Partidul National Liberal sustine introducerea urgentã a legislatiei privind insolventa persoanelor fizice, ca parte integrantã a noului Cod al insolventei. Aceastã mãsurã va avea ca efect dinamizarea economiei României. „Din 2010, proiectul a fost adoptat de Senatul României, iar Camera Deputatilor este acum camerã decizionalã. În repetate rânduri, reprezentantii PNL au solicitat adoptarea acestei mãsuri, dar PSD s-a opus. Îi solicitãm lui Victor Ponta, din calitatea sa de presedinte al PSD, sã permitã finalizarea si punerea în practicã a acestei pârghii care ar aduce sãnãtate în economia româneascã. Este nevoie de o vointã politicã comunã realã, nu doar declarativã, pentru adoptarea insolventei persoanei fizice, care trebuie sã aibã aceleasi drepturi ca si companiile, orice individ are dreptul s-o ia de la capãt, fãrã niciun alt stigmat sau istoric. România trebuie sã-si asume ceea ce si-a asumat o întreagã Europã: declararea falimentului persoanelor fizice care au credite la bãnci. Creditele restante devin risc de tarã, consumul stagneazã pe fondul lipsei de lichiditãti, riscul executãrilor silite îi amenintã pe tot mai multi români. Acestea sunt realitãtile pe care Guvernul actual ar trebui sã le aibã în vedere pentru a urgenta adoptarea acestei mãsuri sustinute de Partidul National Liberal”, a spus deputatul Florin Ciurariu, presedintele organizatiei judetene PNL. Reducerea datoriilor persoanelor fizice, mai spune Ciurariu, unul dintre initiatorii acestui proiect, a cãror supra-îndatorare reprezintã o frânã majorã pentru cresterea economicã, este una dintre directiile principale pentru potentarea cresterii economice, fapt semnat încã de la începutul acestui an si de cãtre directorul general al FMI, Christine Lagarde.
Liberalii luptã pentru nediscriminarea persoanelor fizice
„Insolventa personalã este o procedurã supravegheatã judiciar pentru restructurarea situatiei financiare a unui debitor, care se aplicã în tãri precum Marea Britanie, Franta, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia sau Lituania, iar la recomandarea FMI si Ungaria se va alãtura acestor state. Lipsa unei asemenea reglementãri speciale ar fi de naturã de a crea o situatie discriminatorie fatã de ceilalti cetãteni europeni nerezidenti în România, dar care au credite în România si cãrora li se aplicã legislatia din tara de provenientã. Existã un dubiu standard împotriva cãruia noi, liberalii, am ales sã luptãm. Nediscriminarea este un atribut pentru care PNL militeazã si pe care dl. Ponta trebuie sã îl protejeze. Prin acest proiect, PNL dã sansa individului la un nou început, care construieste avantaje pentru cetãtean, avantaje care pe termen lung nu dezavantajeazã sistemul bancar, iar pe termen mediu ajutã în mod cert economia si reinsertia socio-economicã a debitorului insolvent de bunã-credintã. Controversata „Electoratã” propusã de Victor Ponta amâna doar niste datorii, stabilea un plafon care nu se sprijinea pe niciun argument financiar si crea discriminãri sociale nejustificate. Proiectul PNL creeazã conditiile ca oamenii sã-si plãteascã datoriile prin propriul lor efort, nu prin pomanã. Aceasta este diferenta dintre insolventa persoanelor fizice, proiect PNL, si „Electorata” PSD”, mai spune liderul PNL Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.