Directorul controversat al CSM „Hușana” Huși, criticat de edili că nu face nimic, dar ia salariu mare, a vrut să se pozeze muncind din greu, dar s-a făcut de râs
CONTROVERSE… Dupã ce în Consiliul Local (CL) Husi, directorul Clubului Sportiv Municipal „Husana”, Mihai Cehan, a fost luat la ochi de cãtre unii edili, care i-au reprosat lipsa de activitate, aroganta, dar si atitudinea refractarã inclusiv fatã de membrii din Consiliul de Administratie al Clubului, iatã cã Cehan a gãsit o modalitate prin care sã arate la toatã lumea cã face treabã, nu stã degeaba pe salariu mare, cum reclamã unii consilieri locali. Concret, dupã cea mai recentã sedintã de CL, unde iar a fost criticat pentru „activitatea aproape inexistentã”, dupã cum s-a exprimat consilierul Radu Bobârnat, directorul Cehan s-a apucat sã facã niste sesiuni foto, care sã îl surprindã exact când munceste mai cu spor, adicã, ba când stã de vorbã cu o femeie de serviciu, ba dã indicatii importante unui electrician care n-ar fi putut, fãrã ghidajul directorului, sã mestereascã un corp de iluminat, ba când râde, optimist, în timp ce se uitã la niste muncitori care curãtã gunoaiele de pe lângã baza sportivã. Numai cã, dupã ce a postat succesiv pe Facebook imaginile care, în opinia sa, ar fi trebuit sã închidã pe veci gura cârcotasilor, un husean hâtru l-a întrebat, subtil, dacã asa munceste el de obicei: „Cu mâinile în buzunare?”, a comentat, amuzat, localnicul. Ei bine, directorul Cehan, probabil enervat de „îndrãzneala” concitadinului, i-a sters comentariul. Cârcotasii însã l-au salvat la timp. „O pozã cât o mie de cuvinte”, a scris, revansard, directorul Cehan, la urmãtoarea fotografie postatã, cu care s-a gândit cã… va rupe gura târgului.

„Directorul de la CSM Husi lucreazã cu normã întreagã si la Primãria Tãtãrãni. La Club activitatea sa e aproape inexistentã”
Consilierul Radu Bobârnat a ajuns si el membru în C.A-ul Clubului „Husana” Husi, dar, ca un fãcut, a prezentat în plenul Consiliului Local cam aceleasi nemultumiri la adresa directorului Cehan. Ba, la cea mai recentã sedintã a Consiliului Local, consilierul Bobârnat a atras iar atentia, într-un dialog conex pe care îl avea cu primarul Ioan Ciupilan: „Aceeasi exigentã sã o aveti si pentru directorul de la Clubul Sportiv Husi, care lucreazã si la Tãtãrãni, ca si consilier, si este si director plin la CSM Husi”, a spus consilierul Bobârnat. „Si e ilegal sã aibã douã contracte?”, s-a auzit întrebând cineva din sala de sedinte. „Nu e legal. Sunt niste norme aici. Este legal pentru maxim un an de zile, cu un anumit numãr de ore suplimentare. Dar nu e legal sã ai douã contracte de muncã, cu 8 ore de lucru pe zi, fiecare. Dar e o chestiune pe care o s-o mai discutãm si când vom dezbate despre Clubul Municipal”, a sustinut consilierul Bobârnat. Din bugetul local, anual, la un moment dat, se alocau la CSM Husi cam 80.000 de lei, buget anual, o sumã deloc de neglijat.
Dupã ce s-a spus în CL Husi cã stã degeaba pe un salariu mare, directorul Cehan a dat o replicã puternicã edililor critici: s-a pozat în timp ce se uitã, cu mâinile în buzunar, la muncitorii angajati la Club



Sta cu mâinile în buzunar că un marlete se crede pe moșia lui oare nu sânt destui cu facultate sa ocupe un post de director sportiv știe numai sa de-a ordine de parca are nu știu câte facultăți și oamenii aia care fac curat sânt niste prostii
Mai nou, sau mai vechi zvon cu probabilitate mare de adevăr,acest individ așa zis director,angajeaza persoane în cadrul clubului pe diverse funcții si cere procente semnificative din salariul celui angajat !A se vedea cazul profesorului Dogaru Laurențiu,angajat pentru a forma o grupa de handbal fete, ceea ce s-a realizat, dar după o luna profesorul a renunțat.Probabil trebuie sa cotizeze pentru a deține doua funcții la stat !Nu se sesizează nimeni, prostii plătesc taxe si impozite, aceasta lepra, ne sfidează!Oare cine îl susține ?
Desființați aceasta mânărie, nu ne trebuie cluburi sportive , cu bani de la buget. Copiii , pot face sport la școală, iar care e talentat, merge la cluburi private. Dar cum să fure partidul bani, daca nu ar înființa tot felul de porcarii, toate aducătoare de voturi
Te-a mușcat pe tine câinii de la stadion da crâșme au voie sa fie la stadion
Rușine să vă fie Primăria și Consiliul Local. Cum explicați cetățenilor că asemenea lipitori care nu fac nimic ocupă două funcții și „lucrează” 16 ore pe zi? Mai vreți voturi în continuare? Nu cred că vă mai votăm. Ne am săturat de asemenea mizerii.
Pe vremuri circula un banc despre ăștia
timpul trece/ leafa merge/ noi cu drag „muncim”
Incredibil !! Ar trebui concediat dar când lipești afișe meriți să stai cu mâna în buzunar eventual să arăți unui om unde vine pus un bec …păcat mare de orașul ăsta!!!
Pe stadion e o turmă de câini care ies in stradă și atacă oamenii, dar în lumea civilizată nu trebuie să existe așa ceva. Ar trebui să fie puși pe asemenea posturi oameni capabili să gândească normal că nu trebuie lăsați câinii pe străzi , dar ce să-i faci, incompetența, nepăsarea, indolența…Nu au ce căuta câinii să își facă habitat pe stadion și nici pe strada să umble dacă nu sunt in lesa însoțiți de stăpân
Să mori tu că așa e ???
Numai lipitori și profitori pe lângă cluburile de fotbal….
Dați l afara ,dacă cele spuse se pare ca arde gazul de pomana,la munca cinstita nene,nu le mai dați nici un leu.