spot_img
14.9 C
Vaslui
24-oct.-2024
spot_img

Directoarea Colegiului Alimentar, urmărită penal pentru abuz în serviciu

- Advertisement -

Sesizările cu privire la angajaţi ai Colegiului Alimentar Suceava care au primit sporuri de ecran duble faţă de cât prevede legea, semnalate de Monitorul de Suceava încă din toamna anului trecut, încep să prindă contur şi pe masa anchetatorilor care se ocupă de caz, la începutul acestui luni fiind demarată urmărirea penală împotriva directoarei unităţii de învăţământ.

Aceasta este singura persoană urmărită penal deocamdată, însă sporuri suspect de mari au mai fost aprobate şi de consiliile de administraţie ale altor şcoli.

Neregulile de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava au fost semnalate chiar de către un cadru didactic. Concret, acesta a sesizat că unui număr de nouă angajaţi ai unităţii de învăţământ li s-au aprobat sporuri de ecran (pentru timpul petrecut în faţa calculatorului) în cuantum de 30% din salariul de bază, în perioada 2008-2009, fiind încălcate prevederile HG 281/1993, privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Spor dublu faţă de cât prevede legea

Concret, în respectiva lege, la articolul 8, alineatul a, se precizează că „pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”, sporuri mai mari fiind permise doar pentru condiţii deosebit de periculoase, ceea ce nu este nici pe departe cazul contabilelor sau secretarelor care lucrează la calculatoarele şcolii.

Hotărârea prin care s-a acordat acest spor a fost aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie al şcolii din 5 septembrie 2008, ea fiind luată în unanimitate. Membri ai Consiliului de Administraţie au fost opt profesori ai şcolii, preşedinte fiind directoarea Crăiţa Buda Niga, cea care va răspunde acum în faţa legii.

Aproape un an de anchetă până la demararea urmăririi penale

Cazul este instrumentat de ofiţerii specializaţi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Sesizarea a ajuns la aceştia în vara anului trecut, fiind nevoie de aproape un an pentru efectuarea verificărilor, care au vizat actele semnate de conducerea şcolii, dar şi avizele ce au fost obţinute în vederea acordării sporului de ecran. Asta pentru că, după cum prevede expres legislaţia, un astfel de spor se acordă pe baza unui buletin de determinare emis de Autoritatea de Sănătate Publică, cu avizele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului de Finanţe şi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. Din informaţiile pe care le avem, o parte dintre aceste avize lipsesc.

Pentru că s-au descoperit indicii temeinice că s-a comis o ilegalitate, procurorii de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au demarat urmărirea penală împotriva directoarei Niga, aceasta începând efectiv pe 3 mai a.c..

Procurorul Bogdan Apetroae, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, a precizat că deocamdată cercetările o vizează doar pe directoarea unităţii, aceasta fiind urmărită penal sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Contactată telefonic, Crăiţa Buda Niga a refuzat să comenteze în vreun fel situaţia în care se află, prelevându-se de faptul că nu ar fi fost înştiinţată încă de începerea urmăririi penale. În condiţiile în care cursul anchetei nu va suferi modificări importante, este de aşteptat ca dosarul să ajungă în curând în instanţă.

Se vor extinde mai mult cercetările?

Anchetatorii se feresc să vorbească în acest moment şi de o eventuală extindere a cercetărilor. Trebuie spus că atunci când au luat decizia de a acorda sporul de 30%, membrii Consiliului de Administraţie al Colegiului Alimentar au ţinut cont şi de faptul că prin Hotărârea numărul 2 a Comisiei paritare de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, întrunită pe 14 aprilie 2008, „personalul care lucrează la calculator poate beneficia de un spor de 10-30%, calculat la salariul de bază, în funcţie de timpul efectiv lucrat în aceste condiţii”. Şi această decizie ar contravine legii, însă se pare că ea ar fi nulă, pentru că nu fusese semnată de reprezentanţii sindicatelor. Oricum, cert este că astfel de sporuri de ecran mari s-au mai acordat şi la alte unităţi de învăţământ, directorii luând aceste decizii fără a studia în prealabil legea şi riscând acum să ajungă în boxa acuzaţilor.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.