Deputatii vasluieni voteazã “pentru” arestarea Elenei Udrea!

Plenul Camerei trebuie sã se pronunte prin vot asupra tuturor celor trei cereri ale DNA, în parte. Luni, la ora 17.30, se va convoca plenul Camerei, pentru acordarea votului. Cea de-a doua cerere de arestare preventivã emisã de DNA, de aceastã datã în dosarul „Microsoft”, a ajuns la Camera Deputatilor, urmând ca Biroul Permanent sã se reuneascã pentru o decizie. “Ne-a venit raportul pe primul dosar pe cazul deputatului, fost ministru al Dezvoltãrii, am cerut sã avem un plen imediat dupã plenul reunit de luni, la 17.30, în care sã avem patru puncte: luãm act de încetarea mandatului domnului Petre Roman, raportul venit de la Comisia juridicã de ridicare a imunitãtii si începerea urmãririi penale. Dacã celelalte douã rapoarte ajung, le discutãm si pe ele”, a precizat presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea. La Vaslui, vestea cã solicitãrile DNA pentru Udrea trebuie analizate într-o singurã zi a produs frisoane în rândul celor zece deputati. Majoritatea spun cã vor vota pentru ridicarea imunitãtii, pentru ca Elena Udrea sã ajungã în fata Justitiei. “Voi vota la fel cum am votat si în celelalte cazuri, pentru ridicarea imunitãtii, fãrã analize inutile. Am încredere în Justitie si trebuie lãsatã sã lucreze. E un caz foarte grav, pentru cã Elena Udrea iesea în prima linie a opiniei publice si vorbea de Justitie si corectitudine. Prin ceea ce a fãcut, pot spune cã este un mare rãu fãcut Justitiei din România. Stia cã nu este printre politicienii nepãtati, dar vorbea de dreptate si justitie. Important este cã adevãrul va iesi la suprafatã”, spune deputatul Florin Ciurariu, presedintele organizatiei judetene PNL.
Deputatul Ioan Dima: “Votez pentru ridicarea imunitãtii, nu mai facem zid pentru cei care au încãlcat legea”
“Votul este secret, dar pot sã spun cã liderii nostri de partid au spus cã ridicãm imunitatea oricui a încãlcat legea, iar acum este rândul doamnei Elena Udrea sã rãspundã pentru faptele sale. Nu mai facem zid în fata celor care au încãlcat legea, au spus-o si purtãtorii nostri de cuvânt, de aceea vom vota pentru ridicarea imunitãtii. Vã dati seama ce greu va fi, sunt trei dosare, trei cereri pe care trebuie sã le rezolvãm într-o singurã zi. Mai vine si presedintele în plen, este clar cã vom avea o zi lungã la Camera Deputatilor. Nu e bine ce se întâmplã, eu ca specialist spun cã avem multe alte lucruri de discutat, avem legea viei si vinului, discutii pe fostul APDRP, multe lucruri” – deputat PSD de Husi, Toader Dima.