În timp ce anchetatorii francezi încearcă să clarifice cum un imigrant reţinut iniţial de autorităţile italiene a reuşit să ajungă în Franţa şi să ucidă trei persoane într-o biserică, decapitând-o pe una dintrele ele, familia acestuia spune că tânărul nu avea convingeri extremiste,Brahim al-Aouissaoui a iniţiat un apel video cu familia sa din Tunsia în primele ore ale zilei de joi. Conform membrilor familiei acestuia, doar au schimbat câteva vorbe, iar el i-a anunţat că a ajuns în Nisa şi a găsit un loc în care să doarmă: o scară din apropierea unei biserici. La puţin timp după acest apel, spune poliţia franceză, tânărul tunisian a intrat în biserică şi a ucis trei persoane, pe una decapitând-o, în timp ce striga „Allahu Akbar”. Din Tunisia până la bazilica Notre-Dame din Nisa „Ne-a spus că tocmai ce ajunsese şi nu ştia pe nimeni acolo…a zis că va pleca din clădirea respectivă şi va căuta un tunisian cu care să vorbească, să vadă dacă poate locui cu el ori să găsească un loc de muncă”, a spus Yassin, fratele atacatorului, pentru Reuters. La fel ca în cazul tânărului cu origini cecene care a decapitat un profesor în apropierea Parisului în urma cu două săptămâni, Aouissaoui este tipul de atacator care dă coşmaruri oricăror forţe de poliţie care se ocupă cu lupta împotriva terorismului. Asta pentru că tunisianul, deşi fusese arestat pentru un atac cu armă albă în urmă cu patru ani, când era încă adolescent, şi a renunţat ulterior la droguri şi alcool, întorcându-se către religie, nu se afla pe nicio listă de persoane suspectate de jihadism. Nici în Tunisia, nici în Franţa – o informaţie confirmată de poliţia din amândouă statele. În Thina, sururbia săraca a oraşului tunisian Sfax de unde provine atacatorul, familia acestuia este şocată. Au înţeles ce s-a întâmplat prima dată de la televizor, recunoscând scena atacului din apelul video al tânărului. Nu-l mai văzuseră din septembrie, când s-a urcat pe un vas de mici dimensiuni cu destinaţia Lampedusa, poarta de intrare a majorităţii imigranţilor în Europa. „Vreau să muncesc ca toată lumea şi să mă căsătoresc, să cumpăr o casă şi-o maşină ca toată lumea”, a povestit Yassin că i-ar fi spus fratele său. Un vecin al familiei a vorbit şi el pentru Reuters, spunând că tânărul ar fi vândut benzină pe piaţa neagră pentru a face rost de banii necesari pentru a-şi plăti călătoria spre Europa.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.