, adică șase candidați din județul Vaslui care vor intra, fără nicio emoție, în Parlamentul României. Iată declarația lui Solomon, în caz că sunt pesediștii vasluieni care au uitat de aceasta: “Astăzi, 7 octombrie, Consiliul politic județean al PSD Vaslui a validat listele de candidați ai organizației pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. La Camera Deputaților, candidații vor fi, în ordine: Adrian Solomon, Ana Rinder, Eduard Popica, Irinel Stativă. La Senat, lista este deschisă de Victoria Stoiciu, urmată de Iulian Bâca. Aceste nume aflate pe pozițiile asumate ca fiind eligibile sunt urmate de Andrei Alexandru, Roxana Miron Feraru, Mădălin Căciulă, Codrin Escu și Alexandru Tănăsucă la Camera deputaților și Sergiu Boeru, Veronica Huiban și Costel Zară la Senat. Este o listă de candidați cu experiență parlamentară, dar și de nume noi, afirmate în domeniile socio-profesionale în care au activat până acum. Sunt oameni tineri, media de vârstă este 39 de ani, semn ca organizația noastră are viitor. Ne dorim un dialog direct cu cetățenii județului nostru, iar la finalul cursei electorale să fim victorioși. Succes tuturor competitorilor!”
După semnul victoriei, tăcere lugubră
Au trecut două zile de la închiderea urnelor și Solomon este încă mut. Nicio conferință de presă, nicio declarație subtilă pe facebook…nimic. Pe pagina organizației a rămas mesajul de pe 1 decembrie “La vot! Pentru Victorie!”. Astăzi suntem deja în data de 4 decembrie și conducerea organizației vasluiene a pesediștilor este, încă, fără nicio reacție! Doar câțiva scribi pesediști entuziaști au făcut exces de zel și au titrat pe site-urile anonime că PSD a câștigat alegerile în județul Vaslui. Procentul PSD este, într-adevăr, cel mai mare din județ, dar ținând cont de zecile de primari din mediul rural, de conducerea pesedistă din Vaslui, Bârlad, Huși, Murgeni, rezultatul este departe de a fi câștigător. Poate de aceea, Adrian Solomon încă nu-și regăsește cuvintele!
Cazul Popica: și… și cu banii luați!
DE LUX… În termeni argotici, cea mai mare țeapă și-a luat-o, la aceste alegeri, Eduard Popica, candidatul de pe locul al III-lea de pe listele PSD Vaslui. La momentul în care listele au fost creionate artistic de Solomon, Popica era sigur de victorie precum un pescar norocos care a primit accesul pe una din bălțile lui Farmazon. N-ai cum să nu prinzi pește acolo: dacă nu cade la ac, te bagi în baltă și-l iei cu mâna! Doar că Popica s-a ales cu mâna goală. În cercul mai puțin restrâns al organizației județene se vorbește de blestemul lui Buzatu. Ținând cont de faptul că Emil Savin, bogatul socru al lui Popica, este aceeași persoană cu denunțătorul lui Buzatu, rezultă că acesta este o țintă previzibilă a încătușatului. Ca să nu mai vorbim de faptul că fostul președinte al PSD Vaslui posedă un orgoliu exacerbat și nu ar plânge dacă organizația sa ar cădea brusc în anonimat. Dovadă că el a fost un geniu și cei care încearcă să-i ia locul sunt niște epigoni penibili!
Cazul Bâca…când te vinzi pentru nimic!
Iulian Bâca a fost senator PNL și, din motive scandaloase, a realizat că profilul său politic nu se mai regăsește în ideologia PNL (de dreapta), dar se potrivește perfect cu doctrina PSD (de stânga). Nu e primul om politic care a făcut pasul cel mare în care și-a negat principiile într-o manieră penibilă. Pentru necunoscători, acesta a fost un apendice electoral al primarului Boroș și, din momentul în care primarul Bârladului și-a scimbat culoarea, senatorul a simțit nevoia acută să facă același lucru. Nu a făcut-o degeaba, ci în schimbul unui loc eligibil pe listele PSD. Doar că, să vezi ghinion, locul II la Senat a devenit apă chioară. Bună și aia pentru că, potrivit candidatului Georgescu, e plină de informații!
Cazul Stativă…frate – frate, dar șaorma se plătește!
