Un divorț din „lumea bună” a Iașului a fost urmat de aprigă luptă pentru averea comună. Cei doi soți nu au reușit să se despartă amiabil, urmarea fiind un lanț de procese deschise la Iași și la București, având ca miză apartamente, spații comerciale, acțiunile mai multor societăți comerciale și dividendele aferente. De la creatori de zâmbete, foștii soți Dragomir au ajuns la scrâșnete din dinți.
Bogdan și Georgiana Dragomir s-au despărțit în 2022, după 11 ani de căsnicie. În vara anului trecut, a fost perfectat și divorțul. Partea financiară a rămas însă nelămurită, cei doi deținând în comun mai multe societăți fie cu profil medical, specialitatea lui, fie specializate în publicitate și administrate de ea. Situația este cu atât mai încurcată, cu cât fiecare avea acțiuni în firmele administrate de celălalt, ambii revendicând dividende de la celălalt.
Lupta pentru dividende
Într-un dosar deschis la Tribunal, Georgiana Dragomir a atacat SC Creatorii de Zâmbete SRL, firmă înființată în 2015 împreună cu fostul său soț, medic stomatolog și administrată de acesta. Ea a solicitat obligarea firmei la plata a 362.000 lei, reprezentând jumătate din dividendele aferente perioadei 2020-2022. Avea dreptul la acestea, deținând jumătate din părțile sociale ale firmei, dar nu le primise. Bogdan Dragomir și-ar fi achitat în contul său întreaga sumă, fără a-i acorda pe atunci soției sale jumătatea cuvenită. De asemenea, nu i s-ar fi comunicat hotărârile adunării generale a acționarilor și alte înscrisuri în baza cărora se repartizaseră dividendele, deși le solicitase.
De cealaltă parte, reprezentanții firmei au afirmat că Georgiana Dragomir primsie dividende de 33.000 lei în 2020, 141.400 lei în 2021 și 187.500 lei în 2022, deci nu i se mai datora nimic. Dat fiind raporturile de familie, cei doi fiind căsătoriți, nu se pusese la vremea respectivă problema constituirii unor dovezi ale plății efective. Altfel, Georgianei Dragomir i se puseseră la dispoziție documentele solicitate, prin intermediul executorului judecătoresc și nu existau alte hotărâri de repartizare a profitului net. De altfel, de la adoptarea hotărârilor de repartizare a dividendelor trecuseră mai mult de trei ani, deci dreptul de acțiune se prescrisese.
Cum s-a făcut dovada plății
Magistrații Tribunalului au fost parțial de acord cu acest argument, respectiv pentru suma aferentă anului 2020. Hotărârea de repartizare a dividendelor pe 2020 fusese adoptată în iulie 2021. Acțiunea în instanță a Georgianei Dragomir fusese depusă abia în februarie 2025. Într-adevăr, trecuseră deja cei trei ani în care suma de 33.000 lei mai putea fi revendicată. În cazul dividendelor pe 2021 și 2022 însă, termenul de prescripție nu se împlinise încă…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/divort-in-lumea-buna-a-iasului-fostii-soti-dragomir-duc-o-lupta-apriga-in-instanta-pentru-averea-comuna-aspecte-care-contravin-principiului-bunei-credinte–1889409.html