Local

Denis Macare, bucãtarul de la Husi, a murit la Iasi, dupã 11 zile de comã. Procurorii cautã vinovatul pentru „ucidere din culpã”

TRAGIC… Dupã 11 zile de comã, Denis Macare, bucãtarul de la Husi, s-a stins în spitalul de Neurochirurgie din Iasi. A fost deconectat de la aparate joi, 4 iunie, dupã ce medicii au decis cã zadarnic îi mai mentin pulsul inimii, dacã moartea cerebralã deja se instalase. Decizia a fost una cumplitã, mai ales pentru membrii familiei lui, cei care au sperat pânã în ultima secundã cã o minune se va întâmpla si Denis îsi va reveni. Vestea mortii sale a generat un val de reactii în oras, cãci Denis, pe lângã faptul cã era un tânãr de numai 26 de ani, avea o fire prietenoasã si multi cunoscuti. Cu totii au criticat dur contextul în care s-a produs accidentul rutier din data de 25 mai, de pe strada Ana Ipãtescu, unii gãsind vinovat soferul de 60 de ani din Berezeni, cel care nu a acordat prioritate, iar altii pe soferul masinii în care pasager era Denis. În realitate, ancheta este abia la început si, odatã cu moartea lui Denis Macare, procurorii vor avea în vedere „uciderea din culpã”. Din primele aspecte constatate pe marginea cazului, cel care se contureazã ca principal vinovat este soferul din Berezeni, acuzat cã cã nu a acordat prioritate si a provocat accidentul. Cristi Zlatan, soferul masinii în care se afla Denis, desi se spune cã circula cu o vitezã de 90 km/h, mult peste limita legalã, are sanse sã scape de o rãspundere în acest caz. Dumitru Grancea, din Berezeni, este indicat în anchetã ca autor al accidentului, urmând sã îi fie schimbatã încadrarea din „suspect”, în „inculpat”.

Denis Macare, tânãrul bucãtar de la Husi, nu a supravietuit accidentului tragic de acum 11 zile, de la Husi. S-a stins la numai 27 de ani, ca urmare a loviturii puternice la cap, suferite în urma accidentului rutier. Sotia sa a transmis joi un mesaj sfâsietor, pentru toti cei care l-au cunosct pe Denis sau care au empatizat cu tragedia petrecutã. „Cu inimile sfîsiate de durere, vã anuntãm cã sufletul si zâmbetul nostru a plecat mult prea devreme de lângã noi. Ai fost un sot minunat, un tatã iubitor si stâlpul familiei noastre. Ai lãsat în urmã doi copii care te vor iubi si te vor purta mereu în suflet. Nu a vrut Dumnezeu sã vii sã-ti iei fata de la grãdinitã si sã-i serbãm ziua de nastere lui David, care face acusi 2 ani. Ne este imposibil sã ne gãsim cuvintele pentru golul pe care l-ai lãsat în vietile noastre. Vei rãmâne pentru totdeauna în inimile noastre, în amintirea noastrã si în fiecare rugãciune. Te vom iubi mereu, sufletul nostru!”, a fost mesajul sotiei lui Denis Macare.

Cristi Zlatan ar putea scãpa fãrã rãspundere în acest caz, chiar dacã mergea cu vitezã, întrucât cel care a provocat accidentul, spun anchetatorii, este soferul din Berezeni