Irinel Stativă a atins momentul său de glorie în Parlamentul României doar atunci când a mers cu Solomon să mănânce o șaorma, după miezul nopții în Centrul Vechi al capitalei. Dacă n-ar fi fost camerele de filmare de la șaormărie, niciun român n-ar fi știut că Irinel Stativă a fost, timp de 12 ani, deputat…pentru că aportul său în ceea ce înseamnă activitatea parlamentară a fost zero barat. Înregistrările făcute în această cameră legislativă arată doar vreo 10-12 minute de luări de cuvânt, în total. De fapt, majoritatea se datorează depunerii jurământului. Cu toate acestea, Solomon l-a găsit esențial și demn pentru un “loc eligibil”. Acum Stativă nu are ce să-i reprojeze lui Solomon. S-a vrut, dar nu s-a putut!
Cazul Alexandru… când ai cu cine, dar te piși pe el!
Candidatul pesedist Andrei Alexandru a pornit din start pe locul neeligibil 4 la Camera Deputaților. Dacă ne uităm pe CV-ul acestuia, ne întrebăm retoric ce mai caută acest om în județul Vaslui sau în România. Pentru necunoscători, sigur foarte mulți, Andrei Alexandru este cercetător științific senior II în cadrul Academiei Române, absolvent cu media generală 10.00 cu diplomă de licență de merit (șef de promoție), doctor în informatică obținut cu „Magna cum Laude” la Academia Română, administrator al Agenției Spațiale Române etc. Dincolo de titluri, în doar doi ani de zile, acest om a adus României zeci de miliarde de lei din fonduri europene, din postura de secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Dar în ochii și viziunea lui Solomon a fost mult mai slăbuț decât genialii Popica și Stativă, oameni care au fost plasați înaintea sa pe liste. Așa că Solomon n-ar trebui să aibă niciun motiv de consternare dacă, în viitorul apropiat, mulți lideri PSD din județ îi vor cere cu gura plină, sau pe jumătate plină, demisia!
Ce pl mea face Motrea de acum se întoarce la spălat mașini la făcut cumpărături l-a dus și adus leoazele de colo colo? Nu știu dacă îl ști pe prostul de Motrea BikerBoys? Este valetul lui Popica, cel cu 40 de conturi false toate cu nume de prost🤣 ca și el
Dacă vedeam X-ul și pe Solomon mă mai nășteam încă o dată!!!
Popica poate să îi mulțumească lui Solo Man că a ratat parlamentul din cauza lui Stativă. Dacă nu era ăla pe listă, luau 4 sigur. Dar, decât pe Stativă, mai bine am votat cu AUR.
Nu îl plângeți pe Popica ,el se întoarce de unde a plecat adică prefect …și așa tarea bucur că scăpăm de prostu de Garincea
Alexandru i-a supt cucu lui Tudorică și l-a pus tat-su la Guvern. Rinder i-a supt cucu lu’ tat-su lu’ Tudorică (si lu Mateuț, stim noi :))) și uite așa a ajuns pe liste. Niste neica nimeni. Pune saua pe ei Edy!!! Ai fost un prefect foarte tare, ai o familie puternică! Ce caută zdreanța aia de Rinder în fața ta? Scapa de Rinder, Alexandru, Trifan, Solomon (care e pe mână cu Buzatu) si alte jeguri si așa va fi si PSDul in frunte la Vaslui., cu oameni tineri si de viitor. Că ție în comunele lui Buzatu ția furat voturi clonele la PSD (unitu si independentul) si doar la deputați nu si la Senat. Uite si vezi cum te-au ars Solomon si Buzatu si il pregatesc pe marele Alexandru un limbric murat care a pupat in cur toată familia Buzatilor iar acu e omu lu Marelui Rom de la Bârlad.
Lui Un bun preten.
Esti o nulitate. Cand vei avea studiile si performantele lui Alexandru atunci sa vorbesti. Dar mai greu (niciodata).
Faptul că pe 1 decembrie 2024 în județul Vaslui s-au prezentat la urne doar 1/3 din cetățenii cu drept de vot, iar dintre aceștia 1/3 au votat cu PSD înseamnă, de fapt, că doar 10 % din TOTALUL alegătorilor din județul Vaslui reprezintă bazinul real de votanți PSD în județ.
