DEZBATERI O rectificare de buget, o decizie asupra acordãrii burselor de performantã, dar si validarea mandatului unui consilier local, respins de PP-DD, dar îndreptãtit de instantã – acestea au fost cele mai importante puncte ale sedintei de ieri, a CL Husi. Desi întrunirea nu a mai fost la fel de lungã si agitatã, ca data trecutã, nici acum nu au lipsit interventiile pe ton ridicat, ironiile sau tachinãrile pe criterii politice.
Fãrã îndoialã, cel mai surprinzãtor punct de discutie a fost cel al validãrii mandatului de consilier local al huseanului Paul Vârnã, unul dintre PP-DD-istii care a fost ales pe listele partidului, însã, invalidat de conducerea judeteanã a Partidului Poporului, omul nu a mai ajuns sã fie consilier local. În locul sãu, partidul l-a numit pe Andrei Pantelimon. Vârnã s-a adresat ulterior Tribunalului Vaslui care, pe 1 octombrie, i-a admis cererea si l-a îndreptãtit sã îsi revendice functia de ales local. „Admite actiunea formulatã de reclamantul Vârnã Paul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Husi. Anuleazã partial Hotãrârea nr. 2/21.06.2012 adoptatã de Consiliul Local al municipiului Husi, în ceea ce priveste invalidarea mandatului de consilier local al reclamantului Vârnã Paul si validarea mandatului de consilier local al numitului Pantelimon Andrei din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu. Obligã pârâtul Consiliul local al municipiului Husi sã emitã o hotãrâre privind validarea reclamantului Vârnã Paul, candidat la alegerile locale desfãsurate la data de 10.06.2012, în functia de consilier in cadrul CL Husi”, au decis judecãtorii. Ei bine, dacã cei doi, Vârnã si Pantelimon, n-au vrut sã facã niciun comentariu, subiectul a dat prilej de dezbatere pentru ceilalti consilieri. Liviu Iacob s-a înscris primul la cuvânt: „Este obligatoriu ca hotãrârea instantei sã fie respectatã. Avem între noi un consilier, pe Andrei Pantelimon, care nu mai are ce cãuta între noi. Instanta a decis asta. Trebuie respectatã Legea! Domnul Vârnã trebuie pus în drepturi, asa cum au stabilit judecãtorii”. Presedintele de sedintã, Cãtãlin Dogaru, a propus o amânare a proiectului si si-a justificat propunerea, prin aceea cã, desi îndreptãtit de instantã, Paul Vârnã ar fi exclus din PP-DD si n-ar mai putea fi oricum validat în functia de consilier local. Ei bine, de aici s-au încins spiritele! Cãtãlin Tocu a sustinut si el cã proiectul trebuie amânat, pânã PP-DD-ul spune clar care este situatia lui Vârnã în partid, însã Liviu Iacob nu s-a lãsat: „Cine împiedicã punerea în aplicare a acestei hotãrâri judecãtoresti, va suporta consecintele, nu vã jucati!”. S-a trecut însã la vot si majoritatea a sustinut amânarea.
Bursa de performantã: 65 de lei pe lunã!
Un al punct de discutie care i-a provocat pe alesi, a fost cel al burselor de performantã. Colegiul „Cuza Vodã” a cerut acordarea a trei asemenea burse pentru tot atâtia elevi de exceptie ai scolii, care an de an aduc premii importante în oras. Executivul a propus suma de 65 de lei, pentru fiecare bursã lunarã. „Este o sumã derizorie, pentru un elev cu rezultate exceptionale”, a spus Nelu Tãtaru. „Domnilor, este prea putin 65 de lei. Eu propun ca suma sã se dubleze”, a opinat si Aurel Cãciulã. Iacob a intervenit si el: „Dar eu propun altceva: suma la <<performantã>> sã fie de 200 de lei pe lunã, bursa de merit sã fie de 130 de lei si celelalte sã se dubleze”. Primarul Ioan Ciupilan, prezent la sedintã, a tinut sã explice de ce nu ar fi aplicabile aceste propuneri: „Domnilor consilieri, noi am votat deja un buget pe 2012 si sumele au fost clar stabilite. Nu putem sã schimbãm totul de la o lunã la alta. Trebuie sã respectãm ceea ce am decis anterior”, s-a exprimat Ciupilan. S-a trecut apoi la vot, unde s-a acceptat varianta executivului. „Bine cã dati mici pe stadion si nu dati burse la copii!”, a comentat Liviu Iacob. Au urmat apoi câteva proiecte în care a fost nevoie de votul a douã treimi din consilieri, iar momentul n-a fost pierdut din vedere de consilierii social-liberali, care, cel putin la unele din ele, n-au vrut sã voteze initiativa executivului. „Votati împotrivã doar din ambitie, pentru cã proiectele sunt bune si vi se oferã si argumente”, i-a dojenit Cãtãlin Dogaru pe colegii care s-au opus. „Lasã, dragã, cã si noi, la multe proiecte, tare vã mai argumentãm si voi tare mai votati împotrivã!”, i-a replicat Aurel Cãciulã. Avocatul Cãtãlin Tocu a vrut sã fie neutru si i-a certat pe toti: „Mai dati-o încolo de treabã cu acest vot politic! Votati la ambitie si nu e corect. Mai lãsati-mã cu PDL, PNL, PSD si ce mai este! Aici, fiecare ati fost trimis de cetãteni sã vedeti de interesul oamenilor din oras, nu de politicã. Partidele sunt la treaba lor, noi trebuie sã ne îngrijim de problemele orasului, nu de altceva”, s-a supãrat Tocu. Atunci când a venit vorba despre spital, medicul Nelu Tãtaru a tinut sã îsi exprime si el o nemultumire: „La spital este o situatie pe care nu o înteleg. Vãd aici cã s-au redus cheltuielile la medicamente, la cãldurã, la hranã, dar au crescut la <<cheltuieli curente>>. Apoi mai vãd cã a dispãrut de la <<investitii>> un <<monitor functii vitale>>, iar în locul lui a apãrut, ce credeti?, o gheretã pentru portar! Si nu mi se pare corect. Din punctul meu de vedere, ca specialist, prioritãtile sunt altele”, a spus Nelu Tãtaru. „Domnule doctor, aceasta este o listã primitã de la spital, ea asa a fost întocmitã, iar eu cred cã cei din conducerea institutiei stiu de ce au nevoie. Trebuie si gheretã, se mai fac reparatii, iar eu cred cã la noi la spital nu se cumpãrã medicamente ca la alte spitale”, a spus primarul Ioan Ciupilan.