De aici înainte, ancheta capãtã altã turnurã, fiind avutã în vedere infractiunea de ucidere din culpã. Va fi schimbatã încadrarea si pentru Dumitru Grancea, tâmplarul din Berezeni, care se afla la volanul masinii implicate în accident. Acesta este acuzat cã a provocat evenimentul rutier, prin aceea cã nu s-a asigurat corespunzãtor si a virat la stânga, pãtrunzând pe contrasens si acrosând masina condusã de Cristi Zlatan si în care se afla Denis, pe bancheta din spatele soferului, precum si alti doi tineri, un bãiat de 17 ani si o fatã de 18 ani. Acestia din urmã au scãpat cu viatã si cu rãni minore, însã Denis a ajuns în comã, dupã lovitura puternicã la cap. Ancheta, la cum se contureazã pânã acum, spun cei implicati în dosar, îl vizeazã îndeosebi pe bãrbatul din Berezeni, care a provocat accidentul, prin neacordarea de prioritate. Omul iesea de la muncã si nu mergea cu vitezã, dar a iesit în stradã imprudent, a pãtruns pe contrasens si a acrosat masina condusã de Zlatan. Soferul masinii în care se afla Denis, Cristi Zlatan, are toate sansele sã scape, pentru cã, desi mergea cu o vitezã mult peste limita legalã, nu el a provocat accidentul. „Procurorul de caz stie sã facã cercetãrile pentru a împãrti responsabilitatea exact între pãrtile implicate, asa cã, desi bãrbatul din Berezeni a provocat accidentul, s-ar putea sã se ia în calcul si contributia altor factori la rezultatul deosebit de grav al accidentului, adicã moartea unui om”, sustine unul dintre martorii accidentului.

9 comentarii

  1. La 90 km/h parcurgi 125 metri in 5 secunde exact cat i-a luat soferului din Berezeni sase asigure si sa intre in intersectie. Nu ai cum sa vezi masina venind de la 125 metri distanta. Asta daca avea 90/h ca daca avea 110 la urcare era la 150 de metri de intersectie cand a intrat in ea soferul din Berezeni. Nimeni nu poate acorda prioritate unei masini aflate la 150 de metri distanta. La viteza legala parcurgi 70 de metri in 5 secunde, abia acolo ar fi fost evitat accidentul. Vina e a vitezomanului din pacate care va raspunde penal.

  2. Vad tot mai mulți experti aici,parerologi care ” stiu” ,care dau verdicte! Un singur lucru este cert: șoferul din Berezeni nu a acordat prioritate celeilalte masini! Ca celalalt circula cu viteza mare , circula pe drumul prioritar! A fost cineva acolo si poate sti sigur cu ce viteza circula ,ca am vazut păreri ca circula cu peste 90 km la ora! Asa o fi, dar a deranjat pe cineva? A deranjat pe individul din Berezeni care credea ca si a cumpărat intersecție! Regula este simpla: daca vii de pe un drum fără prioritate, opresti si acorzi prioritate tuturor vehiculelor care circula pe drumul prioritar, nu intri ori forțezi întrarea in intersecție! Asta nu înseamnă ca moral cel de pe drumul prioritar nu este vinovat, dar doar moral!

    1. La 90 km/h, vehiculul parcurge 25 m în o ( 1 )secundă!
      Nu este atat de simplu, din cauza asta există limită si de viteză stabilită prin lege, pentru localitate și sectoare de drum cu risc !

      1. Da….ai dreptate, asta este realitatea! Dar ce vina are ca un inconștient, un dobitoc nu a acordat prioritate? Te asiguri de 10 ori si treci o singura data, altfel te chemi criminal! Daca era o salvare ,ori politia ca ambele uneori circula fără semnale acustice dar cu cele luminoase aprinse ,dar circula cu viteza mare……cine era vinovat? Efectiv nu cunosc nici pe unul implicat in accident ci judecam logic!

  3. Dumnezeu să-l ierte!
    Din păcate au fost multe tragedii de felul asta iar unii nu învață nimic și se comportă că și cum ar fi nemuritori . Iar „milițienii” de la circulație opresc „gagici ” sa de-a la buci , opresc orice om care muncește să-l ucidă cu amenzile iar pe bezmetici ii tolerează din „prietenie” !

  4. Totuși, și ca urmare a faptului că bezmeticul de Zlatan circula cu 90 km/h a decedat un copil. Culpa trebuie să fie comună și ambii șoferi să răspundă penal.

    1. NU!!!
      Omul poate solicita o expertiză, și din resturile mașinilor , examinând componente care rezistă certificat la anumite forțe de impact, prin forța minim necesară deformării lor se poate calcula viteza. Chestii de inginerie, simple.
      Sì in acțiune să ceară perdantului plata expertizei.
      Simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button