Domnul Ciprian Trifan va fi noul președinte al PSD Vaslui. El nu a avut nimic de spus in privința listei care e asumata de Solomon. Inclusiv aducerea dnei Stoiciu, care a tras lista in jos, a fost decizia lui Solomon. Acum primarii PSD se incoloneaza in spatele dlui Trifan si il urmeaza pe acesta care va reface PSD cu o echipa noua, fara Popică, Solomona, Stativă, Alexandru, Barbu, si ceilalți
O sa futa mai greu popica buhaiu de acum.
Esti un mare cretin. Edy o sa futa si mai mult de acuma incolo ca pana acuma bai prostule care esti a fost ocupat in parlament sa faca viata mai usoara pentru handicapati deal-de tine!!!
Suntem cu tine Edy!
Fute tare futacu
Bine Motrea poate te ia în pârț și pe tine… sau poate în gură ca îi vii exact la pl din picioare. Motrea campion la supt cari de conturi false. El, Barnoschi și Langasek, caneaț otravă din noi.
Andrei Alexandru e omul lui Buzatu iar Solomon nu îl vrea deloc că el l-a ars pe Buzatu. De aia a fost pe locul 4. Ceilalți sunt praf, mai puțin Ana Rinder care e singura care merită. Tipa de la Senat e interesanta. Lesbiana, anti biserică, frumos… In loc sa puna o doamna de Vaslui cu pregatire, au adus-o pe asta. PSD Vaslui e praf. Cu Andrei Alexandru PSD se intoarce in era Buzatu iar cu ceilalti dispare efectiv. Singurul capabil dintre toti e Ciprian Trifan, muncitor, echilibrat.
In sfarsit un comentariu pertinent jos palaria. Si e clar ca persoana care vorbeste despre dl Trifan il cunoaste bine daca a zis ca e echilibrat.
Pe alta parte cum ati vrea sa nu fie dl Trifan SINGURUL capabil si muncitor? Ce, ati pus bani cu el la articol?
Ai uitat să mai spui,,și bun șofer „
cum sa-l prezinti mare speranta a psd pe alexandru? e un limbric care-i facea temele lui tudorel un lingau de cea mai joasa speta care ar vinde-o si pe nevasta sa daca-i cere buzatu! sictir…academicianul pu…
De ciuda ca ai ramas prostul clasei scrii comentariu asta
Popica si Alexandru sunt doi buhai proști și retardați. Bețivi care beau mult de sting. Ambii nu au nimic în cap și șiau cumpărat diplomele cu banii lui Buzatu. Probabil că nici bacul nu il au pe bune. Auzi la ei sefi de promotie :)))))). Pai aia e pentru oameni destepti nu pentru toti prostii. La Vaslui lea cumparat Buzatu diplome la toti si ia facut oameni mari. Acu sa stea acasa ca guvernul va fi al poporului dinnou
Andrei Alexandru și Edi Popica fac trafic de droguri, de masini și au femei la produs la Londra. Au fost protejati de tata lor Buzatul. Javre, infractori
Gunoaiele din PSD trebuie să dispară! Solomon trebuie trimis la pușcărie acolo trebuie să plătească pentru tot răul făcut județului… popica o să îl întrețină farmazon nu îl plângeți el este învățat să fie intretinut
Pe Iulian Bica Îl pune șef la piață din nou , nu moare ei de foame, sau mare col. La Miliția Locală.
la ce il mai tineti pe cioroiu ala in partid ? dati-l afara si puneti niste baieti tineri si competenti sa aduca fonduri serioase in zona, asta are nevoie Vasluiul. Cat sta Cioroiu sharmar la conducere partidul o ia la vale… ala in afara de tupeu nu are nimic in cap…
Nu inteleg de ce tot il ridicati in slavi pe gunoiul asta de Andrei Alexandru! Bai oameni buni, asta se droga de isi rupea capul cu ani in urma, a injunghiat un baiat la fostul club Hai Hui, de era ala sa moara si l-a scapat taica-su cu Buzatu că in vremurile respective se putea mătrăși!
Delirezi șoșoc mic! Ăia de se droghează și se bat sunteți tu și toți interlopii pe care i-ați trimis în Parlament cu SOS-ul și POT-ul vostru! Când faci astfel de afirmații gratuite, ar fi bine să le și probezi! Că știm și noi și urmărim cu atenție foști infractori, pușcăriași și violatori gen Crăciunică, Cachiu ăl mare etc care acum sunt mari politicieni, influenceri și lupi moraliști pe la Vaslui. Când luați fetele cu japca vă mai aduceți aminte? La Ciușmeaua Moldovencei, la motel Traian? Etc. Ușor, ușor, o să iasă în față tot ce faceți și ce ați făcut, că statul veghează la siguranța sa! Nu vă e rușine să dați cu noroi în cineva doar că e de la PSD?
