Extern

Descoperire șocantă după o vacanță în India. 38 de paraziți găsiți în creierul unei femei: „Cum s-a întâmplat asta? De ce?”

O femeie din Marea Britanie a trecut printr-o experiență medicală rară și dramatică după ce o călătorie de trei luni în India s-a transformat, ani mai târziu, într-un coșmar care i-a afectat atât sănătatea fizică, cât și pe cea psihică. Medicii au descoperit că avea 38 de paraziți în creier, o afecțiune cunoscută sub numele de neurocisticercoză.

Primele semne ale bolii au apărut în 2010, la trei ani după întoarcerea din India, când Lowri Denman, în vârstă de 42 de ani și originară din Cardiff, a făcut o descoperire șocantă după ce a mers la toaletă într-un restaurant.

„Arăta absolut îngrozitor, ca o bandă adezivă cu niște mici striații pe ea”, a povestit femeia despre tenia de aproape un metru lungime pe care a observat-o atunci.

Deși a consultat un medic de familie, iar analizele efectuate ulterior nu au indicat probleme, viața ei a continuat aparent normal.

Convulsii și dureri de cap severe

În anul următor însă, Lowri a început să sufere de dureri puternice de cap, iar în 2011 a suferit prima criză convulsivă. „Începeam să am mari dificultăți în a pronunța anumite cuvinte. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit într-o ambulanță și mă întrebam: «Cum s-a întâmplat asta? De ce?»”, a povestit femeia pentru BBC.

Medicii au decis efectuarea unui tomograf și a unui examen RMN. Rezultatele au fost șocante. „Doctorul m-a așezat pe scaun și mi-a spus: «Am analizat scanările și am găsit 38 de paraziți pe creierul dumneavoastră»Eu și mama mea am rămas pur și simplu fără cuvinte. Ne întrebam: «Ce este asta? Cum este posibil?»”, a declarat Lowri.

Inițial, medicii au suspectat toxoplasmoza, o infecție asociată frecvent cu contactul cu fecalele pisicilor infectate. Ulterior însă, mama femeii a făcut legătura cu tenia descoperită cu un an înainte, iar investigațiile suplimentare au dus la diagnosticul de neurocisticercoză…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/descoperire-socanta-dupa-o-vacanta-in-india-38-de-2540148.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button