Local

UPDATE Misiunea pompierilor în comuna Ștefan cel Mare încheiată astăzi. Au mai fost descoperite încă două proiectile

UPDATE

Ieri, pompierii militari au fost solicitați în localitatea Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare, pentru asanarea de muniție. În timpul misiunii de ieri, pompierii au ridicat 32 de elemnte de muniție, iar astzăi au continuat misiunea pentru descoperirea întregii cantități. În urma verificărilor efectuate au mai fost găsite încă două proiectile explozive de calibul 75 de mm. Și acestea au fost ridicate în vederea distrugerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Descoperire importantă de muniție neexplodată la Mărășeni. Pirotehniștii ISU Vaslui au ridicat 32 de elemente explozive

INTERVENTIE… Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a intervenit astăzi, în jurul orei 16:00, în localitatea Mărășeni, comuna Stefan cel Mare, pentru executarea unei misiuni de asanare a muniției rămase neexplodate. La intervenție au participat doi militari și o autospecială pirotehnică. Elementele de muniție au fost descoperite în timpul lucrărilor de aducțiune a apei desfășurate în localitate.

Inițial, muncitorii au identificat patru proiectile explozive de calibrul 75 mm, fiind solicitată intervenția specialiștilor ISU. În urma operațiunilor de detectare, dezgropare și identificare efectuate de pirotehniști, au mai fost descoperite și asanate:

  • 21 proiectile explozive calibrul 75 mm;
  • un proiectil exploziv calibrul 100 mm;
  • un proiectil perforant trasor calibrul 60 mm;
  • 3 proiectile perforante trasor calibrul 76 mm;
  • 2 tuburi proiectil calibrul 75 mm.

În total, echipa pirotehnică a ridicat și transportat în condiții de siguranță 32 de elemente de muniție. Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, muniția a fost colectată în vederea distrugerii controlate, operațiune care va avea loc la o dată ulterioară, în condiții de maximă siguranță. Autoritățile reamintesc faptul că muniția rămasă neexplodată este extrem de periculoasă și poate provoca adevărate tragedii dacă este manipulată necorespunzător.

5 comentarii

  1. Să-i luăm în plan pe Americani, pe englezi, pe ruși și pe turci pe care lumea inculta îi pupa in cur...luați de aici istorie care nu se mai face la școală, doar curvareala și destrăbălare cu muzica țigănească. spune:

    Statele Unite ale Americii și Marea Britanie (Aliații) au bombardat cel mai intens teritoriul României, în special în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Campania aeriană a vizat distrugerea infrastructurii petroliere și a nodurilor feroviare.Atacurile aeriene au fost masive și s-au concentrat în mai multe etape:Statele Unite ale Americii: Au efectuat cele mai distrugătoare raiduri de la mare altitudine, cunoscute drept bombardamente „în covor”. Cel mai sângeros atac a avut loc pe 4 aprilie 1944, când aviația americană a bombardat Bucureștiul, provocând moartea a aproximativ 3.000 de civili și distrugeri uriașe în cartiere precum Grivița și Ghencea. De asemenea, americanii au efectuat faimoasa operațiune Tidal Wave din 1 august 1943 asupra rafinăriilor de la Ploiești.Marea Britanie: A participat alături de SUA la campaniile strategice de slăbire a capacității Axei, vizând cu precădere zonele industriale vitale pentru efortul de război.Alți bombardatori din istorie:Imediat după actul de la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei Naziste, aviația germană a bombardat puternic Bucureștiul timp de trei zile, lovind zone civile și clădiri importante precum Teatrul Național. În plus, de-a lungul secolelor trecute, teritoriile românești au suferit invazii terestre și distrugeri masive (inclusiv incendieri de orașe) din partea Imperiului Otoman și a Imperiului Rus.

    1. Ai „uitat” să spui, sugeranistule, că Antonescu a declarat război Aliaților, și nu invers! Apoi, tactica intimidării adversarilor (prin masive raiduri aeriene) au folosit-o și bunii tăi „pretini”: rușii!!!
      Spre exemplu, în ziua de 20 august, 1944, Vasluiul a fost puternic bombardat de către ruși, neocolind nici zonele rezidențiale (inclusiv cimitirul!!!!) Au fost bombe care au lovit ĂN PLIN case în care se aflau familii întregi, ucigându-i pe toți!!!!

  2. Muniția neexplodată de pe teritoriul României provine, în marea sa majoritate, din timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta include proiectile, bombe de aviație, grenade, mine și cartușe care au fost lansate, trase sau abandonate, dar care nu au detonat la impact sau în timpul luptelor.Zone cu risc crescutTeatre de operațiuni istorice: Cele mai multe descoperiri au loc în zonele unde s-au dat bătălii grele. Exemple notabile sunt regiunea Vrancei (Mărășești, Mărăști, Oituz din Primul Război Mondial), aliniamentele fostului front din Moldova, Munții Apuseni sau zonele traversate de trupe în retragere/înaintare.Județul Vaslui: Datorită poziției sale geografice și a luptelor din timpul Operațiunii Iași-Chișinău (1944), județul și zonele învecinate se numără frecvent printre regiunile unde specialiștii pirotehniști încă mai găsesc vestigii explozive.Pericole și măsuri de siguranțăDeși au trecut decenii de la încheierea conflictelor, substanțele explozive din interior rămân active și extrem de instabile. Este strict interzis:Atingerea, mutarea sau lovirea acestor obiecte.Dezasamblarea sau introducerea lor în foc.Comercializarea lor la centrele de colectare a fierului vechi.Dacă descoperiți elemente de muniție neexplodată, trebuie să părăsiți zona, să nu permiteți accesul altor persoane și să apelați de urgență numărul 112. Detaliile despre procedurile de intervenție pot fi consultate pe platformele autorităților locale sau prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button