Băi Mumu, dar de ce nu îți dai și tu numele ca să ai șansa să îți demonstrezi acuzele in instanță? Crezi tu că ii dădea SRI-ul avizul dacă era așa? Gâsco! Cum apare câte unu cât de cât ok in politică, săriți voi interlopii pe el. E bun ăla de la POT care e condamnat penal sau prostituata de pe vidochat sau pe cine naiba mai alegeți voi diasporezii.
Știm si noi, eram acolo. Se droga cu Popică și Tudorel și făceau 69 după care trenulețul. Alexandru era locomotiva și Tudorel ultimul vagon. Lui Cazacu i-au băgat o sulă în fund atunci. Si așa au ajuns toți mari politicieni că ia recompensat ala mare ca se satisfăcea Tudorica cu ei
Hahaha, am mai auzit noi ca e poponar cazacu. Ii place mititelu….
In 2020 la Parlamentare PSD a luat 36.000 voturi. Acum a luat 43.000 de voturi plus alte circa 7.000 la PSD unit și PSDi, adica aproximativ 50.000. Asta inseamnă un număr de voturi mai mare cu 50% față de 2020. Doar o lege bolnavă a facut ca la redistribuiri partide care au câteva voturi să primească mandate, iar un rest de aproape 10000 voturi să nu asigure mandat. La Sălaj, de exemplu, ambele posturi de senator sunt ocupate de SOS. Adică orice om din Sălaj va fi reprezentat în Parlament doar de Șoșoacă. O mizerie… Cât despre criticile și laudele („laude” la mișto ca să băgați râcă între oameni) aduse candidatilor PSD, e suficient să vă uitați pe componența actualului Parlament și veți vedea prostituate, condamnați penal, oameni fără căpătâi, cetățeni fără nicio pregătire profesională etc. Oare nu erau mai buni cei de la PSD? Ce a făcut Raisa Enachi pentru Vaslui ca să primească un nou mandat? Că Popica a condus comisia care avizează orice lege, a fost cel mai competent prefect al județului,era zi și noapte pe drumuri departe de familie, și ziceți voi că nu e bun, dar e bună doamna de la Gheorghieni :). Apropo și de Partidul Oamenilor Tineri care are pe liste doar pensionari. Asta vrem pentru Vaslui? Poate că PSD ar trebui să intre în opoziție și să primească toată lumea ce merită – guvern Tiktok.
Vorbești de aceeași lege bolnavă care nu se vrea modificată de baronii psd și pnl privind alegerile la primari in doua tururi de scrutin? Lasă că li s-a înfundat și chiar ma bucur. Decât cu stativa sau popica deputați, mai bine o femeie de serviciu și o respect mai mult.
Din două motive nu am votat PSD: pe listă erau Ana Rinder și Irinel Stativă. Rinder patronează mafia de la Spital cu Sârbu în frunte, cu angajări pe „pile”, contracte cu dedicație etc și când va bufni DNA-ul o să cadă toată șandramaua. Dacă ai nevoie de un CT, ecograf sau RMN de urgență te cheamă la Sfântu Așteptă până mori. Stativă e cel mai incompetent exemplu de politician, nu știe să lege două vorbe, nu a făcut nimic în aproape 20 de ani, e doar deputat de profesie.
Oare isi mai aduce aminte Stativa cand mergea prin centrele DGASPC si ameninta angajatii ca le da extemporale si ca cine nu ia nota de trecere va pleca acasa?? Dumnezeu nu bate cu parul, stimabile.
Dacă l a bătut Dumnezeu pe Stativa, dar nu l a bătut, ca 12 ani… Trai neneaca… Lui Cazacu cum o sa i plătească Dumnezeu ca a ucis oamenii aia de la DGASPC.
Ăla-i bun, ceilalți sunt proști, ca să băgați zâzanie… Sunt mulți șefi de promoție în România care nu ajung să atragă miliarde sau să facă alte lucruri în administrație fiindcă nu sunt promovați. Degeaba ești bun, dacă politic nu te susține cineva. Marele merit al lui Solomon este că a promovat în funcții publice în administrație oameni despre care susțineți voi că sunt buni acolo unde puteau aduce plus valoare. Iar PSD are resursa umană cu mult peste toate celelalte partide. Sa conduci o comisie parlamentara 10 ani nu e lucru simplu. Dacă mai continuăm așa, cu astfel de atacuri fără rost la adresa unui partid care chiar a avut realizări la guvernare, poate il vedem pe ăla de la POT care a furat bormașina ministru de interne sau pe videochatistă ministra educației. Uitați-vă doar la specimene au ajuns in Parlament și o sa plângeți după cei pe care acum îi criticați!!!!
