spot_img
10.6 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Dinastia Kim, stăpână peste Coreea de Nord de şase decenii

- Advertisement -

Învăluită într-un mister total, familia actualului lider de la Phenian conduce statul comunist încă din anul 1948, fiind expusă lumii exterioare doar prin relatările disidenţilor.

Clanul Kim, aflat la conducerea Coreei de Nord încă de la fondarea sa, în 1948, rămâne una dintre familiile învăluite într-o secretomanie greu de străpuns şi a cărei istorie este dificil de urmărit în condiţiile în care a fost, în bună măsură, mistificată de aparatul de propagandă de la Phenian.
Majoritatea detaliilor legate de viaţa privată a liderilor nord-coreeni şi a membrilor famiilor lor răzbat opiniei publice prin intermediul disidenţilor şi al foştilor oficiali din anturajul acestora.

Coniac, homar şi femei

Potrivit acestor relatări, scrie BBC, imaginea de ansamblu a actualului lider de la Phenian, aflat în fruntea ţării din 1994, este cea a unui bărbat paranoic, ipohondru şi căruia îi place băutura. La întâlnirea acestuia cu omologul său sud-coreean Kim Dae-jung, în 2000, diplomaţii prezenţi au povestit ulterior cum preşedintele nord-coreean a dat peste cap zece pahare cu vin într- un interval foarte scurt.

Slăbiciunea sa este însă coniacul Hennessy Privilege VSOP, pe care îl asociază cu homarul, spun cei care au petrecut în compania lui Kim Jong-il. În timpul unei deplasări cu trenul în Rusia, povesteşte un diplomat rus, mai multe elicoptere îi livrau liderului comunist homar proaspăt pe care Jong-il îl mânca cu beţe din argint. Salonul preşedintelui era înţesat cu femei frumoase şi inteligente, îşi mai aminteşte sursa citată.

Cultului creat în jurul lui Kim Jong-il nu i-a scăpat nici data sa de naştere. Deşi se ştia că acesta s-a născut în 1941, în Siberia, unde tatăl său, fostul lider Kim Ir-Sen, se afla în exil, istoriografia de stat susţine că actualul lider comunist s-a născut în 1942, într-o cabană din munţi în care se adăposteau membrii gherilei comuniste. La naşterea sa, potrivit aceluiaşi aparat de propagandă, pe cer au apărut un curcubeu şi o stea puternic strălucitoare.

Sora mai mare, braţul drept

„Toţi ar trebui să fie la fel de loiali precum Kim Kyung-hee”, spunea în urmă cu câţiva ani Kim Jong-il despre sora sa mai mare. O astfel de loialitate nu putea fi răsplătită decât prin funcţii importante în aparatul comunist. Kyung-hee, măritată cu al doilea om din ierahia de la Phenian, Chang Song-taek, aşa cum îl descriu disidenţii, este prima femeie ridicată la rangul de general de patru stele în armata naţională.

Experţii străini subliniază că sora liderului nord-coreean este cea mandatată de acesta să supervizeze transferul de putere către mezinul lui Jongil, Kim Jong-un, căruia îi va fi mult timp şi consilier. Despre soţul lui Kim Kyung-hee, observatorii spun că este cel care a orchestrat succesiunea la conducerea ţării şi care a condus de facto ţara când Jong-il era căzut la pat.

Succesorul şcolit în Elveţia

Kim Jong-il are trei fii, Kim Jong-nam (39 de ani), Kim Jongchol (29 de ani) şi Kim Jong-un (27 de ani). Considerat favorit la preluarea primei funcţii în statul comunist, Kim Jong-nam şi-a văzut şansele de succesiune spulberate după ce a fost prins de autorităţile nipone în timp ce încerca să intre în Japonia cu un paşaport japonez fals.

Presa internaţională, în special cea sud-coreeană, a început apoi să speculeze din ce în ce mai mult despre posibilitatea ca mezinul Jong-un să fie cel desemnat drept succesor. Pe 10 octombrie, la grandioasa paradă organizată pentru a marca 65 de ani de la fondarea Partidului Muncitorilor, singuraformaţiune din Coreea de Nord, Kim Jongun s-a aflat cot la cot cu tatăl său, inclusiv în timpul întâlnirii cu o delegaţie de oficiali chinezi.

Acesta este cel mai solid indiciu, au subliniat experţii, că mezinul şcolit în Elveţia şi un fan împătimit al baschetului este cel ales să preia frâiele statului comunist după moartea tatălui său.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.