”Sunt structuri securisto-comuniste, oameni care au lucrat în Securitate şi acum lucrează (…) în favoarea unor agenţi economici” *”Fostul prefect Mitea mi-a spus să îi predau Puterea lui Culiță Tărâță”
Cu calm, eleganţă şi mai ales spunând răspicat faptul că nu îi este frică să spună adevărul, primarul municipiului Piatra Neamţ a avut sâmbătă o primă reacţie, după aproape un an de zile, timp în care a fost atacat în permanenţă, direct sau indirect, în diverse medii politice şi nu numai.
În cadrul unei ediţii speciale a emisiunii ”Ţinta” de la 1TV, primarul de Piatra Neamţ a declarat că este vizat şi urmărit de servicii ilegale, construite şi întreţinute prin foşti ofiţeri de Securitate, de rivalii din politică şi administraţie.
”Nu am nimic împotriva monitorizării serviciilor speciale ale statului, să îşi facă datoria. Dar sunt alţii cu servicii paralele, ilegale, care sunt folosite împotriva oamenilor politici şi aici trebuie să intervină statul de drept. Când eşti ameninţat tu şi copiii tăi nu mai ai de-aface cu statul de drept, mai ales în judeţul Neamţ. Mie nu îmi este teamă. Repet, SRI este o structură normală şi corectă. Dar sunt structuri securisto-comuniste, oameni care au lucrat în Securitate şi acum lucrează împotriva unor persoane şi în favoarea altora, în favoarea unor agenţi economici. Eu sper ca în judeţul Neamţ să mai fie şi oameni de calitate şi să recunoască la momentul respectiv cât au fost de hărţuiţi, şantajaţi, ameninţaţi. Ştiu că apare această teamă la om dar dacă o să tăcem toţi, vom ajunge ca în sclavagism”, a declarat primarul Gheorghe Ştefan.
Primarul de Piatra Neamţ a adăugat că va angaja o echipă de jurişti pentru a se apăra.
”Dacă acest sistem securisto-comunist va reuşi, este o dezamăgire pentru români. Din momentul de faţă ies la luptă dar pe lege. Voi avea o echipă de jurişti care să mă consilieze pentru că s-a ajuns prea departe”, a spus primarul de Piatra Neamţ în cadrul emisiunii.
”Nu sunt subordonat nici prefectului şi nici preşedintelui CJ!”
Gheorghe Ştefan a dezvăluit în emisiunea de la 1TV că imediat după alegerile locale s-au făcut presiuni asupra sa de către fostul prefect Ilie Dumitru Haralambie Mitea.
”Fostul prefect, Ilie Dumitru Haralambie Mitea mi-a spus să îi predau puterea lui Culiţă Tărâţă. Consider că nu am avut niciodată puterea excesivă, am vrut să fiu partener. Nu voi fi niciodată slugă sau argat iar puterea minţii mele nu poate fi predată altcuiva. Eu nu sunt subordonat nici preşedintelui CJ şi nici prefectului. Poate fi doar colaborare, dacă se doreşte. Dar când vezi abuzurile care se fac, trebuie să te aperi. Mă voi apăra cu toate mijloacele legale. Cred că adevărul trebuie să iasă la suprafaţă”, a spus Gheorghe Ştefan.
Primarul de Piatra Neamţ a adăugat că miza declanşării conflictelor este încercarea unora de a controla judeţul Neamţ atât politic dar mai ales economic. ”Sunt oameni care sunt pe poziţii publice datorită semnăturii mele. Şi preşedintele CJ, şi parlamentari, directori de deconcentrate, secretarul judeţului sunt doar câţiva”, a declarat Gheorghe Ştefan, dezamăgit că oamenii pe care i-a ajutat acum îl atacă.
”Controalele instituţiilor sunt normale!”
Gheorghe Ştefan nu s-a ferit să vorbească nici despre recentul control al DNA la Primăria Piatra Neamţ şi la sediul clubului de fotbal FC Ceahlăul, club unde nu mai deţine nicio funcţie, nici măcar onorifică.
”Viaţa îţi oferă de toate şi trebuie să treci prin ele, pentru că aşa e la noi în România. Tatăl meu are o vorbă: dreptatea este ca apa, o ia pe unde apucă. Eu sper ca statul de drept să învingă. Este un lucru normal cu aceste controale, am mai trecut prin aşa ceva. Am dosarele închise cu neînceperea urmăririi penale. Încă din 2007 am fost monitorizat, probabil că deranjez politic. O persoană care a lucrat într-un serviciu secret mi-a spus acum 2 ani că atunci când am trecut de la PNL la PLD s-a dat comandă de la guvernul Călin Popescu Tăriceanu să fiu monitorizat şi dacă sunt motive să fiu deferit justiţiei”, a declarat primarul de Piatra Neamţ.
Gheorghe Ştefan a risipit şi speculaţiile care s-au făcut pe marginea controlului de la clubul de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ, aflat în acest moment pe pierdere economică.
”În 2008 mi-am dat demisia din preşedinte de onoare şi sunt documente la club. M-am gândit că pot fi acuzat că influenţez deciziile. Am prevăzut chiar că m-ar scoate incompatibil, deşi nu există în nicio lege pe această denumire, de preşedinte onorific. De peste 23 de ani sunt aproape de această echipă, am experienţă şi o pot pune în favoarea clubului, tatăl meu a jucat aici 7 ani şi a fost căpitan de echipă, eu am jucat la juniori, deci sunt legat sufleteşte de acest club. Pe de altă parte, se poate demonstra că firmele care au fost ale mele au sponsorizat echipa şi nu au luat bani. Acum se fac abuzuri clare de la Consiliul Judeţean pentru că vor să ia banii de la club. Sunt 320 de copii care se pregătesc în fiecare an la club, sunt 12 grupe de copii şi juniori. În 23 de ani au fost peste 7.000 de copii şi juniori iar dacă pui şi familiile, sunt peste 20.000 de oameni care au fost mulţumiţi de ce s-a întâmplat la club. Mai mult, potrivit unui sondaj al UEFA, al Centrului Internaţional de Studii Sportive din Elveţia, clubul FC Ceahlăul Piatra Neamţ este pe primul loc în România la promovarea copiilor, şi este peste Arsenal, Sporting Lisabona sau TSK Moscova. Este meritul celor de la club care muncesc acolo”, a apreciat Gheorghe Ştefan.
Pe finalul emisiunii, ce s-a dorit a fi doar o primă reacţie a edilului, Gheorghe Ştefan a risipit toate zvonurile potrivit cărora a fost sau ar fi bolnav.
”Pe 15 februarie 2013 am făcut operaţie de micşorare de stomac pentru că eram prea gras. Am slăbit de la 120 de kilograme la 86 de kilograme. Am vrut să fiu sănătos şi sunt sănătos”, a spus Gheorghe Ştefan.
Cât priveşte viitorul său politic şi administrativ, Gheorghe Ştefan a declarat răspicat: ”Am jurat cu mâna pe Biblie că nu mai candidez la Primăria Piatra Neamţ. Voiam să mă las şi de politică dar m-au stârnit, aşa că cine ştie, s-ar putea să devin deputat sau senator”.