Sunt super incantat de slaba prestatie electorala a PSD, ma bucur ca nu a intrat Popica.
Sa vada si el cum e sa iei teapa, asa dupa cum a procedat el adesea, netinandu-se de cuvant, adica mintind pe cei cu care discuta.
Sa vada si Popica cum e sa nu mai primesti bani degeaba! Eventual, de la socru-sau, cat i-o mai da.
POPICA NU VA LUA TEAPA APROAPE NICIODATA PENTRU CA E VALABIL.
Pai cu cine mai mananca Solomon shaorma, noaptea?
Neam inteles ca tio iau de pe cap pe Aurina daca scrii asa cum trebuie despre Solomon. iar tu ce faci? juma de paragraf? ce treaba ai tu cu Bica si Stativa? lasa ca iti fut eu o smeacta cand mai vii dupa bani data viitoare, Luciane…
Irinel Stativă va fi noul prefect al Vasluiului!!! Știe administrație cât toți acești parlamentari la un loc. Să îi fie rușine dlui Solomon că nu l-a pus pe locul 2 și a preferato pe Rinder care nu face nici doi lei pe lângă domnul Stativă. Nu mor caiii când vor câiniii.
Aveți voi o treabă cu PSD-ul!!! Scorul luat la Vaslui este mult peste media pe țară. Și, dacă mai adunați și voturile luate de de PSD unit și PSD i, se luau rapid 4 deputați și 1 senator. Dar na, așa avem deputat de la Șosoacă, de la UDMR, o adevărată realizare pentru Vaslui, sigur ne vor reprezenta cu cinste. PSD a venit cu o echipa de oameni profesioniști, nu cu prostituate, interlopi, pușcăriasi etc (vezi cazurile de la POT!). Fiecare își avea rolul lui, unii în Parlament, alții în Guvern, alții în administrația publică locală, fiecare unde era bun și unde a performat. Vasluienii au ales cum au crezut ei că le e mai bine. Acum, chiar sunt curios, în afară de cei 2 deputați care au rămas la PSD, câți din ceilalți 5 vor face ceva pentru județul nostru că unii nici nu știu unde e Vasluiul. Oamenii care se aflau pe lista PSD, toți aveau o anvergură profesională în spate. Cu astfel de articole, nu faceți decât să stimulați extremismul la Vaslui și să încurajați un drum care poate fi fără întoarcere pentru țara noastră. Dacă nu sunt buni cei din PSD, atunci cine e? Și, ca să vă fie ciudă, PSD Vaslui va rămâne și mai unit și va demonstra că e singura alternativă la curentul extremist și populist care se propagă, cu toți cei pe care i-ați menționat mai sus, care cu sigurantă sunt peste Raisa Enache, peste Botez care în 8 ani nimic în Parlament, peste ăla de creste papagali și peste doamna din Harghita pusă pe listele UDMR doar ca să umple lista etc.
Nu va mai imbatati cu apa rece. Procentul obtinut de PSD este ridicol de mic, avand in vedere prezenta la vot. Ăsta e si motivul pentru care a primit atat de putine mandate. Cand ies la vot 10 oameni, degeaba ai tu 35% ca e fix pix.
GANDESTE-TE CA CAPETENIA A FOST ASASINATA SI CU TOATEA ASTEA BAIETII BUNI SUNT TOT IN TOP. ASTA E PENTRU CUNOSCATORI. E CA O VICTORIE LA PRIMA ASELENIZARE
Sa spuneți mersi ca la parlamentare n-au putut vota cei plecați afara, la cum se vede nu ar fi fost roz deloc
Norocul vostru ca mulți n-au reședință si domiciliu in străinătate sa poată vota
e clar cine a votat PSD in Vaslui, cel putin … toti pensionarii carora le mareste non-stop electoral pensia, spusa chiar de ei
Avergura profesionala la somomon popica si stativa? fa tu esti ingrid…si speri sa mai sugi un bani de la baieti
Ea speră să sugă altceva!😂